reflecţii după o vară italiană

Na, nu-i aşa de greu să ajungi la Veneţia zilele astea. Trebuie doar să fii singurul dobitoc din firmă care n-o plecat în concediu şi poţi câştiga pe neaşteptate călătorii în diverse colţuri ale Europei. Cealaltă variantă era Tel Aviv. Şi mai puţin atractivă.

Iar dacă faci rezervările de pe o zi pe alta poţi alege şi trasee pline şarm care te învaţă practic geografia patriei, la patria teutonă mă refer. O combinaţie între programul de vară al cercului de turism de la Casa Pionierului, Bad Reichenhall şi ce iese dacă faci rutele jucând darts pe harta Europei. Adică zbori dimineaţa de la Düsseldorf şi te întorci seara la Frankfurt. Că la ora la care aterizezi tu, la Düsseldorf e program de linişte 22-6 – clubul pensionarilor cu aparat auditiv dat pe poziţia prea sensibil salută Lufthansa.

Noroc că aeroportul de la Veneţia e chiar lângă Veneţia, spre deosebire de aeroportul din Paris de exemplu, aşa că am apucat să văd Piaţa San Marco din avion timp de cca. 300ms. Milisecunde în care colegul meu de 150kg care obtura geamul până la sufocare, a pendulat niţel involuntar dreapta stânga la virajul în ac de păr realizat cu adâncă mândrie profesională şi dragoste de meserie de către fierar-betoniştii de la AirBerlin - că ăia garantat nu aveau ca primă calificare pilotajul, probabil făcuseră vreun curs de recalificare prin OFM sau ceva similar.

Cred că italienii trebuie să mai lucreze la indicatoare, până am ieşit din aeroport ne-o întrebat o englezoaică dacă tre’ să ia barca până la Veneţia, un neamţ cum să ajungă pe nu-ş' ce insulă şi noi înşine cum ajungem la parcare.

„Il bel paese” cum îi spun băştinaşii patrioţi îi faină într-adevăr. Ce-i drept nu din fuga maşinii la 150kmh între două întâlniri, dar are un country side* cu un ceva aparte, care te farmecă ireversibil.

Am oprit într-o trattoria prăfuită dintr-un sătuc uitat de lume înafara autostrăzii ca să mâncăm ceva cald şi repede de prânz. A fost ca un salt de 20 de minute într-un univers paralel. Cu panini calde ca la mama lor acasă, şi atmosferă de reclamele la bere cu calendario Peroni anii 60 – ce-i drept numai decorul, fără gagici, da camionagii erau destui.

Taximetriştii germani sunt instructori la şcoala de dans şi bune maniere** faţă de ăia italieni. Obiectivul ăstora din urmă e să-şi ducă clientul la destinaţie, iar spre deosebire de cei germani, nu-şi fac griji în câte bucăţi ajunge amărâtul cu inima în gât şi chiloţii pe faţă(de spaimă nu de altceva) la capătul celălalt.

Şi condusul în spatele celuilalt capătă o nouă dimensiune în Italia. Una submicronică! Taximetristul meu cred că se orienta după vitezometrul ăluia din faţă de fapt, fiindcă n-avea încredere într-al lui. Nici eu n-aveam. Că arăta 70kmh în zonă de 30.

Meserie locurile din avion de la Lufthansa, pentru prima dată după vreo 2 ani am reuşit să întind picioarele în avion, şi să le las şi loc la stewardese să treacă.

Aterizarea, cam de elev la şcoala de pilotaj, anul 1 cu repetiţie pe motiv de scutire de boală.

Mâncarea, cam ca raţia motanului după ce borăşte pe covor de prea multă ghiftuială cu păr propriu. Adică 40g de grame de crănţănele cu măsline. Originale. Italieneşti. Crănţănelele, nu măslinele, că alea erau numai în proporţie de 8% din total. Da’ şi eu nesimţit! Le-am băgat o spargere în buget. Le-am cerut a doua pungă! Al doilea pahar de cola n-am avut tupeul să-l mai cer. Acu’ mă gândesc că la 400EUR biletul/segment numai atâta le-o mai rămas pentru mâncare.

