insemnari mai vechi din jurnalul de acomodare

Mdah. Dupa vreo 3 saptamâni de "acomodare" în Germania, m-am apucat sa scriu si eu un fel de jurnal de bord al acomodatului român. Sau cum s-o fi spunând la specia asta din care cu gratie fac parte acum. Asta cât mai repede pâna ce, prins în vâltoarea evenimentelor, n-oi uita de tot cele ce-mi trec prin cap si cele de le-am patimit sau savurat în etapa teutona a vietii mele.
Talentul la scris nu m-o chinuit prea tare niciodata, ca de aia m-am facut inginer ca sa ma pot exprima în voie, dupa regulile bine puse la punct ale limbajului de programare. Dar sper ca inspirate sau ne-, sa fie cuiva de folos(macar curiozitatii) ideile de pe-aici, daca s-o fi ratacind vreuna si n-or fi doar vorbe ca sa treaca vremea si sa se termine berea dinainte-mi.

Aventura mea germana începe în pat, unde pe la 9 seara ma chinuiam sa dorm fiindca planuisem sa plec la 12 noaptea. N-am prea reusit pentru ca o venit o furtuna cu niste tunete si fulgere din acelea care-ti zdrangane si geamul la ceas, daramite pe alea de la ferestre.
La miezul noptii, pe o vreme relativ frumoasa mi-am luat ramas bun de la ai mei si i-am dat blana spre granita.
Frumoasa vreme! Deosebita! N-am mai vazut asa ceva de cand ma dadeam cu hidrobicicleta la Neptun in largul marii. Apa in stanga, apa in dreapta, apa in fata si in spate, apa dedesubt. Si ce era diferit, e ca aici aveam apa si in sus. Macar la mare hidrobicicleta statea naibii deasupra.
O ploaie ca in primii 50km de drum numai la inundatii la televizor am mai vazut. Si vreo 20 de km. am oscilat intre a ma opri, a ma propti in vreun copac/sant/parapet sau a intra in vreun masochist ca si mine care ar fi venit din sensul opus. Pana la urma am conchis ca la vizibilitatea impresionanta pe care ne-o oferea natura era la fel de periculos sa opresc pe marginea drumului pe cat de periculos era sa-mi continui drumul precum castorul orb bajbaind dupa linia de pe mijloc.
Dar dupa cum puteti intui am ajuns intreg pe Valea Jiului, ca vorba aia altfel n-as mai fi scris acum.

Valea Jiului. Mirifica! Sa nu treceti pe acolo! Decat poate cu rucsacul in spate. In rest, a lot of thrill and adventure. Gropi cu duiumul. Stanci cazute in mijlocul soselei - un deliciu noaptea. Camioane care apar deodata de dupa curba pe toata soseaua (fiindca e lata cam cat sa incapa doua motociclete fara atas).

Si am ajuns la vama Turnu. Care ar trebui sa fie mai libera decât Nadlac. Era. Numai vreo 3-4 masini înaintea mea. La vama româneasca n-am avut nici o problema. În schimb ungurul mi-a taiat cu gratie toate cutiile. Noroc ca le-am scos din masina pe margine ca el vroia sa le taie prin lateral, numai cât sa bage mâna ! I-am aratat ca se poate si pe deasupra, decupând banda adeziva. Dupa ce mi-o rascolit toate cutiile, s-o linistit si mi-o urat drum bun. Noroc ca n-o trebuit sa dau jos si masina de spalat. Sa-i arat chilotii si sosetele puse cu grija de nasul în oalele primite cadou la nunta de la colegele nevesti-mi, care au fost mai apoi legate cu sfoara de sac de la mama soacra(la oalele cu ciorapi ma refer) si, învelite fiind în puloverele mele, introduse cu forta în masina de spalat, ca sa utilizam spatiul de depozitare la maximum.

Ungaria e deosebita si ea din multe puncte de vedere.
De exemplu poti sa cumperi vigneta pentru autostrada cu 8eur de la orice benzinarie desi daca faci conversia in forinti la cursul si pretul afisat ar trebui sa coste doar vreo 5.
Dar in schimb au autostrazi. Au autostrazi !!! Aceeasi distanta din Romania o faci in jumatate de durata!
La granita cu Austria e Paprika motel/restaurant. De retinut. Snitelul cu cartofi nu-i ieftin (7 eur) da sigur nu te scoli flamand de la masa. Seamana cu ala de La Boscheti vizavi de DNA, pentru connaiseurs. Poate un pic mai mare.

