Sunt românofob dar mă tratez

Când am plecat din ţară cu ceva ani în urmă, îmi amintesc bine, naşii mei mi-au dat în bagaj, înafară de o sticlă de ţuică şi ajutor la împachetat, următoarea povaţă: “Finule, acolo pe meleaguri străine şi potrivnice, când ţi-o fi mai greu şi dorul de ţară mai mare, de un singur lucru să ştii să te fereşti, şi anume de români!”, “Păi care români naşule că doară eu mă duc în Germania nu în Bucureşti.”, “Las' c-o să vezi tu care. Tu atâta să ţii minte să te fereşti!”
Asta îmi aduce aminte acuma de o altă povaţă plină de înţelepciune de la instructorul meu de la şcoala de şoferi: “Fiule, camioanele şi tramvaiele au întotdeauna prioritate!”, “Chiar dacă vin din dreapta?”, “Întotdeauna!”, “Bine da' în carte scrie...”, “Bă, lasă cartea! Întotdeauna!”
De justeţea celei de-a doua reguli nu-i deloc greu să te convingi. Ajunge să faci mai mult de 100km la volan. Şi, apropo, se aplică în toată Europa. De exemplu în varianta germană pe autostradă un TIR care semnalizează că schimbă banda are întotdeauna prioritate. Şi credeţi-mă că-i mai sănătos să treci pe roşu prin faţa poliţistului scoţând în acelaşi timp mâna pe geam cu degetul ridicat decât s-o nesocoteşti pe asta.
De justeţea primei reguli o trebuit să mă conving pe propria-mi piele.

În vest sunt două tipuri de români. Unii pe care ai vrea să-i întâlneşti dar nu reuşeşti, şi alţii pe care n-ai vrea să-i întâlneşti dar nu reuşeşti.

Prima mea întâlnire cu un vajnic posesor de buletin de identitate o fost chiar în faţa primăriei unde şedeam la o palavră cu consoarta în maşină în timp ce fiu-meu dormea în spate. Moment în care se apropie de geam spre a cerşi o cetăţeană cu un bebeluş în braţe şi cu o hârtie scrisă în germană care descria necazurile dumisale, multe şi grele la număr. Iar eu ca să mă scot elegant, îi răspund în româneşte să mă lase în pace că nu vorbesc germană. “Haules, frateee, dă şhi tu un gologan la mandea barosanule!” îmi răspunde balabusta într-o română impecabilă. Eu şi ideile mele geniale să vorbesc româneşte!

Unul din momentele de subtil suspans în contact cu limba română în general şi românii în particular mi-l amintesc din metrou de la Roma, unde într-o îngrămădeală demnă de autobuzul 9, meseriaşul lipit de mine în partea din faţă îl întreabă, în româneşte desigur, pe un alt meseriaş împreună cu care tocmai făcea sandviş o tipă: ”Auzi bă, o fac pe asta acuma, sau aşteptăm până la prima?”.

Un alt moment în care îţi doreşti să uiţi subit limba română, sau măcar să nu-şi dea seama nimeni că o ştii, e când treci pe strada mare şi vezi doi indivizi ieşind dintr-un magazin şi unul îi spune celuilalt: “Vezi bă fraiere! Ţi-am spus că dac-aveam geaca groasă puteam să ciordim mai multe!”