La Frankfurt în timp ce aşteptam trenul am cunoscut un mexican căsătorit cu o nemţoaică care se întreţinea cu fiică-sa în spaniolă şi cu mine în engleză, şi care ştia că limba română e grea de la prietenii lui români din Temeswar şi Hermanstadt emigraţi în Mexic înainte de al doilea război mondial. N-am stat prea mult de vorbă cu el că mi-era teamă să n-aflu că-i şi văr de-al treilea de pe mamă cu tata.

Acum scriu din ICE. Merge frumos consolarea feroviară germană. Nu la fel de repede ca rivalul încununat francez TGV, dar totuşi nu-i chiar de ruşine.

Ah, şi Rinul în Köln e luminat feeric noaptea.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.

* Cum dracu se traduce asta în română? Partea ţărănească? Sau poate peisaj rural.

** Bancul în original era aşa:

- Alo! Bună ziua! Şcoala de dans şi bune maniere?

- Ei pula dans, numai bune maniere!

reflecții după o vară franceză I

Mai pompos decât atât nici că le puteam inititula.

Sunt definitiv intrat în perioada păşunist-sămănătoristă a carierei mele - aia fictivă de scriitor de baliverne nu aia reală, ferească Dumnezeu! Am o propensiune aparte pentru ”la ţară” și peisajele aferente.

Ca atare mi-am făcut vacanţa de vară în Franţa, la ţară.
Mi-am propus să fac o vacanţă în care să mi se facă dor de furnalele din Ruhrgebiet. Am reușit.

2 săptămâni e o durată pentru vacanţă care frizează optimalul. Ai timp să ajungi, să despachetezi, să reîmpachetzi, să pleci, şi să mai apuci să faci şi câte ceva între toate astea.

Am făcut circa 100 de poze cu lanuri de grâu, vaci şi păşuni în ultimele 2 săptămâni. Japonezii la Luvru-s mici copii pe lângă mine. (Poate n-au card de 4GB ca mandea :P) Consoarta spune că-i patologic şi se străduie să-mi prindă un loc pe listă la psihiatru.

Dacă m-ar auzi vorbind franceză, cei 7 profesori pe care i-am avut în cei 6 ani de studiu ai respectivei materii şi-ar face harakiri în grup. Francezii au fost totuşi mai puţin pretenţioşi cu mine (aş spune chiar bucuroşi că nu trebuie să vorbească engleză sau pfui drace, germană).

Noroc că franţujii le-au luat Alsacia şi Lorena la nemţi ca să aibă cine să le facă bere şi cârnaţi, că despre saucisson-ul lor sec numai de bine atâta timp cât nu trebuie să-l mănânci, sau şi mai rău miroşi! Alea făcute la Strassbourg în schimb îs chiar competitive.

Apropo, de ce o jumătate din produsele tradiţionale franţuzeşti put a ciorapi nespălaţi de la Ludovic Soare încoace iar o altă jumătate e mucegăită ca baia penultimului meu proprietar din Bucale? Şi mai rău e că cele 2 jumătăţi se suprapun în bună parte!

Măcar la capitolul patiserie n-au exagerat cu mucegaiurile iar rezultatul e "aferim boierule, herlich", cum ar zice neamţul.

Carrefour-ul din Rouen e leit cu ăla de la Orhideea din Bucale. La aşezarea mărfurilor şi a rafturilor mă refer.

Am fost la Etretat. Plaja cu pietre e o experienţă de neratat. Numai să nu vă vină ideea să vă plimbaţi în picioarele goale la ţărm, că după 5 minute înţelegeţi rapid de ce a fi fachir n-are nimic romantic în sine.

I-am "citit" lui fiu-meu nişte cărţi cu poze despre animalele de la fermă. Cărţile erau în franceză iar eu încercam să-i povestesc în germană despre ce-i vorba. Am înţeles din plin care-i diferenţa dintre un vorbitor nativ şi unul fluent într-o limbă. E simplu, încercaţi să traduceţi fără dicţionar următoarele cuvinte în orice altă limbă la alegere: vier, şură, caia, strungă, cocină, uger.

Am făcut o călătorie pe o linie dezafectată cu un tren 'de epocă'(citeşte anii 50) francez. Mi s-a părut un pic supraevaluat. Cel puţin venind cu bagajul cultural-istoric format pe trenurile CFR-ului în anii 80-90 e cam greu pentru bieţii francezi să te mai impresioneze prin vechime si autentic. Cât despre natura şi satele nealterate de timpurile moderne cu care se laudă ei, păi din astea avem şi noi gârlă în .ro, uneori chiar deranjant de demult nemaialterate.