Primul lucru care te izbeste dupa ce intri în Germania. Pardon. Dupa ce treci un pic mai încolo de Budapesta, e ca toti vorbesc germana. Si numai germana. Sau în fine, cel putin asta le place sa vorbeasca. Cu diverse accente si viteze. Bineînteles, niciodata potrivite cu viteza cu care întelegi tu cuvintele. Daca le întelegi. Asa ca una dintre cele mai utile fraze în Germania ar fi "Langsam, bitte!", adica olecuta mai însietu cî aista-i moldovian di-a nostru, nu varu lu tac-tu din Saxonia superioara.

Numerele nemtilor ma omoara. Si astea-s primele pe care le inveti si de care ai nevoie ca orice tanti de la magazin iti spune pretul la casa, vorba aia. Cifrele nu-s complicate, is aproape ca-n engleza. Numerele in schimb sunt bestiale.
Pentru cei care inca nu stiu, nemtii citesc unitatile si zecile inversat. Adica sa luam un mic exemplu. daca un articol costa 29.95 ei or sa-ti spuna nouasidouazeci cincisinouazeci.
He he, la prima vedere pare simplu. Dar e infernal. Ca la fiecare pret neamtul de dupa tejghea vede un roman cu ochii bulbucati, dand marunt din buze si incercand sa repuna cifrele in ordinea in care l-o invatat pe el Domnu Trandafir la scoala !
Daca nu credeti va mai dau un exemplu: 156565 se spune osutasasesicincizecidemii cincisutecincisisaizeci ca sutele sau miile nu se mai inverseaza, numai zecile cu unitatile. Killer feature !

Strudel. Buuun! 30cm, 35min si numai 1.19. Acu stiu ca va gânditi la prostii dar 35 de minute e timpul cât trebuie sa stea strudelul la cuptor, ca sa ajunga din starea de tare de dai cu el de masa(e congelat) în starea de moale si pufos se topeste în gura. Ce-i drept, mi-e frica sa calculez cât curent consuma monstrul de cuptor (electric desigur), în astea 35 de minute. Mi-e frica sa nu ajung sa spun ca e mai ieftin sa-l cumperi gata facut de la brutaria din colt. Ca în fiecare colt e câte una.

Ristorante e buna. Asta-i pizza, de la Dr. Oetker. Dar cam scumpa, 350g la 2.10, la banii astia îti iei un kil dintr-una proasta. La oameni nu-i neaparat la fel. Cu cât îi mai proasta nu-i neaparat mai ieftina.

Am niste pete pe aragaz (sau cum i-o fi spunând la dracia asta electrica) si o singura pata dar mortala în cuptor. Cu produsele de curatat lasate de proprietar nici macar nu le-am zgâncilit. Am fost sa cumpar ceva mai serios de la Kaufland. Si am luat. Viss. Tapan. Îti cad unghiile, de altfel cred ca asta scrie si pe bidon. Miroase ca solutia aia meseriasa în care o încercat mama odata, când eram eu mai soarec, sa curete o cratita de aluminiu. Si o curatat-o. De tot. O ramas numai cu tortile din ea. La propriu.
Alea de pe aragaz s-au dus vânt.
Cred ca totusi în cuptor încep sa ma apropii de limitele chimiei. Am acolo o pata de ulei cu brânza si ceva E-uri, de la o pizza, de acum vreo doua saptamâni. Timp în care am tot rascopt si gatit biata pata la temperaturi care mai de care mai caniculare, 200-220°C. Dupa primul viss nu da semne de dislocare. Am pus mai mult, direct pe pata, ca în reclama la Vanish, si astept rezultatele. Oricum unghiile de la mâna dreapta ma cam supara.
Chimia e buna, dar nici cu mecanica nu mi-e rusine. Sa nu subestimezi niciodata, puterea de abraziune. Ce-i drept, acu ma doare toata mâna dreapta.

Atitudinea fata de straini e de doua ori mai buna decat cea pe care mi-am inchipuit-o si de zece ori mai buna decat vom avea noi vreodata in tara. In fine, noi in tara ne uram moldovenii cu oltenii (sper sa n-afle nevasta) daramite cu strainii.
Prima problema e ca multi dintre ei stiu ceva engleza, dar daca te-au prins ca stii vreo boaba de germana, comuta inapoi pe germana si acolo raman.
A doua problema e ca unii au tendinta sa creada ca gandesti la fel de repede precum vorbesti in germana. Ceea ce poate duce la scene usor hilare, daca nu jenante.

Toate bune de pe Rhin si Ruhr.