Bine, dacă într-adevăr suferi, locurile cele mai indicate pentru a strânge legăturile umane cu patria mumă sunt fără doar şi poate aeroportul şi biserica.
La aeroport o aşteptam pe nevastă-mea într-o tăcere de aur urmărind cu încântare antropologică fauna care se perinda ţanţoşă prin zonă şi zbiera cu eleganţă în telefoanele dă fiţe mesaje subtile către mai puţin norocoşii rămaşi acasă. Când se trezeşte să mă sune un prieten din .ro să-mi transmită că tocmai o împachetase pe doamna la avion. Şi cum nu puteam să-i răspund în germană ca să nu cresc brusc cantitatea de înjurături din sistemul telefonic românesc, i-am răspuns în singura limbă pe care o ştiam amândoi mai bine (nu, nu în engleză!). Atâta i-o trebuit lu' meseriaşu' de lângă mine ca să dezlege frâiele întrebărilor nedorite. “Da de unde eşti? - De p'n zonă. - Da de unde exact? - Din Ruhrgebiet. - Da din ce oraş? - D'acolo. - Şi ce faci aici? - Bine. - Aştepţi pe cineva? - (Nu, doar îmi place să fac conversaţie) Nevasta. - Şi vii sâmbătă la concert? - Nu. - Cum nu vii la Costi Ioniţă, la Düsseldorf!? - Tre să mă duc neapărat la budă. (Dă Doamne să nu vină după mine!)” Nu-i aşa că am ocolit elegant răspunsul?

Da, vorbesc româneşte! Dar asta nu înseamnă că vreau să mi se vorbească oriunde aş fi! Mai vorbesc şi alte limbi, şi popoarele respective au decenţa să nu mi se adreseze oriunde m-aş afla şi oricând m-ar auzi. Iar dacă totuşi o fac, au decenţa să nu îmi pună întrebări pe care nici tata nu mi le-ar pune! Asta probabil se trage de la faptul că celelalte limbi pe care le vorbesc nu-s din Balcani.

La biserica ortodoxă e mişto că acolo vin veteranii. D-ăia fugiţi pe vremea securităţii. Care bineînţeles îţi scuipă seminţe în cap, şi-ţi spun cu nedisimulată condescendenţă: “Ştiu cum e să fii aicea la început, fără să vorbeşti limba şi fără o leţcaie în buzunar! Da' o să treceţi voi şi peste asta!” Aşa că te duci şi tu liniştit mai departe că doar n-o să dai teste de limbă în faţa prostului acuma. Bine bă că-i mă-ta nemţoaică bogată!

Dacă apreciez ceva în Germania e răceala lor proverbială. Cel puţin cea din relaţiile profesionale. Dacă te duci la doctor eşti Herr Popescu şi rămâi Herr Popescu indiferent de unde vii şi ce eşti. Şi între voi e o distanţă ca de la prim-ministru rus la ministru de externe american. Şi e foarte bine aşa!

Dar bineînţeles orice novice ca mine trebuie să înveţe mersul lucrurilor în viaţă din propriile greşeli, că doar n-o s-asculte sfaturile lu' naşu. Şi se duce plăvanul la doctori români, că deh, vorbim aceeaşi limbă. Proastă idee!
Pe lângă familiarismele de prost gust, bătutele cordiale pe umăr, trasul neinvitat de şireturi, întrebările despre salariu, nepoţi şi toate cele detalii intime, o să mai ai de suportat că:
- pediatrul îi dă lui fiu-tu antibiotic preventiv!
- dentistul încearcă să-ţi schimbe cu forţa o lucrare din gură sub pretextul că “am făcut atâtea lucrări la nespălaţii ăştia de nemţi şi să nu facem la un român de-al nostru”
- pediatrul spală pe jos cu asistentele şi cu tine în aceeaşi sesiune
- ginecologul se poartă cu tine aşa cum se poartă orice ginecolog de căcat din .ro
- dentistul o pune cu nesimţire pe nevastă-ta gravidă în luna a 6-a să-i facă şi lui un cozonac de paşte şi să i-l aducă acasă! (şi nevasta buşbee consimte!)
- ginecologul te pune să plăteşti pentru tratamente neaplicate
- dentistul îţi face un tratament invaziv contra paradontozei pe motiv că să fie acolo, că doar casa plăteşte deşi nici tu nici familia mă-tii n-au avut vreodată probleme cu aşa ceva
- ginecologul îi spune nevestii gravide să mai vină la control peste 3 zile deşi în maxim 48 de ore urmează să se infecteze şi ea şi copilul