Scurt citat tradus dintr-un ghid german despre Paris: "Cunoaşteţi desigur toate prejudecăţile privitoare la şofatul prin Paris. Vă rugăm să le revizuiţi cu atenţie, nu sunt prejudecăţi!" Adevărat grăit, boieri dumneavoastră!

Tot într-un ghid, de data asta englezesc ni se reaminteşte că pe continent funcţioneaza regula priorităţii de dreapta şi că francezii vor face cu îndârjire uz de această prioritate, iar ignorarea ei va duce la un curs rapid şi ad-hoc de franceză colocvială. La fel de adevărat!
Ce au uitat să spună e că au şi cele mai tâmpite priorităţi de dreapta de pe continent cu drumuri de ţară care intră din dreapta pe drumul naţional, şi desigur au prioritate! Cred că erau făcute cu dedicaţie pentru vecinii şi neprietenii englezi.

După ce vizitezi Parisul, marea majoritate a celorlalte oraşe din Europa ţi se par liniştite ca un sătuc uitat de lume în Sicilia, vara, pe la ora prânzului.

"Vede-te-aş handicapat în Paris !" e din punctul meu de vedere ultima înjurătură la modă. Să te văd eu cum urci tu scările de la vestitul Metroparisien cu scaunul tău de handicapat în dinţi (că mâinile-ţi trebuie la urcat). Cealaltă variantă de luat în seamă e "Vede-te-aş cu puradel şi cărucior de 20 de kile în Paris!" (E drept că numai eu păream suficient de tâmpit să fac asta - deh, deprinderi proaste din .de)

Poate va urma.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.

gânduri de vară

E cald de-ţi plesneşte ţeasta sub presiunea generată de fierberea conţinutului. Aproape că încep să-mi amintesc de verile din Bucureşti.

Cred că am mai spus asta, dar moda feminină din partea asta de Germanie nu contribuie neapărat la creşterea natalităţii în ţara-mi adoptivă, care are şi-aşa destule probleme în direcţia asta.
Adică uită-te la olandezi, belgieni sau francezi, cum s-au făcut 19 grade afară, cum ies toate femeile în rochii, sandale, pantaloni scurţi şi alte straie în complet dezacord cu majoritatea religiilor consacrate. Ca să nu mai spun că merg şi pe bicicletă în fuste care mai de care mai largi şi vaporoase! După părerea proprie şi aproape verificată asta contribuie semnificativ la cazuistica accidentelor rutiere din zonă. În schimb, familia de vis olandeză sau franceză are 3 copii, aia germană numai 2. Vezi, asta se întâmplă atunci când ai ocazia să vezi mai multe nemţoaice în rochie în Spania pe faleză, decât aici pe Marktstraße.


Mi-e dor de cireşul lui tata din care puteam să fac săptămâni la rând, gâfâind, burţi nesimţite pline ochi cu minunatele fructe. Nu neapărat că aici n-ar exista deloc. Ba chiar am mâncat unele foarte bune anul ăsta. Dar, de regulă, oferta e cam subţire şi costurile astronomice, 5-6EUR/kil în plin sezon. Chestie care-ţi taie subit o bună parte din poftă.


Mă uit pe stradă în zilele astea toride de iarnă (ştiu că se spune de vară, dar ăla mi se pare pleonasm) şi mă întreb: oare o să-mi iau şi eu maşină decapotabilă când o să am între 45 şi 78 de ani? Probabil da. Oricum mie mi se pare că-i un fel de boală generală aici. Pe de o parte îi înţeleg, unii au visat la asta toată tinereţea, şi nu şi-au permis decât acum. Pe de altă parte, pe mine, la vârsta asta, chiar nu mă împinge nimic să-mi cumpăr aşa ceva, chiar presupunând că aş avea banii (nu prea-i am) şi nu înţeleg, de ce. Poate-s eu defect. Sau poate pur şi simplu subconştientul meu a înţeles mai repede că, deh, e mai greu să bagi 2 scaune de copil. căruciorul, bicicleta şi 5 valize bine burduşite într-un Z4, aşa că a înăbuşit din faşă orice porniri de gen.


De ce nemţii îşi şterg inscripţiile de pe maşină cu o acribie demnă de o cauză mai bună. Mă refer de exemplu la modelul maşinii, cilindree, etc. Unii ar fi în stare să-şi scoată şi sigla VW de pe spate dacă n-ar rămâne gaură în loc?
Pe partea aialaltă românii ar fi în stare să-şi graveze fişa tehnică pe portbagaj şi pe capotă. Cu litere mari ca scrisul de la ambulanţă.
Nici una din extreme nu mi se pare foarte sănătoasă.


Sper ca totuşi toamna aia călduţă pe care o numim noi vară să revină pe meleagurile noastre după bunu-i obicei.


Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.

I don't know, maybe the students...

Aveam un bun coleg şi amic al cărui motto era "Einmal im Leben mit Profis arbeiten" adică "măcar o dată în viaţă să lucrez şi eu cu profesionişti".
L-au dat afară.
Mi-e tare dor de el.

Dar mai întâi poanta, ş-apăi enervarea. Banc de pe vremea lui Răposatul:
Într-un sat oarecare, toamna, pe vremea recoltei, vine un activist de la partid să verifice starea lucrărilor. Satul gol. Câmpurile goale. Curţile aşijderea.
Ajunge activistul nostru într-un final la Căminul Cultural, unde trona un afiş mare "Cursuri de limba engleză, azi, de la 10 la 16". Omul nedumerit îl întreabă pe portar:
- Bade, da' unde-i toată lumea din sat?
- Păi cum unde, înăuntru la curs!
- Păi bine, da' recolta!? Recolta cine-o strânge!?
- "I don't know, maybe the students..."*


Roadele cursurilor se văd astăzi din plin. Vorba aia, oricare mai tinerel aşa (citeşte sub 40) pe care-l întrebi azi, afirmă cu emfază că are engleza la degetul mic. Şi pentru prima data poate, nu mă refer deloc numai la români!
Well dragii moşului, vă spune moşul şi şeful translatorilor din Bruxelles că nu-i aşa! Ultimul spunea o dată că-i infernal de greu să mai găseşti un translator de limbă engleză în ziua de azi, adică un englez care a mai învăţat şi o limbă străină - asta pe principiul că, nu-i aşa, toţi vorbesc engleza - şi a doua că toţi cred că vorbesc limba engleză când de fapt ceea ce fac mulţi se cheamă doar schingiuire cu public.
Şi acum, pe marginea temei, o serie de aforisme din puţul gândirii:
- "Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi"**
- Când v-aţi uitat ultima oară în dicţionar să vedeţi cum se scrie, şi în special cum se pronunţă ceva. Eu mă uit mai des la DEX.
- Să vorbeşti engleză nu e acelaşi lucru cu să-l înţelegi pe Bruce Willis în Die Hard 2. Not at all, dude!
- În vorbire ţi se scuză multe. Dar până la nivelul de "câmptambailti" (era vorba de compatibility).
- În scris nu!
- Orice propoziţie are măcar subiect şi predicat(de preferinţă câte unul din fiecare!) şi ceva atribute şi complemente pe acolo.
- Orice propoziţie sau frază începe de regulă cu literă mare şi se termină cu punct.
- Înainte de virgulă şi punct nu se pune niciodată spaţiu! Nu-i aşa că-s chiţibuşar?
- În limba engleză există articol hotărât! De ex. "Only way to implemnet xxx feat. is..." se scrie de fapt "The only way to implement the xxx feature is..." - Mind-boggling, isn't it?
- Foloseşte un corector de limbă, sau un spelling checker! Pentru orice mail, şi orice text, care are cea mai mică şansă să fie văzut vreodată de alţi ochi decăt ai tăi. Pentru orice limbă! Inclusiv a ta maternă! În ziua de azi există corectoare peste tot! Inclusiv pentru Firefox.
- Dacă trăieşti de 7 ani în Germania şi nu vorbeşti germană, iar engleza o vorbeşti şi în special scrii ca o absolută ciubotă valoarea ta pentru mine scade vertiginos către 0(zero)! Cu atât mai mult când arăţi aceeaşi competenţă şi în celelalte domenii!
- Dacă eşti contractor şi se presupune că lucrezi pe tot teritoriul Europei cu parteneri din toată lumea şi îi scrii clientului "Yes I am agrie with you" o să fac tot posibilul să zbori dracului din echipa mea cât mai curând!!!
- Unul din testele pentru orice salahor în IT din punctul meu de vedere, va fi să raporteze într-un e-mail în limba lu' Şecspir că nu-i mai porneşte computerul. Timp de lucru 1h. Cu Internet alături şi toate dictionarele şi corectoarele din lume. Credeţi că-i simplu?
- Nu încercaţi testul de mai sus la lucru, riscaţi să decimaţi numărul de angajaţi ai firmei.
- Nu încercaţi testul de mai sus la lucru în limba maternă, riscurile sunt cel puţin la fel de mari!
- Nu folosi cuvinte mai complicate decât te duce mintea pe tine sau pe interlocutor! De ex. la propoziţia "tag ascertained but effect-less" n-o să obţii mai mult decât un scărpinat în cap şi o rugăminte de clarificare = pură pierdere de timp.
- Deschide dicţionarul, cartea de gramatică, corectorul de limbă and fucking use them că de aia există!!!
- Majoritatea celor care provin din Asia au scuza diferenţelor cruciale de pronunţie şi cultură. Cei din Europa nu o au!
- Permiteţi-mi, vă rog, să urlu din străfundul rărunchilor.