O adevărată mină de aur doctorii români în Germania. Fereşte-te de ei ca de ciumă.
Eu după experienţele de mai sus m-am reorientat către “nespălaţii de nemţi”, iranieni, ruşi, turci, polonezi sau ce-or mai fi ei, numai româneşte să nu vorbească - aici mint cu neruşinare, doctorul de familie vorbeşte româneşte, dar e de fapt o săsoaică, şi are scuza că vorbeşte cu un puternic accent încrucişare terifiantă între lentoarea ardelenească şi temeinicia săsească.

Ştiu, sunt o groază de români normali în vest. Studenţi, economişti, profesori, babysitteri, ingineri, doctori, asistente, şoferi, mecanici, etc. Oameni cu bun simţ, oameni faini, cu care probabil ţi-ar face plăcere să schimbi o vorbă în româneşte uneori. Ăştia-s ăia la care nu reuşeşti să ajungi. Pentru că pur şi simplu nu ies în evidenţă din mulţime, pentru că au altceva mai bun de făcut decât să te agaseze pe tine cu întrebări idioate.

Aşa că am ajuns la atitudinea ,perfect detestabilă privind dinafară, de a ocoli românii (de nu mi-ar fi spus naşii). Cel puţin pe cei care ies în evidenţă. Dacă se întâmplă să cunosc vreun om fain (şi slavă Domnului, am cunoscut vreo câţiva) atunci e de bine, şi uneori rămânem şi prieteni. Dacă nu atunci cu siguranţă n-o să mă agit să cunosc vreunul, şi nici n-o să port tricoul cu Monitorul Oficial pe care l-am primit de la standul de carte al României la Frankfurt, împreună cu alte câteva cărţi în limba mamii vândute cu emfază la preţuri de speculă neruşinată – că deh tre' să ne promovăm cultura în lume, doar n-o să le vindem pe 2€ ca fraerii de la celelalte standuri şi ţări.

Şi dacă aveţi de gând să începeţi o controversă cu mine pe tema asta, nu uitaţi că atunci când am plecat din .ro n-am făcut-o din cauză că mă entuziasmau peste poate românii. Nu văd de ce ar începe acum subit să-mi placă. Mare lucru nu s-o schimbat la nici una din părţi.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.

TODO: De adăugat statistica consumului de săpun şi cosmetice pe cap de locuitor pătrat în .de şi .ro la paragraful cu nemţii nespălaţi

Indispensabili

De curând am dat peste o vorbă a unui mic gânditor german – un tip oarecare care dădea interviu la un ziar: ”Cimitirul e plin de oameni indispensabili”
Se referea la d-ăştia de prin firme care au senzaţia ca-s absolut indispensabili, şi că fără ei, n-ar mai merge proiectul, departamentul, firma, economia naţională, cea mondială şi implicit planeta şi umanitatea.
Că asta-i adevărat mai mult de-o grămadă, se vede foarte uşor, atunci când muriţi. Sau în fine puteţi încerca şi varianta mai puţin brutală, a statului în spital o vreme, dar alegeţi-vă cu grijă spitalul că am auzit că în .ro se poate muri de la sportul ăsta.
Există şi varianta demisiei, dar bineînţeles asta nu poate fi luată în calcul, că doar sunteţi indispensabili, nu?

Apropo, ştie careva de ce le zice la izmene şi indispensabili? Cel puţin prin partea aia de Românie din care mă trag eu. E drept că pe acolo -20ºC iarna nu-i neapărat o chestie nemaivăzută, dar de aici şi până la a le zice indispensabili şi vara mi se pare că e cale lungă.
Nemţii le zic “Unterhose” adică “sub-pantaloni” - culmea pragmatismului, nu? Dar asta numa la izmene nu şi la fraierii truditori pe plantaţia de indispensabili.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.

Jurnal de român într-un spital german

Am ajuns la 2 noaptea vineri, cu maşina, aici, singurel. Că mi-era teamă să nu fie şoferul de la salvare beat, şi să mă răstoarne în şanţ, cum s-o întâmplat anţărţ cu Maricica lu' Tolea la noi în sat.

Portarul e treaz. Şi nici măcar nu duhneşte discret a vodcă. Ăsta-i semn bun, are cine s-o scoale pe doamna asistentă. Poate dacă am noroc îmi face şi o injecţie să mă mai lase pârdalnicele iestea de dureri.

Hopa că vine un doctor. Un negru. Săracu, cred că şi-or bătut joc asistentele de el şi nu i-or spus că doctorii la ora asta dorm. Şi nu se scoală decât la cazuri urgente. Asta înseamnă: pacient >2bucăţi (gravidele nu se pune), necesar reasamblare. Condiţii suplimentare, aparţinător cu şpagă grasă prezent la spital.

Au trecut numai 10 minute şi am deja o ecografie, o radiografie şi un diagnostic. Negrul caută după o perfuzie. Culmea o şi găseşte. Şi pe deasupra reuşeşte să găsească vena din prima (=4 găuri mai puţin decât de obicei) şi fără să-şi umple de sânge halatul, patul şi blugii mei noi. Ăsta cred că nu şi-o luat diploma la Iaşi pe 100€.

Nu ştiu cât e şpaga pentru asistente aici. Oare merge cu bancnote de 5 şi de 10. Sper să nu trebuiască de 20 sau 50 că mă calicesc ăştia.

Colegul meu de cameră e ceva sârb. Noroc că una din asistente vorbeşte aceeaşi limbă cu el. Că în rest are cam aceleaşi competenţe lingvistice în germană ca fiică-mea. E drept că micuţa are un vocabular ceva mai dezvoltat dar la gramatică îs ambii la acelaşi nivel.

Tre să vorbesc cu şeful meu poate ştie pe cineva, care ştie pe cineva, care îl cunoaşte pe şeful de secţie de aici.

Da' mă întreb oare cât se dă pe-aci. Că ăştia cu câteva sute sigur nu se satură. Garantat sare-ntr-o mie tariful*. Da oare cum să-i dau? În plic? Sau poate direct în buzunar în două de 500. Da' oare să-i dau înainte sau după? Grea problemă.

Portarul e polonez, doctorul african, asistenta turcoaică şi pacientul român. Numai tehnica pare germană.

Trebuie să vorbesc cu nevastă-mea să-mi aducă mâncare, bandaje, perfuzii, cearceafuri curate, schimburi, apă, ceai, dezinfectant, pastile şi ce-or mai zice doctorii.

Cearceaful n-are găuri şi pete mari de pişat. Trebuie că le-o adus inventar nou de curând.
Mă întreb touşi cu ce dracu scot rugina de pe pat şi dulăpior.

Ciudat, asistentele se poartă civilizat cu mine deşi nu le-am dat nimic. Una mi-o luat chiar şi tensiunea fără bani. Dar nu cred eu că mai vine şi mâine. Problema e că nu ştiu cât şi cum să dau. Şi nici pe sârb nu-l pot întreba. La mine în ţară ştiam exact cât şi cum. Eh, aşa e când eşti emigrant ratat şi nu te ştii cum e obiceiul pe aicea.

Trebuie neapărat să sun la ceva colegi să întreb cum şi cât se dă. Asistenta mi-o adus prosoape, săpun şi o periuţă de dinţi cu pastă deja pe ea. Şi prosoapele n-au găuri, pete de rugină, sânge, bale sau rahat. Ba chiar mi-o spus că pot să fac şi duş. Unde naiba s-o mai pomenit să faci duş în spital! Ce dracu vrei să iau toate bolile transmisibile prin aer, apă şi contact ulterior.

Am uitat să spun că stau într-o rezervă de 2 cu lavoar propriu. Cred că li s-o terminat locurile la saloane şi m-or băgat din lipsă de spaţiu aici la rezervele de baştani. Să vedem când mă mută. Sper să fie înainte de tratament ca să pot să-mi mut aşternutul singur, şi nu după operaţie ca la nevastă-mea, că altfel dorm pe aşternutul cine ştie cărui TBCist.

Ciudat caut de 2 zile şi încă n-am găsit saloanele de 8 sau 12. Peste tot numai rezerve. Nemţii ăştia nu ştiu nimic despre împărţirea eficientă a spaţiului. Sau poate e de fapt pentru optimizarea eficienţei şpăgii. Să ştii c-aşa-i. Al dreacu nemţii, ne-au mai dat o lecţie!

WC-ul e comun. Pe hol. Asta e, o să mă abţin vreo câteva zile că n-o fi foc. S-o ţinut ea fiică-mea de 2 ani pe tren 6h**. N-oi reuşi eu 3-4 zile!
Au trecut 2 zile. Mă trece de nu vă pot spune. Trebuie să mă duc cu orice preţ.
N-am reuşit să găsesc WC-ul din prima după miros. Interesant. Te pomeneşti că tre să mă uit la plăcuţele de pe uşi. Să fiu atent să nu mă cac în vreo debara ceva.
Prima surpriză plăcută. Au săpun la WC. A doua, au şi becuri! Poate am nimerit în WC la doctori?
Doctori, nedoctori, eu mă cac că nu mai rezist.
Tocmai când reflectam dacă să o fac din picioare, agăţat cu mâinile de marginile de la cabine sau pe ciuci cocoţat cu picioarele pe bazin, observ că au şi colace! Şi că sunt şi curate!
Ce de bani au nemţii ăştia dacă-şi permit să schimbe aşa des colacele furate! Dar cum dracu fac să le ţină curate?!

Mi-au adus de mâncare de dimineaţă. Pâine proaspătă, salam, dulceaţă, unt şi cafea. Precis mi-au adus tava vreunui doctor din greşeală. Să fie sănătoşi, eu mănânc fuguţa, fuguţa, până nu-şi dau seama de confuzie.

De două zile n-o ţipat nici un doctor la asistente (cel puţin nu de faţă cu mine). Şi nici la mine nici unul! Ce-o fi luând ăştia de dimineaţă de-s aşa calmi? Cre'că jointuri că Olanda-i coleşica. Chiar n-o auzit nimeni de impunerea respectului şi simţul ierarhiei. Aici mai au de învăţat băieţii. Le-am putea face un transfer rapid de know-how.

Mi-au făcut şi radiografie cu substanţă de contrast de la ei, deşi eu am venit cu aia cumpărată de nevastă-mea la mine. Şi asta fără să le dau dreptul! Încep să nu mai înţeleg nimic.

Între timp m-am făcut şi eu mai nesimţit. Nu le-am băgat nimic în buzunar. Şi culmea e că-şi fac treaba impecabil fără să comenteze. Le-o fi dat nevastă-mea ceva, cred. Ea se ştie mai bine cu d-astea. Cred că o decartat oleacă până acum. Dar ce mai contează, sănătate să fie!
Sper să nu-mi pună ceva în perfuzie că nu le-am dat dreptul.

Asistentele se chinuie să mă convingă că nu trebuie să merg cu perfuzia în mână până la cabinetul lor ca să mi-o scoată, şi că pot să apăs butonul ăla roşu şi vin ele la pat. La pat! Eu credeam că ăla-i pentru pompieri. Că la noi la spital nu este nici măcar pentru lumină buton. O legat Dorel firele pe direct.

Azi am discutat cu şeful de secţie! Mi-o spus şi de tratament. Oare cât i-o fi dat nevastă-mea? Oricum e un meseriaş tipul. Culmea e că discută cu toţi pacienţii! Păi când mai are timp*** de cabinetul privat? Să mor eu dacă ăştia ştiu să facă bani! Neşte fraeri, cum ar spune o veche cunoştinţă.
În altă ordine de idei mai bine să nu mor.

Ba cred că o să mor! Tocmai am aflat că aparţinătorii(de fapt oricine) pot să intre în spital oricând vrea muşchii lor de dimineaţa până seara târziu! Şi portarul nu te-ntreabă nimic! Cu papucii de afară! În secţii! În rezerve!!! O să murim cu toţii!!! Vă daţi seama câţi stafilococi şi alţi balauri aduc ăştia de-afară înăuntru?! Sper să supravieţuim!
Şi stai să vezi dacă vine vreo inspecţie, că se închide spitalul de tot de la lipsa asta crasă de higienă.

Azi o venit la noi în rezervă bucătăreasa (modelu' standard 160/160/160 – înălţime/ circumferinţă/ greutate) cu un PDA şi o întrebat de mine. I-am spus că-s plecat de ieri dimineaţă. S-o uitat un pic câş la PDA şi o plecat. Las' că nu mă face pe mine nemţoaicele. Ştie mandea cum să răspunde la d-astea. Asta de ultima dată când am stat în spital la noi şi m-am trezit să întreb unde-s cartofii şi carnea din borşul cu carne. Aşa că o venit bucătăreasa şefă personal să-mi dea borşu'.

Colegul de cameră se tot chinuie să mă convingă că bucătăreasa vroia doar să mă întrebe ce meniu doresc mâine la prânz. Da' eu tot nu-l cred. Tre' să fie înţeles cu ea probabil. Îi mai dă şi lui o felie de pâine nu aşa veche sau vreun ceai. Îndulcit.

După 3 zile am reuşit să găsesc o asistentă nemţoaică. Marea majoritate a celorlalte îs venite de undeva de prin blocul estic, dacă nu-s turcoaice adică pardon, cetăţeni germani. Nu ştiu exact cum le-au spălat creierul dar par să se poarte cu totul altfel decât acasă. Probabil de la doctorii africani şi anesteziştii ruşi se trage. Sau poate din cauză că şeful clinicii e neamţ. Cine ştie.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.


*Şi cum orice pădure are şi uscături. Tocmai l-au condamnat de curând pe un mare chirurg de la Essen pentru şpagă – 3 ani cu suspendare şi ceva despăgubiri. Sistemul de dat era pe faţă printr-o donaţie la una din fundaţiile lui. Acuma eu cred că judecătorii l-au condamnat de fapt pentru lăcomie sau din invidie, căci ăsta ridica la vreo 1 milion pe an în mod legal, fără donaţiile “spontane”.

**După care n-o mai rezistat şi i-o dat drumul plângând. Cred şi eu. Ia încercaţi şi voi să vă căcaţi din mersul trenului, suspendaţi în aer la o înălţime de 1,5m, învăluit de arome pestilenţiale, deasupra unei camere în care toţi îşi fac nevoile din uşă cu boltă. Vă vine?

***Din mărturia unui tânăr doctor român într-un spital din Ruhrgebiet: E drept că salariul mi se ridică la un număr frumuşel de mii de euro, dar muncesc de-mi sar capacele pentru ei. În Cluj după câţiva ani de rezidenţiat şi încă vreo câţiva de răcănie pe lângă vreun grangure, ajungeam tot la banii ăştia, dar cu muuult mai puţin efort. Şi conştiinţă rămasă.

P.S. Pentru toţi cei care au o altă experienţă cu sistemul sanitar românesc, ferice de voi. Eu cele de mai sus le-am experimentat cu avânt pioneresc. Direct sau indirect. Ştiu că există şi medici români(sau asistente) care ar face cinste oricărui spital din lume. Din păcate eu am cunoscut doar vreo câţiva din ăştia, şi nu în spital, ci de cele mai multe ori la o bere înainte de a emigra. Ei sau eu.