Aşa cum v-aţi dat seama, acest post este doar o palidă refulare a frustrărilor de peste zi aduse de lucrul cu indieni, chinezi, japonezi, polonezi, nemţi, francezi, români dar nu cu englezi. Vă rog să nu daţi mare atenţie la ieşirile mele. Mă duc să-mi iau pastiluţa. Mâine voi fi mai liniştit.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.

* Pentru cititorii mai tineri, înainte de 89 recoltele se culegeau cu studenţii şi alte categorii de mână de lucru necalificată şi incredibil de ieftină.
** Se spune că asta ar fi exclamat Lenin când a văzut carnetul de note al lui Stalin.

picături din trecut

Cu mai mulţi ani în urmă mergeam cu un microbuz nenorocit pe Valea Oltului şi mă uitam îngrozit la multitudinea de gunoaie care dau "culoare locală" defileului. Cu un fond intern bine frăgezit de roabele de rahat pe care le cărasem în cârcă în prealabil, mi s-a făcut atâta scârbă de cele dimprejur încât mi-am spus că trebuie să încep să fac ceva ca să mă car de acolo.
După o vreme am şi făcut-o, când s-a ivit ocazia.
După o altă vreme citesc din întâmplare că am reuşit să "blocăm" Oltul cu peturi la izvoare.
Altceva decât o lungă tristeţe nu-mi mai trece prin minte sau suflet.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.

Mărunţişuri germane III

Sau aproape germane.

Apropo, când spui Belarus, la ce te gândeşti ? Ultima dictatură din Europa, vai de fundul lor, n-au după ce bea apă, etc.
V-aţi uitat vreodată pe Google Maps la Belarus ? N-arată mai mult decât la România, doar vreo câteva străzi principale, că deh, nu-i în publicul ţintă.
Dar ştiţi ce e absolut remarcabil pentru fundul Europei ? Că are o centură de autostrăzi în jurul capitalei, Minsk, şi o autostradă care traversează ţara de la est la vest, legând desigur capitala de exterior !
Fără alte comentarii.


Ştiţi bancul cu examenul de intrare la academia militară şi răscoala din 1907 ?
- Gigel, ce profesie au părinţii tăi ?
- Păi, tata colonel şi mama căpitan.
- Buun, aşadar, în 1907, în satul Flămânzi, judeţul Botoşani, a avut loc o răscoală ţărănească la care au participat 10.000 de oameni. Întrebare de examen: în ce an a avut loc răscoala ?
- 1907 !
- Foarte bine! Admis! Următorul!
- Ionel, ce profesie au părinţii tăi ?
- Păi, tata locotenent şi mama caporal.
- Buun, aşadar, în 1907, în satul Flămânzi, judeţul Botoşani, a avut loc o răscoală ţărănească la care au participat 10.000 de oameni. Întrebare de examen: câţi oameni au participat la răscoală ?
- 10000 !
- Foarte bine! Admis! Următorul!
- Bulă, ce profesie au părinţii tăi ?
- Păi, tata magazioner şi mama femeie de servici.
- Buun, aşadar, în 1907, în satul Flămânzi, judeţul Botoşani, a avut loc o răscoală ţărănească la care au participat 10.000 de oameni. Întrebare de examen: numele şi adresa fiecăruia ?
- ...

Acum am găsit şi varianta germană a bancului:
Clasa I, test la limba germană:
- Hans, pentru nota 1* spune te rog pe litere cuvântul "Vater" !
- v, a, t, e, r
- Bravo Hans! Nota 1! Următorul!
- Brunhilde, pentru nota 1 spune te rog pe litere cuvântul "Mutter" !
- m,u,t,t,er
- Bravo Brunhilde! Nota 1! Următorul!
- Muhammed, pentru nota 1 spune te rog pe litere cuvântul "Integrationsschwierigkeiten"**
- ...


Am văzut curând cartea "1000 Gründe Deutschland zu lieben", ceea ce s-ar traduce "1000 de motive să iubim Germania". Şi nu, nu e de la ministerul propagandei sau ceva similar. Acum nu cred neapărat că nemţii îs în majoritate plini de iubire pentru patria mumă, cu atât mai puţin auslanderii ce-şi fac veacul pe aici, dar cred că e o încercare interesantă de ghid de călătorie şi cultură a locului.
Poate pune cineva mâna şi face şi ediţia românească. Nu nu e o ironie, chiar cred că e nevoie acută de asemenea ghiduri/cărţi, căci până acum cele mai bune ghiduri turistice despre România pe care le-am văzut sunt cele făcute de străini - obiective şi cu atentă aplecare asupra subiectului. Şi mai cred şi că cei care au rămas acolo din convingere, pot găsi relativ uşor cele 1000 de motive, locuri geografice şi locuri comune sufleteşti, care-i apropie de ţara lor.
Eu între timp mi-am cumpărat "Deutschland - Gebrauchsanweisung" = "Germania - Manual de utilizare" scrisă de un rus. De una la fel cred că avem stringentă nevoie în România.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.

* Pentru cine nu stie încă, sistemul de notare german e de la 1 la 6 cu cea mai bună notă fiind 1.
** Integrationsschwierigkeiten = Dificultăţi de integrare

Carpe diem - da' să fie slow

Recitindu-mi astăzi rândurile de ieri mi-am dat seama ca cel puţin primul link postat de mine poate fi implementat ca o pledoarie pentru emigraţie.
De fapt nu vroiam asta - cel puţin nu în cazul de faţă - căci în rest am eu suficiente antecedente şi ocazii de prozelitism vor mai fi.
Esenţa căutată era doar cum faci să trăieşti mai bine clipele date, indiferent dacă îţi faci veacul pe o străduţă cochetă din Paris, pe o uliţă înnoroiată din Bucureşti, pe malul ploios al canalelor olandeze, sau la umbra furnalelor din Ruhrgebiet.
Sun absolut sigur că poţi să trăieşti bine şi fericit sau teribil de prost şi nesatisfăcut în oricare din locurile astea.
Dar ăsta garantat e un alt subiect.

Şi ca să dau un sens titlului, o să spun că în căutările mele de acum şi de altă dată, am dat peste mişcarea slow. Nu săriţi direct la beregată ! Ştiu bine că orice young urban professional de Bucale, Frankfurt sau Amsterdam, căruia i se pare că vânzătorii de la McDonalds au numai melci şi broaşte ţestoase în arborele genealogic, ar râde şi cu fundul, cel bătătorit de scaunele de la birou, de mine când vin cu texte ca Slow Food. Asta dacă ar avea timp să-mi citească blogul.
Şi încă mai ştiu şi ce mi o spus tata, după ce am învăţat să citesc, şi anume, să nu cred tot ceea ce e scris (cred şi eu că doar mă găsise cu Scânteia în mână)
Dar parcă nu strică uneori să meditezi un pic (nu neapărat în slow thinking) la ce zic unii mai leneşi decât tine.

Şi ca să mă întorc la subiectul de la început apropo de graniţe fizice şi mentale, încă o provocare pentru yuppie-ul român (de acolo sau de aiurea), faceţi un efort de gândire şi imaginaţi-vă cum ar fi arătat viaţa voastră acum dar într-o altfel de Românie. Puteţi să luaţi asta ca material de plecare.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.

Carpe diem

Sau poate trebuia să pun ca subtitlu "totul e în capul nostru".

Acum mulţi ani în urmă, pe când încă mai jucam baschet în curtea şcolii, mi-a fost transmisă o perlă de înţelepciune a culturii popular/urbane. Înduraţi, vă rog, limbajul direct, sau luaţi-l ca licenţă literară în cazul de faţă:

Ion se întâlneşte cu Vasile, care deschide mândru vorba:
- Auzi bă, Ioane, ştii ce motto am eu în ultima vreme ?
- Nu bă ! (n.r.: nu trageţi concluzia că Ion ştie ce-i aia motto)
- "Fuţi nu fuţi, vremea pulii trece băăă !"
- Oau....., zice marcat Ion şi pleacă mai departe rumegând alene la profunzimea mottoului.
La puţină vreme se întâlneşte Ion al nostru cu Gheo, şi-i spune cu emfază:
- Auzi bă Gheo, ştii ce motto are Vasile în ultima vreme ?
- Nu bă ! (n.r.: iarăşi nu trageţi concluzia că Gheo ştie ce-i aia motto)
- "Fuţi nu fuţi, vremea trece, bă pulă !"


Asta-i o "cestiune" care mă munceşte vârtos de ceva vreme, şi cum vremea trece şi eu nu prea am timp nici măcar să scriu, am găsit doi meseriaşi care au scris despre asta cu cuvinte ceva mai elevate. În ordinea în care i-am găsit eu (şi nu neapărat în ordinea recunoaşterii universale):
Mănac în blogul lui personal şi
Seneca în blogul lui Tim Ferriss că el nu şi-o deschis unul încă.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr

aach die Franzosen

Cu mai multă vreme în urmă am făcut o rezervare în Italia dar prin intermediul unui operator german. Totul a fost exact cum mă așteptam, dacă nu un pic mai bine, dar nu despre asta vroiam să vorbesc. În plicul primit pentru confirmarea rezervării, împreună cu descrierea drumului, a condițiilor, și a altor lucruri de bun simț se afla și o scrisoare scurtă care rezuma întreaga afacere și se încheia călduros (cel puțin așa consideră nemții) cu ”Ne bucurăm că sunteți clientul nostru. Cu respect, xxxx”. Ceea ce, presupun, era perfect adevărat. Îmi pot lesne închipui că banii mei le puteau prilejui măcar o bucurie măruntă acolo, de moment.

Anul ăsta am făcut o rezervare în Franța prin intermediul unui operator francez. Același plic, aceleași documente (cu aproximație) și aceeași scrisoare rezumat, încheiată apoteotic de data asta cu (sper ca franceza mea ruginită să nu mă fi trădat mișelește în mijlocul traducerii) fraza următoare: ”În așteptarea plăcerii de a vă întâlni, vă rugăm să ne acordați permisiunea de a vă transmite expresia celor mai alese sentimente ale noastre.”
No kidding! Țapene plăceri mai aveți, mă băieți.

Cam atât despre ciocnirea dintre răceala germană și căldura latină de aici de pe frontul de vest.

Toate bune de pe Rhein și Ruhr.

P.S. Titlul, în traducere liberă, ar fi cam așa: ”Ah Franzujii !”

22 decembrie

Cred că nu greşesc cu mult dacă spun că în fiecare zi a săptămânii la una din televiziunile germane publice sau private (neplătite) există măcar un documentar de jumătate de oră despre nazism şi ororile pe care le-a adus el.
Iar asta e o chestie care a durat vreo 10-15 ani (dacă exceptăm faptul că se continuă discret şi astăzi) şi care s-a încheiat acum mai bine 60 de ani.

Nazismul şi holocaustul de la noi urmat de comunism şi încheiat dureros cu revoluţia din 1989 au durat circa 60 ani în total şi s-au sfârşit tragic şi cu vărsare inutilă de sânge numai acum vreo 20 de ani (dacă nu punem la socoteală regimul postcomunist).
Şi totuşi cred că nu greşesc prea mult dacă spun că 11 luni pe an temele astea sunt inexistente în programele televiziunilor noastre publice sau private (destul de plătite).

Aşa că dragi compatrioţi, bine aţi venit în programul naţional de uitare.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr