Apropo de postul anterior. Vă mai amintiţi de Moş Gerilă.
Eu l-am căutat sârguincios pe Wikipedia, deh - direct în engleză! Ştiţi care-i culmea? L-am găsit ! Pe Ded Moroz.
Şi deşi prima dată am crezut că li s-or încurcat linkurile la băieţi, am descoperit dup-aia şi secţiunea despre Moş Gerilă.
Dacă vă frământă rău nostalgia daţi un sărci după amintiri cu Moş Gerilă şi rezonaţi cu restul de nostalgici. E chiar interesant dacă te-ai născut înainte de 1984 de ex.
Se pare că nemţii, la oropsiţii din est mă refer, n-au avut parte de substituţia Crăciun/Gerilă, iar chiaburii din vest îl au oricum pe KristKind. Dar mă mai documentez pe temă.
vineri, 25 decembrie 2009
miercuri, 25 noiembrie 2009
Crăciunul în iulie
Ca să nu mai păţesc ca anul trecut şi să petrec sărbătorile de iarnă cu conserve de vită şi ouă roşii, mi-am cumpărat încă de acum o săptămână Panettone, Spekulatius şi Stollen.
Că la 1 septembrie anul ăsta când m-am dus să-mi cumpăr cărbuni pentru grătar la Kaufland, erau rafturile pline de Moş Crăciuni rânjind sadic "fraiere, tu tre' să cumperi acu' produse de Crăciun că aşa are chef muşchiu' lu' dom manager care urcă firma pân' la cer". Cărbuni, ioc.
Şi, prin urmare, toată toamna m-o chinuit amintirea unui banc tradiţional românesc cu Alinuţa:
- Mama, mama, da' noi de ce facem bradul în Iulie, vine Moş Gerilă în Iulie ?
- Da, Alinuţa, la copiii bolnavi de cancer vine Moş Gerilă mai devreme.
Acum că v-am umplut şi vouă sufletul cu bucuria sărbătorilor de iarnă de care mandea se bucură deja de vreo 3 luni, în încheiere, le doresc din inimă, la toţi managerii şi şefii de la marketing care transpun în realitate această minunată idee cu vânzarea produselor de iarnă în septembrie, un călduros Crăciun în luna iulie.
Toate bune, şi fug să văd de ceva iepuraşi de ciocolată că cred că s-o deschis sezonul.
Că la 1 septembrie anul ăsta când m-am dus să-mi cumpăr cărbuni pentru grătar la Kaufland, erau rafturile pline de Moş Crăciuni rânjind sadic "fraiere, tu tre' să cumperi acu' produse de Crăciun că aşa are chef muşchiu' lu' dom manager care urcă firma pân' la cer". Cărbuni, ioc.
Şi, prin urmare, toată toamna m-o chinuit amintirea unui banc tradiţional românesc cu Alinuţa:
- Mama, mama, da' noi de ce facem bradul în Iulie, vine Moş Gerilă în Iulie ?
- Da, Alinuţa, la copiii bolnavi de cancer vine Moş Gerilă mai devreme.
Acum că v-am umplut şi vouă sufletul cu bucuria sărbătorilor de iarnă de care mandea se bucură deja de vreo 3 luni, în încheiere, le doresc din inimă, la toţi managerii şi şefii de la marketing care transpun în realitate această minunată idee cu vânzarea produselor de iarnă în septembrie, un călduros Crăciun în luna iulie.
Toate bune, şi fug să văd de ceva iepuraşi de ciocolată că cred că s-o deschis sezonul.
marți, 24 noiembrie 2009
nimic nou
Presa germană răscoleşte subiecte vechi şi deja plictisitoare din România.
"Dictatorul a plecat, slugile au rămas"
sau varianta uşor prescurtată în româneşte.
Ferice de cei care reuşesc să-şi reprime greaţa şi să vadă lucrurile bune din jur acolo.
Toate bune
"Dictatorul a plecat, slugile au rămas"
sau varianta uşor prescurtată în româneşte.
Ferice de cei care reuşesc să-şi reprime greaţa şi să vadă lucrurile bune din jur acolo.
Toate bune
joi, 29 octombrie 2009
jurnal de Paris
Cred că Parisul are mult mai mult farmec noaptea decât ziua. Căci, la fel ca în micul Paris, şi în „marele Bucureşti” micile da’ multele imperfecţiuni sunt estompate cu graţie printre fustele frumos luminate ale nopţii. Iar dacă ai şi un şofer care să dirijeze bolidul cu o doză de măiestrie şi două de inconştienţă (le-avea pe toate prin născare, francez fiind) ai chiar ocazia să admiri oraşul luminilor în toată splendoarea. Că dacă nu, singurele lumini de care o să ai parte îs stopurile pe frână de la maşina din faţă, farurile zăluzilor care încearcă cu o fervoare demnă de o reuşită mai sigură să se sinucidă(citeşte motociclişti) şi eventual flash-urile vreunui confrate latin care ţine să-ţi demonstreze că toţi de la Râm ne tragem, măcar în materie de circulaţie. Lumini de semnalizare n-am văzut.
Şi versiunea originală a Bulevardului Unirii din Bucale – Champs-Élizée pentru cititorii care s-au născut mai târziu şi n-au auzit de Ceauşescu şi de Casa Poporului – arată asemănător cu aia din albume dacă stai seara relaxat la o bere la bulevard la unul din nelipsitele bistro-uri pariziene. Acum dacă berea ţi-o plăteşte altcineva s-ar putea să fii suficient de relaxat încât să observi şi luminile din jur. Oricum pentru 7,5EUR primeşti o bere de 330g, un bol de şips(aşa le zice pe limba lu’ Voltaire) şi o doză considerabilă din renumita acreală arogantă a chelnerilor francezi.
Dacă ar fi să aleg între chestiile care mă sictiresc la culme în hotelurile franceze, mi-ar fi imposibil să mă hotărăsc între fantele de aerisire de la geamuri sau modul de a face patul.
Nu ştiu dacă în restul hexagonului e la fel, dar cel puţin în Paris toate ferestrele de hotel au în partea de sus o gură de aerisire lată de vreo 20 de cm şi înaltă de vreo 3 deşte. Ei ş-apăi prin borta şeea intrî frigu’ uăi baietiii şeva di spaimî, ş-alta nu. Iar dacă ai norocul să ai geamurile „la stradă” mai auzi şi toate camioanele care descarcă dimineaţa, şoferii care claxonează noaptea la unu şi tot restul. Pe asta de obicei o astup cu bandă scotch dar de data asta am uitat să-mi iau. Asta ca să nu-mi amintesc de primul hotel unde am stat şi unde aveam şi un ventilator în baie care mergea continuu şi făcea cam ca elicopterul lui nea Nicu în pană de benzină, şi despre care mi s-a spus că e pentru propria mea securitate în caz de incendiu – probabil ca să alimenteze focul cu oxigen şi să ard repede, să nu mă chinui mult, că altă explicaţie n-am găsit. Iar aşternuturile se montează probabil din aceleaşi considerente de securitate enunţate mai sus, ca un fel de mini-carceră, adică toate marginile (mai puţin cea din dreptul pernei – că asta era culmea) se vâră cu entuziasm sub saltea, astfel încât ajungi să te bagi în pat ca o scrisoare cu burtă şi picioare într-un plic subdimensionat format din saltea şi pătură. Iar dacă ţi-e prea cald noaptea la membrele inferioare, atunci e suficient să te gândeşti că la cap ţi-e frig din cauză că temperatura din cameră e aceeaşi cu cea de afară (vezi descrierea de la gura de ventilaţie) şi-ţi trece.
Trebuie să admit că poţi găsi şi lucruri bune la vecinii gali, spre exemplu budele de la diverse companii. Care bude, sunt nişte cămăruţe cu 4 pereţi dintre care unul cu uşă în care intri, închizi, şi te scremi liniştit până când albul ochilor îţi capătă o plăcută culoare roz tulburiu. Urăsc budele româneşti de firmă/spital/facultate gen Ali McBeal (alea germane-s şi ele exact la fel), adică o şură mare cu multe WC-uri despărţite de nişte firave paravane din carton presat, unde ai ocazia să savurezi un minunat concert de pârţâieli, icneli, scremete, gemete, oftaturi, pleoscăieli, stropeli, ţârâituri, picurături şi alte sunete pentru descrierea cărora aparatul lingvistic este de departe insuficient dezvoltat. Partea peisajului pe care doar segmentul coprofil al societăţii o apreciază pe deplin e că poţi chiar să te uiţi pe sub paravane ca să vezi de unde vine mirosul pestilenţial care îţi anihilează pentru moment simţul vederii. Şi crede-mă asta îţi conferă o nouă şi nebănuită perspectivă asupra distinsului partener de discuţie cu care trebuie să închei cine ştie ce negocieri în după-amiaza respectivă. Esenţial e să nu ai ezitări când trebuie să-i strângi mâna la sfârşit, că asta dă prost la public.
Le urez managerilor, arhitecţilor, decoratorilor şi şefilor de şantier care contribuie cu aplomb la aceste monumente ale apropierii între semeni să-şi construiască toţi o gigantică budă cu cabine de sticlă cu găurele şi dispuse în cerc în care să şadă şi să se uite în ochi unii la alţii încercând să parieze dacă celălalt e constipat sau diareic.
marți, 13 octombrie 2009
cu România de mână prin Germania
Ehei dragii moşului, atâta vizibilitate în presa germană ca în ultima lună n-o mai avut România de când s-o mutat Nokia într-însa.
Să începem cu alea amuzante.
Bădica Rüttgers (guvernatorul pe moşia NRW-ului) a ratat o ocazie extraordinară să tacă. Şi o ratat-o cu atâta graţie încât ecourile* mai reverberează încă prin presă şi bloguri după 1 lună jumătate de la eveniment.
Acum nu ştiu exact (de fapt ştiu dar ma sperie) cum se vede dinăuntrul Germaniei personajul. Dar venind dinafară, mie mi-e clar că e o combinaţie nefericită între Iliescu şi Văcăroiu, cu blazon şi finisare germane, se înţelege. Adică un dinozaur care ar fi trebuit să dispară de pe scena politică din vremuri imemoriale, şi care mai există încă acolo pentru că o bună parte dintre alegători sunt ori pensionari care vor schimbare dar să rămână totul la fel, ori oameni care nu pricep foarte bine că genul ăsta de individ care nu-i în stare(din aroganţă sau prostie) nici măcar să-şi controleze eficient discursul e o nulitate absolută după toate regulile politicii.
Acum faptul că a reuşit într-un singur discurs de 10 fraze să-i jignească şi pe români şi pe chinezi e totuşi o performanţă diplomatică demnă de cartea recordurilor, aş zice.
A doua ştire care ar trebui să ne facă măcar un piculeţ mândri e că Herta Müller a luat premiul Nobel pentru literatură. Nu ştiu cât de mult s-a comentat in .ro asta, dar aici chestia asta ne-a făcut mai multă reclamă decât 20 de participări mai mult sau mai puţin palide la Târgul de Carte de la Frankfurt sau vreo 2 camioane de bani tocate de ministerul turismului pentru cine ştie ce program de promovare a imaginii(care imagine) României în lume.
Iar a treia ştire care ne situează cu un nas de cal în faţa Germaniei de data asta (e drept că bulgarii au fost primii) e cea despre "legea ascultării telefoanelor" aşa cum am văzut că a poreclit-o mass-media neaoşă. Şi mai precis ştirea că legea cu pricina e neconstituţională. No shit, Sherlock ! Ca să citez un clasic în viaţă. Nemţii se chinuie de vreo 2 ani să evalueze dacă e sau nu constituţională. O bilă albă pentru judecătorii români la materia "Introducere în drepturile omului".
Şi asta o făcut înconjurul şi deliciul presei (cel puţin a celei care are vreo legătură cu IT-ul) sau al blog-urilor pe plaiurile teutone. Vă daţi seama că ironiile pe marginea comparaţiei .de-.ro n-au fost tot timpul la fel de finuţe ca ale mele de mai sus.
Una chiar merită citată: "Oau, cool! Acum am două ţări pe lista destinaţiilor unde se poate emigra!". Sic!
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* Ecoul e scris parţial în dialectul berlinez (deşi uşor de înţeles şi de către ceilalţi muritori) şi musteşte de umor german(încă nu mă hotărăsc dacă e bun sau rău): "Scriitoarea berlineză se trage din România. Asta cred că-l interesează garantat pe guvernatorul din NRW, Jürgen Rüttgers. Ăla iubeşte nespus românii ! Acu' nu chiar pe toţi, dar o purtătoare de Premiu Nobel e oricând binevenită" :P
Să începem cu alea amuzante.
Bădica Rüttgers (guvernatorul pe moşia NRW-ului) a ratat o ocazie extraordinară să tacă. Şi o ratat-o cu atâta graţie încât ecourile* mai reverberează încă prin presă şi bloguri după 1 lună jumătate de la eveniment.
Acum nu ştiu exact (de fapt ştiu dar ma sperie) cum se vede dinăuntrul Germaniei personajul. Dar venind dinafară, mie mi-e clar că e o combinaţie nefericită între Iliescu şi Văcăroiu, cu blazon şi finisare germane, se înţelege. Adică un dinozaur care ar fi trebuit să dispară de pe scena politică din vremuri imemoriale, şi care mai există încă acolo pentru că o bună parte dintre alegători sunt ori pensionari care vor schimbare dar să rămână totul la fel, ori oameni care nu pricep foarte bine că genul ăsta de individ care nu-i în stare(din aroganţă sau prostie) nici măcar să-şi controleze eficient discursul e o nulitate absolută după toate regulile politicii.
Acum faptul că a reuşit într-un singur discurs de 10 fraze să-i jignească şi pe români şi pe chinezi e totuşi o performanţă diplomatică demnă de cartea recordurilor, aş zice.
A doua ştire care ar trebui să ne facă măcar un piculeţ mândri e că Herta Müller a luat premiul Nobel pentru literatură. Nu ştiu cât de mult s-a comentat in .ro asta, dar aici chestia asta ne-a făcut mai multă reclamă decât 20 de participări mai mult sau mai puţin palide la Târgul de Carte de la Frankfurt sau vreo 2 camioane de bani tocate de ministerul turismului pentru cine ştie ce program de promovare a imaginii(care imagine) României în lume.
Iar a treia ştire care ne situează cu un nas de cal în faţa Germaniei de data asta (e drept că bulgarii au fost primii) e cea despre "legea ascultării telefoanelor" aşa cum am văzut că a poreclit-o mass-media neaoşă. Şi mai precis ştirea că legea cu pricina e neconstituţională. No shit, Sherlock ! Ca să citez un clasic în viaţă. Nemţii se chinuie de vreo 2 ani să evalueze dacă e sau nu constituţională. O bilă albă pentru judecătorii români la materia "Introducere în drepturile omului".
Şi asta o făcut înconjurul şi deliciul presei (cel puţin a celei care are vreo legătură cu IT-ul) sau al blog-urilor pe plaiurile teutone. Vă daţi seama că ironiile pe marginea comparaţiei .de-.ro n-au fost tot timpul la fel de finuţe ca ale mele de mai sus.
Una chiar merită citată: "Oau, cool! Acum am două ţări pe lista destinaţiilor unde se poate emigra!". Sic!
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* Ecoul e scris parţial în dialectul berlinez (deşi uşor de înţeles şi de către ceilalţi muritori) şi musteşte de umor german(încă nu mă hotărăsc dacă e bun sau rău): "Scriitoarea berlineză se trage din România. Asta cred că-l interesează garantat pe guvernatorul din NRW, Jürgen Rüttgers. Ăla iubeşte nespus românii ! Acu' nu chiar pe toţi, dar o purtătoare de Premiu Nobel e oricând binevenită" :P
marți, 25 august 2009
prin meandrele limbii
Azi am fost la cantină. Îi spune Kantine şi dacă te obişnuieşti cu faptul că n-au decât două feluri în oferta zilnică e aproape definiţia decenţei. Nici prea, prea nici foarte, foarte. Pentru cei cârcotaşi, oferta se schimbă zilnic, ca şi animalele din componenţă, deci nu serveşti luni peştele de vineri de exemplu. Preţurile îs muncitoreşti 3,5€ fără carne sau 4,5€ cu carne.*
Dar să mă întorc la limbă. Înaintând agale în coadă am norocul să iau ultima tavă (Tablett pe germană) şi să-l las pe chinezul din spatele meu bătând mărunt din buze, în chineză desigur, căci alte limbi europene nu bălmăjeşte (iar ceea ce el numeşte engleză, noi numim grohăit în chinuri de moarte). Aşa că generos mă hotărăsc să-i dau o mână de ajutor şi le transmit, mândru de germana mea, ălora de după tejghea, că nu mai sunt Tabletten. La care unul din coadă rânjind se întoarce la mine şi mă întreabă 'Nişte aspirine ţi-ar fi bune?'. Pauză de gândire la mine şi de râsete la ăilalţi. Că ceea ce învaţă micul Fritz undeva pe traseul sinuos al primilor anişori e că 2 Tabletten = două pastile şi 2 Tabletts= două tăvi. Aşa că am înghiţit în sec şi i-am cerut respectuos la domnu' de la tejghea o porţie sănătoasă de Schweinefiletgeschnetzeltes** (nu încercaţi să pronunţaţi asta acasă fără o încălzire prealabilă).
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* Pentru cei care nu ştiu încă bancul:
Luni la şcoală, învăţătoarea: "Copii, ce-aţi mâncat voi ieri la cină?"
Terente: "Fasole cu ciolan"
Marghioliţa: "Cartofi cu ochiuri"
Eufrosina: "Tocană cu ciuperci"
Bulă: "Varză"
Marţi la şcoală, învăţătoarea: "Copii, ce-aţi mâncat voi ieri la cină"
Terente: "Cartofi printre ochiuri"
Marghioliţa: "Tocană fără ciuperci"
Eufrosina: "Fasole din ciolan"
Bulă: "Varză"
Lucrurile continuă invariabil pentru Bulă, şi cu variaţii normale pentru ceilalţi, până vineri, cînd învăţătoarea întreabă: "Copii, ce-aţi mâncat voi ieri la cină?"
Bulă plictisit: "Varză cu carne"
"Ohoo, ce surpriză! Cum aşa măi Bulă?!"
"Păi o venit tata acasă şi o zis «Fă, ce avem azi de potol?», «Varză.», «Iarăşi varză, să-mi bag p... în ea de varză»"
** = File de porc în fâşii subţiri
Dar să mă întorc la limbă. Înaintând agale în coadă am norocul să iau ultima tavă (Tablett pe germană) şi să-l las pe chinezul din spatele meu bătând mărunt din buze, în chineză desigur, căci alte limbi europene nu bălmăjeşte (iar ceea ce el numeşte engleză, noi numim grohăit în chinuri de moarte). Aşa că generos mă hotărăsc să-i dau o mână de ajutor şi le transmit, mândru de germana mea, ălora de după tejghea, că nu mai sunt Tabletten. La care unul din coadă rânjind se întoarce la mine şi mă întreabă 'Nişte aspirine ţi-ar fi bune?'. Pauză de gândire la mine şi de râsete la ăilalţi. Că ceea ce învaţă micul Fritz undeva pe traseul sinuos al primilor anişori e că 2 Tabletten = două pastile şi 2 Tabletts= două tăvi. Aşa că am înghiţit în sec şi i-am cerut respectuos la domnu' de la tejghea o porţie sănătoasă de Schweinefiletgeschnetzeltes** (nu încercaţi să pronunţaţi asta acasă fără o încălzire prealabilă).
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* Pentru cei care nu ştiu încă bancul:
Luni la şcoală, învăţătoarea: "Copii, ce-aţi mâncat voi ieri la cină?"
Terente: "Fasole cu ciolan"
Marghioliţa: "Cartofi cu ochiuri"
Eufrosina: "Tocană cu ciuperci"
Bulă: "Varză"
Marţi la şcoală, învăţătoarea: "Copii, ce-aţi mâncat voi ieri la cină"
Terente: "Cartofi printre ochiuri"
Marghioliţa: "Tocană fără ciuperci"
Eufrosina: "Fasole din ciolan"
Bulă: "Varză"
Lucrurile continuă invariabil pentru Bulă, şi cu variaţii normale pentru ceilalţi, până vineri, cînd învăţătoarea întreabă: "Copii, ce-aţi mâncat voi ieri la cină?"
Bulă plictisit: "Varză cu carne"
"Ohoo, ce surpriză! Cum aşa măi Bulă?!"
"Păi o venit tata acasă şi o zis «Fă, ce avem azi de potol?», «Varză.», «Iarăşi varză, să-mi bag p... în ea de varză»"
** = File de porc în fâşii subţiri
luni, 17 august 2009
3 ani
Se pare că zeii, criza economică şi funcţionarii germani au fost îngăduitori cu mine, aşa că au trecut pe neobservate 3 ani de când bătătoresc cu avânt latin şi cu maşina proprie ograda lui Hermann der Cherusker.
Ca orice emigrant trecut de faza iniţială de exaltare, am ajuns între timp să critic o serie întreagă din cele ce se petrec actualmente în noua-mi ţară, de la vestimentaţia femeilor până la sistemul politic, trecând prin sistemul şcolar şi viziunea colectivă asupra nazismului. Iar lista poate continua fără eforturi de concepţie şi fără să simt că aş comite vreo prea mare nedreptate în aprecieri (asta poate şi din cauză că-s român :P).
Şi totuşi nu mă pot abţine să nu savurez zi de zi normalitatea germană, aşa mai cu burtă de bere, mai cu creastă de punker, mai cu accent turcesc pe alocuri (la normalitate mă refer, nu la mine).
Zilele trecute, într-o discuţie despre tratamentul aplicat imigranţilor în Germania şi în alte ţări vest-europene, mi-a revenit un banc în minte:
Micul Fritz vine într-o zi de la şcoală şi le spune părinţilor că s-a convertit la iudaism şi că de azi înainte îl cheamă Moshe şi pretinde să fie chemat ca atare şi să i se respecte credinţa.
Părinţii înnebuniţi îl iau bineînţeles la o discuţie încrâncenată, asortată din plin cu argumente greu contestabile (citeşte scatoalce).
La masa de seară, micul Moshe, cu privirea în farfurie şi lacrimile înnodate sub bărbie, mormăie înciudat:
- Naziştii dracului, sunt evreu numai de 3 ore şi deja au început să mă persecute!
Morala: nu-i deloc greu, ba chiar e comod şi pervers-plăcut, să te laşi pradă aprecierilor de genul, "uite, bulangiii ăştia de nemţi mă persecută pentru că-s român" şi nu pentru că nu mi-am făcut treaba ca lumea, sau că-s integrat în peisajul local ca un Picasso la bunică-mea în odaie, sau că le vorbesc limba ca o ciubotă rufăită, iar lor li se umfla vinişoarele pe cornee încercând să mă facă să înţeleg că trebuie de fapt să primesc înapoi 18EUR şi nu să dau 11 cum cred eu (caz real).
Sfatul meu referitor la asta nu-i neapărat foarte uşor de aplicat dar dă rezultate excelente. Atunci când ţi se pare că vreun străin te persecută, reevaluează situaţia şi meditează onest la două lucruri:
1. Cum ar reacţiona un român, în România, vizavi de tine (român* ca şi el), dacă ai ajunge în raport cu el în aceeaşi situaţie.
2. Cum ar reacţiona românachele mediu în ţărişoara lui "dragă" dacă vreun străinez ar ajunge faţă de el în aceeaşi situaţie.
Dacă ajungi (fără să te minţi singur) la concluzia că românii ar fi reacţionat mai bine (mie nu mi s-a întâmplat niciodată) atunci ai 66% şanse să fii persecutat pe motive de provenienţă. Apropo, nu uita să verifici că străinul cu pricina chiar îţi cunoaşte provenienţa :P.
Dacă ajungi la concluzia că românii te-ar fi tratat mai prost, atunci ai 20% şanse să fii persecutat pe motive de provenienţă dar măcar te poţi împăca la gândul că oricum nu ţi-ar fi fost mai bine.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* Notă: Nu încercaţi să meditaţi la cum ar reacţiona un moldovean faţă de un oltean, un muntean faţă de un ardelean, şi alte combinaţii de gen, căci pe lângă gustul amar ce vă va cuprinde brusc, concluzia surpriză va fi că străinii nu persecută nicidecum pe motive de provenienţă (ceea ce e de asemenea fals).
Ca orice emigrant trecut de faza iniţială de exaltare, am ajuns între timp să critic o serie întreagă din cele ce se petrec actualmente în noua-mi ţară, de la vestimentaţia femeilor până la sistemul politic, trecând prin sistemul şcolar şi viziunea colectivă asupra nazismului. Iar lista poate continua fără eforturi de concepţie şi fără să simt că aş comite vreo prea mare nedreptate în aprecieri (asta poate şi din cauză că-s român :P).
Şi totuşi nu mă pot abţine să nu savurez zi de zi normalitatea germană, aşa mai cu burtă de bere, mai cu creastă de punker, mai cu accent turcesc pe alocuri (la normalitate mă refer, nu la mine).
Zilele trecute, într-o discuţie despre tratamentul aplicat imigranţilor în Germania şi în alte ţări vest-europene, mi-a revenit un banc în minte:
Micul Fritz vine într-o zi de la şcoală şi le spune părinţilor că s-a convertit la iudaism şi că de azi înainte îl cheamă Moshe şi pretinde să fie chemat ca atare şi să i se respecte credinţa.
Părinţii înnebuniţi îl iau bineînţeles la o discuţie încrâncenată, asortată din plin cu argumente greu contestabile (citeşte scatoalce).
La masa de seară, micul Moshe, cu privirea în farfurie şi lacrimile înnodate sub bărbie, mormăie înciudat:
- Naziştii dracului, sunt evreu numai de 3 ore şi deja au început să mă persecute!
Morala: nu-i deloc greu, ba chiar e comod şi pervers-plăcut, să te laşi pradă aprecierilor de genul, "uite, bulangiii ăştia de nemţi mă persecută pentru că-s român" şi nu pentru că nu mi-am făcut treaba ca lumea, sau că-s integrat în peisajul local ca un Picasso la bunică-mea în odaie, sau că le vorbesc limba ca o ciubotă rufăită, iar lor li se umfla vinişoarele pe cornee încercând să mă facă să înţeleg că trebuie de fapt să primesc înapoi 18EUR şi nu să dau 11 cum cred eu (caz real).
Sfatul meu referitor la asta nu-i neapărat foarte uşor de aplicat dar dă rezultate excelente. Atunci când ţi se pare că vreun străin te persecută, reevaluează situaţia şi meditează onest la două lucruri:
1. Cum ar reacţiona un român, în România, vizavi de tine (român* ca şi el), dacă ai ajunge în raport cu el în aceeaşi situaţie.
2. Cum ar reacţiona românachele mediu în ţărişoara lui "dragă" dacă vreun străinez ar ajunge faţă de el în aceeaşi situaţie.
Dacă ajungi (fără să te minţi singur) la concluzia că românii ar fi reacţionat mai bine (mie nu mi s-a întâmplat niciodată) atunci ai 66% şanse să fii persecutat pe motive de provenienţă. Apropo, nu uita să verifici că străinul cu pricina chiar îţi cunoaşte provenienţa :P.
Dacă ajungi la concluzia că românii te-ar fi tratat mai prost, atunci ai 20% şanse să fii persecutat pe motive de provenienţă dar măcar te poţi împăca la gândul că oricum nu ţi-ar fi fost mai bine.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* Notă: Nu încercaţi să meditaţi la cum ar reacţiona un moldovean faţă de un oltean, un muntean faţă de un ardelean, şi alte combinaţii de gen, căci pe lângă gustul amar ce vă va cuprinde brusc, concluzia surpriză va fi că străinii nu persecută nicidecum pe motive de provenienţă (ceea ce e de asemenea fals).
joi, 6 august 2009
reflecţii după o vară franceză II
Dacă vrei să vinzi ceva de haleală în Franţa scrii pe pachet că-i „onctueux” şi succesul e probabil garantat. Toate erau onctuoase acolo! Iaurtul era onctuos. Crema de ciocolată era onctuoasă. Şi muştarul era onctuos! Şi pe copii dup-aia îi întrebi simplu, vrei să faci pipi sau onctuos?
Castraveciorii cu oţet, chiar îs cu oţet. Adică oţetul nu l-au mai diluat şi cu alte zemuri, l-au pus aşa, cum l-au găsit în sticlă. Poţi să-l foloseşti direct la frecat vesela înnegrită sau dezinfectat chiloţii vecinului direct pe sârmă. Iar muştarul de Dijon e iute de-ţi rămâne odrasla germanizată cu bucata de wurst* de Strassbourg în gât şi cu lacrimile-n ochi, când întinge în el.
Cât despre profiterol, nu vi-l recomand pe cel de la Carrefour îngheţat la cutie. Asta dacă nu vreţi să experimentaţi senzaţii tari cum ar fi o călătorie în timp brusc până în 1987, Epoca de Aur, cofetăria Amandina, Piaţa Unirii pe stânga.
Le pays du Roumois (un fel de ţinutul Hârlăului şi Cotnariului în variantă franceză) în care am fost noi are nişte pliante cu obiective, istoric, trasee de drumeţie, restaurante şi cazare cum numai la Sibiu în 2007 am mai văzut. Şi nici celelalte câteva sute de pays-uri franţuzeşti nu stau mai prejos la capitolul promovare. Iar asta se vede la încasările lor din Turism. Poate trece şi Udrea** prin zonă să arunce un ochi prin broşuri, sau măcar primarul Hârlăului.
Dacă nu te duci cu maşina în Paris poţi trage concluzia că în Franţa sunt şi şoferi normali care vor să ajungă acasă la familie cu toate oasele întregi. Plăcută descoperire.
Să te duci dimineaţa la bulangiu (sper că aşa-l cheamă pe proprietarul de la Bulangerie) şi să iei pâine proaspătă şi eclere are un farmec indescriptibil. Pentru asta merită o vizită în Franţa. Iar foietajele, şi eclerele, şi tot restul, merită şi ele o degustare regească tot cu ocazia asta, că doar nu vă duceţi până acolo doar ca să vă întreţineţi cu bulanger-ul despre ultimele poze ale nevestei lui Sarko.
Din Franţa aş vrea să mai vizitez Provence, Elsass, poate Alpii Savoiei şi Côte d'Azur. Ce mă sperie e că am atât de puţin timp la dispoziţie până la Rollstuhl (dacă-l mai prind şi pe ăla). Să facem un mic calcul. Încă vreo 40 şi ceva de ani până la pensie a 28 de zile de concediu pe an, din care scădem jumătate pentru diverse alte activităţi unele mai plăcute, altele nu (cum ar fi vizitatul ambasadei pentru orice rahat de act, că vorba aia ‚noi suntem români’) deci 14 x 40 = 520. Şi ca să-mi urmăresc recomandarea de a petrece măcar 2 săptămâni într-un loc, îmi rămân maximum 40 de locaţii pe care le-aş putea vizita oarecum pe îndelete. Şi n-am scăzut încă anii de boală sau neputinţă (ai mei, ai consoartei, ai copiilor, ai părinţilor - vor veni şi astea), anii în care nu-mi voi permite financiar, anii în care pur şi simplu o să savurez liniştea propriei grădini, ş.a.m.d. Rămân puţini, vericule, puţini de tot, iar lumea e aşa mare: Toscana, Sicilia, Sardinia, Calabria, Roma, Norvegia, Finlanda, Costa del Sol, Barcelona, Madrid, Portugalia, Irlanda, Scoţia, Brazilia, Japonia, Caraibe, Jamaica, Madagascar, Grecia şi insulele ei, U.S., Australia, China, India, Sankt Petersburg şi poate Moscova, şi cred c-am mai uitat vreo 30 de destinaţii. Ca să nu mai vorbesc de sutele de locaţii din Germania, Olanda sau Belgia, care-s aici la o azvârlitură de băţ. Puţin timp vere! Prea puţin! Trebuie să mă grăbesc cumva.
Deşi existenţa mea e intrinsec legată de Internet şi comunicaţii, găsesc că e supercool să fii „deconectat” pentru o vreme.
E drept că roaming-ul îţi mai poate arunca ceva tuşe gri pe tabloul tău "romantically disconnected", dar orşicât.
Şi uite aşa ajungi să stai cu ochii pe ceas între 8 şi 9 seara ca să prinzi meteo de la jurnalul de seară de pe TF1, dar până la urmă chiar şi asta are farmecul ei desuet. Cine naiba se mai uită azi la TV ca să vadă cum va fi vremea mâine. (Sper să nu mă audă tata, că el chiar se mai uită. E drept are scuza că n-o ajuns fibra până la el. Nu că i-ar folosi la ceva.)
Apropo de farmec desuet, în Franţa, am sesizat o aplecare deosebită spre reclamele "d’antan". Ca astea sau astea spre exemplu, pe care le găseai la orice shop de suveniruri mai răsărit şi care nu lipseau desigur din casa locuită temporar şi de noi.
Bineînţeles că n-am scăpat până nu i-am luat lui fiu-meu un turn Eiffel auriu de la unul dintre sutele de vânzători de culoare care bătucesc voios malurile Senei cu vreo 10 kile de metal la purtător. Bine măcar că nu l-o ales pe ăla din plastic cu leduri sclipicioase, care mi se pare culmea kitschului. Deşi dacă te gândeşti că aşa o fost botezat pe la începuturi simbolul Parisului, parcă nu mai e chiar aşa contrastant acela cu leduri.
La Rouen am avut la un moment dat acelaşi sentiment de străfulgerare pe care-l avea Duncan MacLeod în Nemuritorul, când am văzut vreo şapte caucazieni cu alură carpatină sprijinind zidul în piaţa mare din faţa Domului. Mai târziu mi-am confirmat presimţirea auzindu-i disputându-şi în graiul nostru strămoşesc, o problemă de marfă şi magazine (că doar nu de geometrie neeuclidiană). Şi oricât s-a străduit partea corectă politic din mine să mă convingă că erau doar bieţi oameni veniţi la muncă cinstită, n-am putut să scap de gândul că în 3 ani de muncă cinstită prin străinătăţuri eu n-am sprijinit niciodată timp de 4 ore la prânz nici un zid. Poate trebuia să mă angajez în construcţii.
Una peste alta, cred că nu-i politicos să nu dai o fugă în ţara lui Asterix şi Obelix, a Marchizului de Sade şi a lui Zinedine Zidane înainte de a da colţul. Eu unul am dat.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* wurst=cărnat pentru neofiţi şi restul Germaniei, Austriei şi Elveţiei
** pentru cei ca mine care au aflat mai târziu, tanti asta e ministereasa turismului actualmente în le pays du Mioriţa
joi, 30 iulie 2009
reflecţii după o vară italiană
Na, nu-i aşa de greu să ajungi la Veneţia zilele astea. Trebuie doar să fii singurul dobitoc din firmă care n-o plecat în concediu şi poţi câştiga pe neaşteptate călătorii în diverse colţuri ale Europei. Cealaltă variantă era Tel Aviv. Şi mai puţin atractivă.
Iar dacă faci rezervările de pe o zi pe alta poţi alege şi trasee pline şarm care te învaţă practic geografia patriei, la patria teutonă mă refer. O combinaţie între programul de vară al cercului de turism de la Casa Pionierului, Bad Reichenhall şi ce iese dacă faci rutele jucând darts pe harta Europei. Adică zbori dimineaţa de la Düsseldorf şi te întorci seara la Frankfurt. Că la ora la care aterizezi tu, la Düsseldorf e program de linişte 22-6 – clubul pensionarilor cu aparat auditiv dat pe poziţia prea sensibil salută Lufthansa.
Noroc că aeroportul de la Veneţia e chiar lângă Veneţia, spre deosebire de aeroportul din Paris de exemplu, aşa că am apucat să văd Piaţa San Marco din avion timp de cca. 300ms. Milisecunde în care colegul meu de 150kg care obtura geamul până la sufocare, a pendulat niţel involuntar dreapta stânga la virajul în ac de păr realizat cu adâncă mândrie profesională şi dragoste de meserie de către fierar-betoniştii de la AirBerlin - că ăia garantat nu aveau ca primă calificare pilotajul, probabil făcuseră vreun curs de recalificare prin OFM sau ceva similar.
Cred că italienii trebuie să mai lucreze la indicatoare, până am ieşit din aeroport ne-o întrebat o englezoaică dacă tre’ să ia barca până la Veneţia, un neamţ cum să ajungă pe nu-ş' ce insulă şi noi înşine cum ajungem la parcare.
„Il bel paese” cum îi spun băştinaşii patrioţi îi faină într-adevăr. Ce-i drept nu din fuga maşinii la 150kmh între două întâlniri, dar are un country side* cu un ceva aparte, care te farmecă ireversibil.
Şi condusul în spatele celuilalt capătă o nouă dimensiune în Italia. Una submicronică! Taximetristul meu cred că se orienta după vitezometrul ăluia din faţă de fapt, fiindcă n-avea încredere într-al lui. Nici eu n-aveam. Că arăta 70kmh în zonă de 30.
Aterizarea, cam de elev la şcoala de pilotaj, anul 1 cu repetiţie pe motiv de scutire de boală.
Mâncarea, cam ca raţia motanului după ce borăşte pe covor de prea multă ghiftuială cu păr propriu. Adică 40g de grame de crănţănele cu măsline. Originale. Italieneşti. Crănţănelele, nu măslinele, că alea erau numai în proporţie de 8% din total. Da’ şi eu nesimţit! Le-am băgat o spargere în buget. Le-am cerut a doua pungă! Al doilea pahar de cola n-am avut tupeul să-l mai cer. Acu’ mă gândesc că la 400EUR biletul/segment numai atâta le-o mai rămas pentru mâncare.
Ah, şi Rinul în Köln e luminat feeric noaptea.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* Cum dracu se traduce asta în română? Partea ţărănească? Sau poate peisaj rural.
** Bancul în original era aşa:
- Alo! Bună ziua! Şcoala de dans şi bune maniere?
- Ei pula dans, numai bune maniere!
duminică, 26 iulie 2009
reflecții după o vară franceză I
Mai pompos decât atât nici că le puteam inititula.
Sunt definitiv intrat în perioada păşunist-sămănătoristă a carierei mele - aia fictivă de scriitor de baliverne nu aia reală, ferească Dumnezeu! Am o propensiune aparte pentru ”la ţară” și peisajele aferente.
Ca atare mi-am făcut vacanţa de vară în Franţa, la ţară.
Mi-am propus să fac o vacanţă în care să mi se facă dor de furnalele din Ruhrgebiet. Am reușit.
2 săptămâni e o durată pentru vacanţă care frizează optimalul. Ai timp să ajungi, să despachetezi, să reîmpachetzi, să pleci, şi să mai apuci să faci şi câte ceva între toate astea.
Am făcut circa 100 de poze cu lanuri de grâu, vaci şi păşuni în ultimele 2 săptămâni. Japonezii la Luvru-s mici copii pe lângă mine. (Poate n-au card de 4GB ca mandea :P) Consoarta spune că-i patologic şi se străduie să-mi prindă un loc pe listă la psihiatru.
Dacă m-ar auzi vorbind franceză, cei 7 profesori pe care i-am avut în cei 6 ani de studiu ai respectivei materii şi-ar face harakiri în grup. Francezii au fost totuşi mai puţin pretenţioşi cu mine (aş spune chiar bucuroşi că nu trebuie să vorbească engleză sau pfui drace, germană).
Noroc că franţujii le-au luat Alsacia şi Lorena la nemţi ca să aibă cine să le facă bere şi cârnaţi, că despre saucisson-ul lor sec numai de bine atâta timp cât nu trebuie să-l mănânci, sau şi mai rău miroşi! Alea făcute la Strassbourg în schimb îs chiar competitive.
Apropo, de ce o jumătate din produsele tradiţionale franţuzeşti put a ciorapi nespălaţi de la Ludovic Soare încoace iar o altă jumătate e mucegăită ca baia penultimului meu proprietar din Bucale? Şi mai rău e că cele 2 jumătăţi se suprapun în bună parte!
Măcar la capitolul patiserie n-au exagerat cu mucegaiurile iar rezultatul e "aferim boierule, herlich", cum ar zice neamţul.
Carrefour-ul din Rouen e leit cu ăla de la Orhideea din Bucale. La aşezarea mărfurilor şi a rafturilor mă refer.
Am fost la Etretat. Plaja cu pietre e o experienţă de neratat. Numai să nu vă vină ideea să vă plimbaţi în picioarele goale la ţărm, că după 5 minute înţelegeţi rapid de ce a fi fachir n-are nimic romantic în sine.
I-am "citit" lui fiu-meu nişte cărţi cu poze despre animalele de la fermă. Cărţile erau în franceză iar eu încercam să-i povestesc în germană despre ce-i vorba. Am înţeles din plin care-i diferenţa dintre un vorbitor nativ şi unul fluent într-o limbă. E simplu, încercaţi să traduceţi fără dicţionar următoarele cuvinte în orice altă limbă la alegere: vier, şură, caia, strungă, cocină, uger.
Am făcut o călătorie pe o linie dezafectată cu un tren 'de epocă'(citeşte anii 50) francez. Mi s-a părut un pic supraevaluat. Cel puţin venind cu bagajul cultural-istoric format pe trenurile CFR-ului în anii 80-90 e cam greu pentru bieţii francezi să te mai impresioneze prin vechime si autentic. Cât despre natura şi satele nealterate de timpurile moderne cu care se laudă ei, păi din astea avem şi noi gârlă în .ro, uneori chiar deranjant de demult nemaialterate.
Scurt citat tradus dintr-un ghid german despre Paris: "Cunoaşteţi desigur toate prejudecăţile privitoare la şofatul prin Paris. Vă rugăm să le revizuiţi cu atenţie, nu sunt prejudecăţi!" Adevărat grăit, boieri dumneavoastră!
Tot într-un ghid, de data asta englezesc ni se reaminteşte că pe continent funcţioneaza regula priorităţii de dreapta şi că francezii vor face cu îndârjire uz de această prioritate, iar ignorarea ei va duce la un curs rapid şi ad-hoc de franceză colocvială. La fel de adevărat!
Ce au uitat să spună e că au şi cele mai tâmpite priorităţi de dreapta de pe continent cu drumuri de ţară care intră din dreapta pe drumul naţional, şi desigur au prioritate! Cred că erau făcute cu dedicaţie pentru vecinii şi neprietenii englezi.
După ce vizitezi Parisul, marea majoritate a celorlalte oraşe din Europa ţi se par liniştite ca un sătuc uitat de lume în Sicilia, vara, pe la ora prânzului.
"Vede-te-aş handicapat în Paris !" e din punctul meu de vedere ultima înjurătură la modă. Să te văd eu cum urci tu scările de la vestitul Metroparisien cu scaunul tău de handicapat în dinţi (că mâinile-ţi trebuie la urcat). Cealaltă variantă de luat în seamă e "Vede-te-aş cu puradel şi cărucior de 20 de kile în Paris!" (E drept că numai eu păream suficient de tâmpit să fac asta - deh, deprinderi proaste din .de)
Poate va urma.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
Sunt definitiv intrat în perioada păşunist-sămănătoristă a carierei mele - aia fictivă de scriitor de baliverne nu aia reală, ferească Dumnezeu! Am o propensiune aparte pentru ”la ţară” și peisajele aferente.
Ca atare mi-am făcut vacanţa de vară în Franţa, la ţară.
Mi-am propus să fac o vacanţă în care să mi se facă dor de furnalele din Ruhrgebiet. Am reușit.
2 săptămâni e o durată pentru vacanţă care frizează optimalul. Ai timp să ajungi, să despachetezi, să reîmpachetzi, să pleci, şi să mai apuci să faci şi câte ceva între toate astea.
Am făcut circa 100 de poze cu lanuri de grâu, vaci şi păşuni în ultimele 2 săptămâni. Japonezii la Luvru-s mici copii pe lângă mine. (Poate n-au card de 4GB ca mandea :P) Consoarta spune că-i patologic şi se străduie să-mi prindă un loc pe listă la psihiatru.
Dacă m-ar auzi vorbind franceză, cei 7 profesori pe care i-am avut în cei 6 ani de studiu ai respectivei materii şi-ar face harakiri în grup. Francezii au fost totuşi mai puţin pretenţioşi cu mine (aş spune chiar bucuroşi că nu trebuie să vorbească engleză sau pfui drace, germană).
Noroc că franţujii le-au luat Alsacia şi Lorena la nemţi ca să aibă cine să le facă bere şi cârnaţi, că despre saucisson-ul lor sec numai de bine atâta timp cât nu trebuie să-l mănânci, sau şi mai rău miroşi! Alea făcute la Strassbourg în schimb îs chiar competitive.
Apropo, de ce o jumătate din produsele tradiţionale franţuzeşti put a ciorapi nespălaţi de la Ludovic Soare încoace iar o altă jumătate e mucegăită ca baia penultimului meu proprietar din Bucale? Şi mai rău e că cele 2 jumătăţi se suprapun în bună parte!
Măcar la capitolul patiserie n-au exagerat cu mucegaiurile iar rezultatul e "aferim boierule, herlich", cum ar zice neamţul.
Carrefour-ul din Rouen e leit cu ăla de la Orhideea din Bucale. La aşezarea mărfurilor şi a rafturilor mă refer.
Am fost la Etretat. Plaja cu pietre e o experienţă de neratat. Numai să nu vă vină ideea să vă plimbaţi în picioarele goale la ţărm, că după 5 minute înţelegeţi rapid de ce a fi fachir n-are nimic romantic în sine.
I-am "citit" lui fiu-meu nişte cărţi cu poze despre animalele de la fermă. Cărţile erau în franceză iar eu încercam să-i povestesc în germană despre ce-i vorba. Am înţeles din plin care-i diferenţa dintre un vorbitor nativ şi unul fluent într-o limbă. E simplu, încercaţi să traduceţi fără dicţionar următoarele cuvinte în orice altă limbă la alegere: vier, şură, caia, strungă, cocină, uger.
Am făcut o călătorie pe o linie dezafectată cu un tren 'de epocă'(citeşte anii 50) francez. Mi s-a părut un pic supraevaluat. Cel puţin venind cu bagajul cultural-istoric format pe trenurile CFR-ului în anii 80-90 e cam greu pentru bieţii francezi să te mai impresioneze prin vechime si autentic. Cât despre natura şi satele nealterate de timpurile moderne cu care se laudă ei, păi din astea avem şi noi gârlă în .ro, uneori chiar deranjant de demult nemaialterate.
Scurt citat tradus dintr-un ghid german despre Paris: "Cunoaşteţi desigur toate prejudecăţile privitoare la şofatul prin Paris. Vă rugăm să le revizuiţi cu atenţie, nu sunt prejudecăţi!" Adevărat grăit, boieri dumneavoastră!
Tot într-un ghid, de data asta englezesc ni se reaminteşte că pe continent funcţioneaza regula priorităţii de dreapta şi că francezii vor face cu îndârjire uz de această prioritate, iar ignorarea ei va duce la un curs rapid şi ad-hoc de franceză colocvială. La fel de adevărat!
Ce au uitat să spună e că au şi cele mai tâmpite priorităţi de dreapta de pe continent cu drumuri de ţară care intră din dreapta pe drumul naţional, şi desigur au prioritate! Cred că erau făcute cu dedicaţie pentru vecinii şi neprietenii englezi.
După ce vizitezi Parisul, marea majoritate a celorlalte oraşe din Europa ţi se par liniştite ca un sătuc uitat de lume în Sicilia, vara, pe la ora prânzului.
"Vede-te-aş handicapat în Paris !" e din punctul meu de vedere ultima înjurătură la modă. Să te văd eu cum urci tu scările de la vestitul Metroparisien cu scaunul tău de handicapat în dinţi (că mâinile-ţi trebuie la urcat). Cealaltă variantă de luat în seamă e "Vede-te-aş cu puradel şi cărucior de 20 de kile în Paris!" (E drept că numai eu păream suficient de tâmpit să fac asta - deh, deprinderi proaste din .de)
Poate va urma.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
joi, 2 iulie 2009
gânduri de vară
E cald de-ţi plesneşte ţeasta sub presiunea generată de fierberea conţinutului. Aproape că încep să-mi amintesc de verile din Bucureşti.
Cred că am mai spus asta, dar moda feminină din partea asta de Germanie nu contribuie neapărat la creşterea natalităţii în ţara-mi adoptivă, care are şi-aşa destule probleme în direcţia asta.
Adică uită-te la olandezi, belgieni sau francezi, cum s-au făcut 19 grade afară, cum ies toate femeile în rochii, sandale, pantaloni scurţi şi alte straie în complet dezacord cu majoritatea religiilor consacrate. Ca să nu mai spun că merg şi pe bicicletă în fuste care mai de care mai largi şi vaporoase! După părerea proprie şi aproape verificată asta contribuie semnificativ la cazuistica accidentelor rutiere din zonă. În schimb, familia de vis olandeză sau franceză are 3 copii, aia germană numai 2. Vezi, asta se întâmplă atunci când ai ocazia să vezi mai multe nemţoaice în rochie în Spania pe faleză, decât aici pe Marktstraße.
Mi-e dor de cireşul lui tata din care puteam să fac săptămâni la rând, gâfâind, burţi nesimţite pline ochi cu minunatele fructe. Nu neapărat că aici n-ar exista deloc. Ba chiar am mâncat unele foarte bune anul ăsta. Dar, de regulă, oferta e cam subţire şi costurile astronomice, 5-6EUR/kil în plin sezon. Chestie care-ţi taie subit o bună parte din poftă.
Mă uit pe stradă în zilele astea toride de iarnă (ştiu că se spune de vară, dar ăla mi se pare pleonasm) şi mă întreb: oare o să-mi iau şi eu maşină decapotabilă când o să am între 45 şi 78 de ani? Probabil da. Oricum mie mi se pare că-i un fel de boală generală aici. Pe de o parte îi înţeleg, unii au visat la asta toată tinereţea, şi nu şi-au permis decât acum. Pe de altă parte, pe mine, la vârsta asta, chiar nu mă împinge nimic să-mi cumpăr aşa ceva, chiar presupunând că aş avea banii (nu prea-i am) şi nu înţeleg, de ce. Poate-s eu defect. Sau poate pur şi simplu subconştientul meu a înţeles mai repede că, deh, e mai greu să bagi 2 scaune de copil. căruciorul, bicicleta şi 5 valize bine burduşite într-un Z4, aşa că a înăbuşit din faşă orice porniri de gen.
De ce nemţii îşi şterg inscripţiile de pe maşină cu o acribie demnă de o cauză mai bună. Mă refer de exemplu la modelul maşinii, cilindree, etc. Unii ar fi în stare să-şi scoată şi sigla VW de pe spate dacă n-ar rămâne gaură în loc?
Pe partea aialaltă românii ar fi în stare să-şi graveze fişa tehnică pe portbagaj şi pe capotă. Cu litere mari ca scrisul de la ambulanţă.
Nici una din extreme nu mi se pare foarte sănătoasă.
Sper ca totuşi toamna aia călduţă pe care o numim noi vară să revină pe meleagurile noastre după bunu-i obicei.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
Cred că am mai spus asta, dar moda feminină din partea asta de Germanie nu contribuie neapărat la creşterea natalităţii în ţara-mi adoptivă, care are şi-aşa destule probleme în direcţia asta.
Adică uită-te la olandezi, belgieni sau francezi, cum s-au făcut 19 grade afară, cum ies toate femeile în rochii, sandale, pantaloni scurţi şi alte straie în complet dezacord cu majoritatea religiilor consacrate. Ca să nu mai spun că merg şi pe bicicletă în fuste care mai de care mai largi şi vaporoase! După părerea proprie şi aproape verificată asta contribuie semnificativ la cazuistica accidentelor rutiere din zonă. În schimb, familia de vis olandeză sau franceză are 3 copii, aia germană numai 2. Vezi, asta se întâmplă atunci când ai ocazia să vezi mai multe nemţoaice în rochie în Spania pe faleză, decât aici pe Marktstraße.
Mi-e dor de cireşul lui tata din care puteam să fac săptămâni la rând, gâfâind, burţi nesimţite pline ochi cu minunatele fructe. Nu neapărat că aici n-ar exista deloc. Ba chiar am mâncat unele foarte bune anul ăsta. Dar, de regulă, oferta e cam subţire şi costurile astronomice, 5-6EUR/kil în plin sezon. Chestie care-ţi taie subit o bună parte din poftă.
Mă uit pe stradă în zilele astea toride de iarnă (ştiu că se spune de vară, dar ăla mi se pare pleonasm) şi mă întreb: oare o să-mi iau şi eu maşină decapotabilă când o să am între 45 şi 78 de ani? Probabil da. Oricum mie mi se pare că-i un fel de boală generală aici. Pe de o parte îi înţeleg, unii au visat la asta toată tinereţea, şi nu şi-au permis decât acum. Pe de altă parte, pe mine, la vârsta asta, chiar nu mă împinge nimic să-mi cumpăr aşa ceva, chiar presupunând că aş avea banii (nu prea-i am) şi nu înţeleg, de ce. Poate-s eu defect. Sau poate pur şi simplu subconştientul meu a înţeles mai repede că, deh, e mai greu să bagi 2 scaune de copil. căruciorul, bicicleta şi 5 valize bine burduşite într-un Z4, aşa că a înăbuşit din faşă orice porniri de gen.
De ce nemţii îşi şterg inscripţiile de pe maşină cu o acribie demnă de o cauză mai bună. Mă refer de exemplu la modelul maşinii, cilindree, etc. Unii ar fi în stare să-şi scoată şi sigla VW de pe spate dacă n-ar rămâne gaură în loc?
Pe partea aialaltă românii ar fi în stare să-şi graveze fişa tehnică pe portbagaj şi pe capotă. Cu litere mari ca scrisul de la ambulanţă.
Nici una din extreme nu mi se pare foarte sănătoasă.
Sper ca totuşi toamna aia călduţă pe care o numim noi vară să revină pe meleagurile noastre după bunu-i obicei.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
miercuri, 24 iunie 2009
I don't know, maybe the students...
Aveam un bun coleg şi amic al cărui motto era "Einmal im Leben mit Profis arbeiten" adică "măcar o dată în viaţă să lucrez şi eu cu profesionişti".
L-au dat afară.
Mi-e tare dor de el.
Dar mai întâi poanta, ş-apăi enervarea. Banc de pe vremea lui Răposatul:
Într-un sat oarecare, toamna, pe vremea recoltei, vine un activist de la partid să verifice starea lucrărilor. Satul gol. Câmpurile goale. Curţile aşijderea.
Ajunge activistul nostru într-un final la Căminul Cultural, unde trona un afiş mare "Cursuri de limba engleză, azi, de la 10 la 16". Omul nedumerit îl întreabă pe portar:
- Bade, da' unde-i toată lumea din sat?
- Păi cum unde, înăuntru la curs!
- Păi bine, da' recolta!? Recolta cine-o strânge!?
- "I don't know, maybe the students..."*
Roadele cursurilor se văd astăzi din plin. Vorba aia, oricare mai tinerel aşa (citeşte sub 40) pe care-l întrebi azi, afirmă cu emfază că are engleza la degetul mic. Şi pentru prima data poate, nu mă refer deloc numai la români!
Well dragii moşului, vă spune moşul şi şeful translatorilor din Bruxelles că nu-i aşa! Ultimul spunea o dată că-i infernal de greu să mai găseşti un translator de limbă engleză în ziua de azi, adică un englez care a mai învăţat şi o limbă străină - asta pe principiul că, nu-i aşa, toţi vorbesc engleza - şi a doua că toţi cred că vorbesc limba engleză când de fapt ceea ce fac mulţi se cheamă doar schingiuire cu public.
Şi acum, pe marginea temei, o serie de aforisme din puţul gândirii:
- "Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi"**
- Când v-aţi uitat ultima oară în dicţionar să vedeţi cum se scrie, şi în special cum se pronunţă ceva. Eu mă uit mai des la DEX.
- Să vorbeşti engleză nu e acelaşi lucru cu să-l înţelegi pe Bruce Willis în Die Hard 2. Not at all, dude!
- În vorbire ţi se scuză multe. Dar până la nivelul de "câmptambailti" (era vorba de compatibility).
- În scris nu!
- Orice propoziţie are măcar subiect şi predicat(de preferinţă câte unul din fiecare!) şi ceva atribute şi complemente pe acolo.
- Orice propoziţie sau frază începe de regulă cu literă mare şi se termină cu punct.
- Înainte de virgulă şi punct nu se pune niciodată spaţiu! Nu-i aşa că-s chiţibuşar?
- În limba engleză există articol hotărât! De ex. "Only way to implemnet xxx feat. is..." se scrie de fapt "The only way to implement the xxx feature is..." - Mind-boggling, isn't it?
- Foloseşte un corector de limbă, sau un spelling checker! Pentru orice mail, şi orice text, care are cea mai mică şansă să fie văzut vreodată de alţi ochi decăt ai tăi. Pentru orice limbă! Inclusiv a ta maternă! În ziua de azi există corectoare peste tot! Inclusiv pentru Firefox.
- Dacă trăieşti de 7 ani în Germania şi nu vorbeşti germană, iar engleza o vorbeşti şi în special scrii ca o absolută ciubotă valoarea ta pentru mine scade vertiginos către 0(zero)! Cu atât mai mult când arăţi aceeaşi competenţă şi în celelalte domenii!
- Dacă eşti contractor şi se presupune că lucrezi pe tot teritoriul Europei cu parteneri din toată lumea şi îi scrii clientului "Yes I am agrie with you" o să fac tot posibilul să zbori dracului din echipa mea cât mai curând!!!
- Unul din testele pentru orice salahor în IT din punctul meu de vedere, va fi să raporteze într-un e-mail în limba lu' Şecspir că nu-i mai porneşte computerul. Timp de lucru 1h. Cu Internet alături şi toate dictionarele şi corectoarele din lume. Credeţi că-i simplu?
- Nu încercaţi testul de mai sus la lucru, riscaţi să decimaţi numărul de angajaţi ai firmei.
- Nu încercaţi testul de mai sus la lucru în limba maternă, riscurile sunt cel puţin la fel de mari!
- Nu folosi cuvinte mai complicate decât te duce mintea pe tine sau pe interlocutor! De ex. la propoziţia "tag ascertained but effect-less" n-o să obţii mai mult decât un scărpinat în cap şi o rugăminte de clarificare = pură pierdere de timp.
- Deschide dicţionarul, cartea de gramatică, corectorul de limbă and fucking use them că de aia există!!!
- Majoritatea celor care provin din Asia au scuza diferenţelor cruciale de pronunţie şi cultură. Cei din Europa nu o au!
- Permiteţi-mi, vă rog, să urlu din străfundul rărunchilor.
Aşa cum v-aţi dat seama, acest post este doar o palidă refulare a frustrărilor de peste zi aduse de lucrul cu indieni, chinezi, japonezi, polonezi, nemţi, francezi, români dar nu cu englezi. Vă rog să nu daţi mare atenţie la ieşirile mele. Mă duc să-mi iau pastiluţa. Mâine voi fi mai liniştit.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* Pentru cititorii mai tineri, înainte de 89 recoltele se culegeau cu studenţii şi alte categorii de mână de lucru necalificată şi incredibil de ieftină.
** Se spune că asta ar fi exclamat Lenin când a văzut carnetul de note al lui Stalin.
L-au dat afară.
Mi-e tare dor de el.
Dar mai întâi poanta, ş-apăi enervarea. Banc de pe vremea lui Răposatul:
Într-un sat oarecare, toamna, pe vremea recoltei, vine un activist de la partid să verifice starea lucrărilor. Satul gol. Câmpurile goale. Curţile aşijderea.
Ajunge activistul nostru într-un final la Căminul Cultural, unde trona un afiş mare "Cursuri de limba engleză, azi, de la 10 la 16". Omul nedumerit îl întreabă pe portar:
- Bade, da' unde-i toată lumea din sat?
- Păi cum unde, înăuntru la curs!
- Păi bine, da' recolta!? Recolta cine-o strânge!?
- "I don't know, maybe the students..."*
Roadele cursurilor se văd astăzi din plin. Vorba aia, oricare mai tinerel aşa (citeşte sub 40) pe care-l întrebi azi, afirmă cu emfază că are engleza la degetul mic. Şi pentru prima data poate, nu mă refer deloc numai la români!
Well dragii moşului, vă spune moşul şi şeful translatorilor din Bruxelles că nu-i aşa! Ultimul spunea o dată că-i infernal de greu să mai găseşti un translator de limbă engleză în ziua de azi, adică un englez care a mai învăţat şi o limbă străină - asta pe principiul că, nu-i aşa, toţi vorbesc engleza - şi a doua că toţi cred că vorbesc limba engleză când de fapt ceea ce fac mulţi se cheamă doar schingiuire cu public.
Şi acum, pe marginea temei, o serie de aforisme din puţul gândirii:
- "Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi"**
- Când v-aţi uitat ultima oară în dicţionar să vedeţi cum se scrie, şi în special cum se pronunţă ceva. Eu mă uit mai des la DEX.
- Să vorbeşti engleză nu e acelaşi lucru cu să-l înţelegi pe Bruce Willis în Die Hard 2. Not at all, dude!
- În vorbire ţi se scuză multe. Dar până la nivelul de "câmptambailti" (era vorba de compatibility).
- În scris nu!
- Orice propoziţie are măcar subiect şi predicat(de preferinţă câte unul din fiecare!) şi ceva atribute şi complemente pe acolo.
- Orice propoziţie sau frază începe de regulă cu literă mare şi se termină cu punct.
- Înainte de virgulă şi punct nu se pune niciodată spaţiu! Nu-i aşa că-s chiţibuşar?
- În limba engleză există articol hotărât! De ex. "Only way to implemnet xxx feat. is..." se scrie de fapt "The only way to implement the xxx feature is..." - Mind-boggling, isn't it?
- Foloseşte un corector de limbă, sau un spelling checker! Pentru orice mail, şi orice text, care are cea mai mică şansă să fie văzut vreodată de alţi ochi decăt ai tăi. Pentru orice limbă! Inclusiv a ta maternă! În ziua de azi există corectoare peste tot! Inclusiv pentru Firefox.
- Dacă trăieşti de 7 ani în Germania şi nu vorbeşti germană, iar engleza o vorbeşti şi în special scrii ca o absolută ciubotă valoarea ta pentru mine scade vertiginos către 0(zero)! Cu atât mai mult când arăţi aceeaşi competenţă şi în celelalte domenii!
- Dacă eşti contractor şi se presupune că lucrezi pe tot teritoriul Europei cu parteneri din toată lumea şi îi scrii clientului "Yes I am agrie with you" o să fac tot posibilul să zbori dracului din echipa mea cât mai curând!!!
- Unul din testele pentru orice salahor în IT din punctul meu de vedere, va fi să raporteze într-un e-mail în limba lu' Şecspir că nu-i mai porneşte computerul. Timp de lucru 1h. Cu Internet alături şi toate dictionarele şi corectoarele din lume. Credeţi că-i simplu?
- Nu încercaţi testul de mai sus la lucru, riscaţi să decimaţi numărul de angajaţi ai firmei.
- Nu încercaţi testul de mai sus la lucru în limba maternă, riscurile sunt cel puţin la fel de mari!
- Nu folosi cuvinte mai complicate decât te duce mintea pe tine sau pe interlocutor! De ex. la propoziţia "tag ascertained but effect-less" n-o să obţii mai mult decât un scărpinat în cap şi o rugăminte de clarificare = pură pierdere de timp.
- Deschide dicţionarul, cartea de gramatică, corectorul de limbă and fucking use them că de aia există!!!
- Majoritatea celor care provin din Asia au scuza diferenţelor cruciale de pronunţie şi cultură. Cei din Europa nu o au!
- Permiteţi-mi, vă rog, să urlu din străfundul rărunchilor.
Aşa cum v-aţi dat seama, acest post este doar o palidă refulare a frustrărilor de peste zi aduse de lucrul cu indieni, chinezi, japonezi, polonezi, nemţi, francezi, români dar nu cu englezi. Vă rog să nu daţi mare atenţie la ieşirile mele. Mă duc să-mi iau pastiluţa. Mâine voi fi mai liniştit.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* Pentru cititorii mai tineri, înainte de 89 recoltele se culegeau cu studenţii şi alte categorii de mână de lucru necalificată şi incredibil de ieftină.
** Se spune că asta ar fi exclamat Lenin când a văzut carnetul de note al lui Stalin.
luni, 25 mai 2009
picături din trecut
Cu mai mulţi ani în urmă mergeam cu un microbuz nenorocit pe Valea Oltului şi mă uitam îngrozit la multitudinea de gunoaie care dau "culoare locală" defileului. Cu un fond intern bine frăgezit de roabele de rahat pe care le cărasem în cârcă în prealabil, mi s-a făcut atâta scârbă de cele dimprejur încât mi-am spus că trebuie să încep să fac ceva ca să mă car de acolo.
După o vreme am şi făcut-o, când s-a ivit ocazia.
După o altă vreme citesc din întâmplare că am reuşit să "blocăm" Oltul cu peturi la izvoare.
Altceva decât o lungă tristeţe nu-mi mai trece prin minte sau suflet.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
După o vreme am şi făcut-o, când s-a ivit ocazia.
După o altă vreme citesc din întâmplare că am reuşit să "blocăm" Oltul cu peturi la izvoare.
Altceva decât o lungă tristeţe nu-mi mai trece prin minte sau suflet.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
joi, 14 mai 2009
Mărunţişuri germane III
Sau aproape germane.
Apropo, când spui Belarus, la ce te gândeşti ? Ultima dictatură din Europa, vai de fundul lor, n-au după ce bea apă, etc.
V-aţi uitat vreodată pe Google Maps la Belarus ? N-arată mai mult decât la România, doar vreo câteva străzi principale, că deh, nu-i în publicul ţintă.
Dar ştiţi ce e absolut remarcabil pentru fundul Europei ? Că are o centură de autostrăzi în jurul capitalei, Minsk, şi o autostradă care traversează ţara de la est la vest, legând desigur capitala de exterior !
Fără alte comentarii.
Ştiţi bancul cu examenul de intrare la academia militară şi răscoala din 1907 ?
- Gigel, ce profesie au părinţii tăi ?
- Păi, tata colonel şi mama căpitan.
- Buun, aşadar, în 1907, în satul Flămânzi, judeţul Botoşani, a avut loc o răscoală ţărănească la care au participat 10.000 de oameni. Întrebare de examen: în ce an a avut loc răscoala ?
- 1907 !
- Foarte bine! Admis! Următorul!
- Ionel, ce profesie au părinţii tăi ?
- Păi, tata locotenent şi mama caporal.
- Buun, aşadar, în 1907, în satul Flămânzi, judeţul Botoşani, a avut loc o răscoală ţărănească la care au participat 10.000 de oameni. Întrebare de examen: câţi oameni au participat la răscoală ?
- 10000 !
- Foarte bine! Admis! Următorul!
- Bulă, ce profesie au părinţii tăi ?
- Păi, tata magazioner şi mama femeie de servici.
- Buun, aşadar, în 1907, în satul Flămânzi, judeţul Botoşani, a avut loc o răscoală ţărănească la care au participat 10.000 de oameni. Întrebare de examen: numele şi adresa fiecăruia ?
- ...
Acum am găsit şi varianta germană a bancului:
Clasa I, test la limba germană:
- Hans, pentru nota 1* spune te rog pe litere cuvântul "Vater" !
- v, a, t, e, r
- Bravo Hans! Nota 1! Următorul!
- Brunhilde, pentru nota 1 spune te rog pe litere cuvântul "Mutter" !
- m,u,t,t,er
- Bravo Brunhilde! Nota 1! Următorul!
- Muhammed, pentru nota 1 spune te rog pe litere cuvântul "Integrationsschwierigkeiten"**
- ...
Am văzut curând cartea "1000 Gründe Deutschland zu lieben", ceea ce s-ar traduce "1000 de motive să iubim Germania". Şi nu, nu e de la ministerul propagandei sau ceva similar. Acum nu cred neapărat că nemţii îs în majoritate plini de iubire pentru patria mumă, cu atât mai puţin auslanderii ce-şi fac veacul pe aici, dar cred că e o încercare interesantă de ghid de călătorie şi cultură a locului.
Poate pune cineva mâna şi face şi ediţia românească. Nu nu e o ironie, chiar cred că e nevoie acută de asemenea ghiduri/cărţi, căci până acum cele mai bune ghiduri turistice despre România pe care le-am văzut sunt cele făcute de străini - obiective şi cu atentă aplecare asupra subiectului. Şi mai cred şi că cei care au rămas acolo din convingere, pot găsi relativ uşor cele 1000 de motive, locuri geografice şi locuri comune sufleteşti, care-i apropie de ţara lor.
Eu între timp mi-am cumpărat "Deutschland - Gebrauchsanweisung" = "Germania - Manual de utilizare" scrisă de un rus. De una la fel cred că avem stringentă nevoie în România.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* Pentru cine nu stie încă, sistemul de notare german e de la 1 la 6 cu cea mai bună notă fiind 1.
** Integrationsschwierigkeiten = Dificultăţi de integrare
Apropo, când spui Belarus, la ce te gândeşti ? Ultima dictatură din Europa, vai de fundul lor, n-au după ce bea apă, etc.
V-aţi uitat vreodată pe Google Maps la Belarus ? N-arată mai mult decât la România, doar vreo câteva străzi principale, că deh, nu-i în publicul ţintă.
Dar ştiţi ce e absolut remarcabil pentru fundul Europei ? Că are o centură de autostrăzi în jurul capitalei, Minsk, şi o autostradă care traversează ţara de la est la vest, legând desigur capitala de exterior !
Fără alte comentarii.
Ştiţi bancul cu examenul de intrare la academia militară şi răscoala din 1907 ?
- Gigel, ce profesie au părinţii tăi ?
- Păi, tata colonel şi mama căpitan.
- Buun, aşadar, în 1907, în satul Flămânzi, judeţul Botoşani, a avut loc o răscoală ţărănească la care au participat 10.000 de oameni. Întrebare de examen: în ce an a avut loc răscoala ?
- 1907 !
- Foarte bine! Admis! Următorul!
- Ionel, ce profesie au părinţii tăi ?
- Păi, tata locotenent şi mama caporal.
- Buun, aşadar, în 1907, în satul Flămânzi, judeţul Botoşani, a avut loc o răscoală ţărănească la care au participat 10.000 de oameni. Întrebare de examen: câţi oameni au participat la răscoală ?
- 10000 !
- Foarte bine! Admis! Următorul!
- Bulă, ce profesie au părinţii tăi ?
- Păi, tata magazioner şi mama femeie de servici.
- Buun, aşadar, în 1907, în satul Flămânzi, judeţul Botoşani, a avut loc o răscoală ţărănească la care au participat 10.000 de oameni. Întrebare de examen: numele şi adresa fiecăruia ?
- ...
Acum am găsit şi varianta germană a bancului:
Clasa I, test la limba germană:
- Hans, pentru nota 1* spune te rog pe litere cuvântul "Vater" !
- v, a, t, e, r
- Bravo Hans! Nota 1! Următorul!
- Brunhilde, pentru nota 1 spune te rog pe litere cuvântul "Mutter" !
- m,u,t,t,er
- Bravo Brunhilde! Nota 1! Următorul!
- Muhammed, pentru nota 1 spune te rog pe litere cuvântul "Integrationsschwierigkeiten"**
- ...
Am văzut curând cartea "1000 Gründe Deutschland zu lieben", ceea ce s-ar traduce "1000 de motive să iubim Germania". Şi nu, nu e de la ministerul propagandei sau ceva similar. Acum nu cred neapărat că nemţii îs în majoritate plini de iubire pentru patria mumă, cu atât mai puţin auslanderii ce-şi fac veacul pe aici, dar cred că e o încercare interesantă de ghid de călătorie şi cultură a locului.
Poate pune cineva mâna şi face şi ediţia românească. Nu nu e o ironie, chiar cred că e nevoie acută de asemenea ghiduri/cărţi, căci până acum cele mai bune ghiduri turistice despre România pe care le-am văzut sunt cele făcute de străini - obiective şi cu atentă aplecare asupra subiectului. Şi mai cred şi că cei care au rămas acolo din convingere, pot găsi relativ uşor cele 1000 de motive, locuri geografice şi locuri comune sufleteşti, care-i apropie de ţara lor.
Eu între timp mi-am cumpărat "Deutschland - Gebrauchsanweisung" = "Germania - Manual de utilizare" scrisă de un rus. De una la fel cred că avem stringentă nevoie în România.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
* Pentru cine nu stie încă, sistemul de notare german e de la 1 la 6 cu cea mai bună notă fiind 1.
** Integrationsschwierigkeiten = Dificultăţi de integrare
joi, 7 mai 2009
Carpe diem - da' să fie slow
Recitindu-mi astăzi rândurile de ieri mi-am dat seama ca cel puţin primul link postat de mine poate fi implementat ca o pledoarie pentru emigraţie.
De fapt nu vroiam asta - cel puţin nu în cazul de faţă - căci în rest am eu suficiente antecedente şi ocazii de prozelitism vor mai fi.
Esenţa căutată era doar cum faci să trăieşti mai bine clipele date, indiferent dacă îţi faci veacul pe o străduţă cochetă din Paris, pe o uliţă înnoroiată din Bucureşti, pe malul ploios al canalelor olandeze, sau la umbra furnalelor din Ruhrgebiet.
Sun absolut sigur că poţi să trăieşti bine şi fericit sau teribil de prost şi nesatisfăcut în oricare din locurile astea.
Dar ăsta garantat e un alt subiect.
Şi ca să dau un sens titlului, o să spun că în căutările mele de acum şi de altă dată, am dat peste mişcarea slow. Nu săriţi direct la beregată ! Ştiu bine că orice young urban professional de Bucale, Frankfurt sau Amsterdam, căruia i se pare că vânzătorii de la McDonalds au numai melci şi broaşte ţestoase în arborele genealogic, ar râde şi cu fundul, cel bătătorit de scaunele de la birou, de mine când vin cu texte ca Slow Food. Asta dacă ar avea timp să-mi citească blogul.
Şi încă mai ştiu şi ce mi o spus tata, după ce am învăţat să citesc, şi anume, să nu cred tot ceea ce e scris (cred şi eu că doar mă găsise cu Scânteia în mână)
Dar parcă nu strică uneori să meditezi un pic (nu neapărat în slow thinking) la ce zic unii mai leneşi decât tine.
Şi ca să mă întorc la subiectul de la început apropo de graniţe fizice şi mentale, încă o provocare pentru yuppie-ul român (de acolo sau de aiurea), faceţi un efort de gândire şi imaginaţi-vă cum ar fi arătat viaţa voastră acum dar într-o altfel de Românie. Puteţi să luaţi asta ca material de plecare.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
De fapt nu vroiam asta - cel puţin nu în cazul de faţă - căci în rest am eu suficiente antecedente şi ocazii de prozelitism vor mai fi.
Esenţa căutată era doar cum faci să trăieşti mai bine clipele date, indiferent dacă îţi faci veacul pe o străduţă cochetă din Paris, pe o uliţă înnoroiată din Bucureşti, pe malul ploios al canalelor olandeze, sau la umbra furnalelor din Ruhrgebiet.
Sun absolut sigur că poţi să trăieşti bine şi fericit sau teribil de prost şi nesatisfăcut în oricare din locurile astea.
Dar ăsta garantat e un alt subiect.
Şi ca să dau un sens titlului, o să spun că în căutările mele de acum şi de altă dată, am dat peste mişcarea slow. Nu săriţi direct la beregată ! Ştiu bine că orice young urban professional de Bucale, Frankfurt sau Amsterdam, căruia i se pare că vânzătorii de la McDonalds au numai melci şi broaşte ţestoase în arborele genealogic, ar râde şi cu fundul, cel bătătorit de scaunele de la birou, de mine când vin cu texte ca Slow Food. Asta dacă ar avea timp să-mi citească blogul.
Şi încă mai ştiu şi ce mi o spus tata, după ce am învăţat să citesc, şi anume, să nu cred tot ceea ce e scris (cred şi eu că doar mă găsise cu Scânteia în mână)
Dar parcă nu strică uneori să meditezi un pic (nu neapărat în slow thinking) la ce zic unii mai leneşi decât tine.
Şi ca să mă întorc la subiectul de la început apropo de graniţe fizice şi mentale, încă o provocare pentru yuppie-ul român (de acolo sau de aiurea), faceţi un efort de gândire şi imaginaţi-vă cum ar fi arătat viaţa voastră acum dar într-o altfel de Românie. Puteţi să luaţi asta ca material de plecare.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
miercuri, 6 mai 2009
Carpe diem
Sau poate trebuia să pun ca subtitlu "totul e în capul nostru".
Acum mulţi ani în urmă, pe când încă mai jucam baschet în curtea şcolii, mi-a fost transmisă o perlă de înţelepciune a culturii popular/urbane. Înduraţi, vă rog, limbajul direct, sau luaţi-l ca licenţă literară în cazul de faţă:
Ion se întâlneşte cu Vasile, care deschide mândru vorba:
- Auzi bă, Ioane, ştii ce motto am eu în ultima vreme ?
- Nu bă ! (n.r.: nu trageţi concluzia că Ion ştie ce-i aia motto)
- "Fuţi nu fuţi, vremea pulii trece băăă !"
- Oau....., zice marcat Ion şi pleacă mai departe rumegând alene la profunzimea mottoului.
La puţină vreme se întâlneşte Ion al nostru cu Gheo, şi-i spune cu emfază:
- Auzi bă Gheo, ştii ce motto are Vasile în ultima vreme ?
- Nu bă ! (n.r.: iarăşi nu trageţi concluzia că Gheo ştie ce-i aia motto)
- "Fuţi nu fuţi, vremea trece, bă pulă !"
Asta-i o "cestiune" care mă munceşte vârtos de ceva vreme, şi cum vremea trece şi eu nu prea am timp nici măcar să scriu, am găsit doi meseriaşi care au scris despre asta cu cuvinte ceva mai elevate. În ordinea în care i-am găsit eu (şi nu neapărat în ordinea recunoaşterii universale):
Mănac în blogul lui personal şi
Seneca în blogul lui Tim Ferriss că el nu şi-o deschis unul încă.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr
Acum mulţi ani în urmă, pe când încă mai jucam baschet în curtea şcolii, mi-a fost transmisă o perlă de înţelepciune a culturii popular/urbane. Înduraţi, vă rog, limbajul direct, sau luaţi-l ca licenţă literară în cazul de faţă:
Ion se întâlneşte cu Vasile, care deschide mândru vorba:
- Auzi bă, Ioane, ştii ce motto am eu în ultima vreme ?
- Nu bă ! (n.r.: nu trageţi concluzia că Ion ştie ce-i aia motto)
- "Fuţi nu fuţi, vremea pulii trece băăă !"
- Oau....., zice marcat Ion şi pleacă mai departe rumegând alene la profunzimea mottoului.
La puţină vreme se întâlneşte Ion al nostru cu Gheo, şi-i spune cu emfază:
- Auzi bă Gheo, ştii ce motto are Vasile în ultima vreme ?
- Nu bă ! (n.r.: iarăşi nu trageţi concluzia că Gheo ştie ce-i aia motto)
- "Fuţi nu fuţi, vremea trece, bă pulă !"
Asta-i o "cestiune" care mă munceşte vârtos de ceva vreme, şi cum vremea trece şi eu nu prea am timp nici măcar să scriu, am găsit doi meseriaşi care au scris despre asta cu cuvinte ceva mai elevate. În ordinea în care i-am găsit eu (şi nu neapărat în ordinea recunoaşterii universale):
Mănac în blogul lui personal şi
Seneca în blogul lui Tim Ferriss că el nu şi-o deschis unul încă.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr
sâmbătă, 28 februarie 2009
aach die Franzosen
Cu mai multă vreme în urmă am făcut o rezervare în Italia dar prin intermediul unui operator german. Totul a fost exact cum mă așteptam, dacă nu un pic mai bine, dar nu despre asta vroiam să vorbesc. În plicul primit pentru confirmarea rezervării, împreună cu descrierea drumului, a condițiilor, și a altor lucruri de bun simț se afla și o scrisoare scurtă care rezuma întreaga afacere și se încheia călduros (cel puțin așa consideră nemții) cu ”Ne bucurăm că sunteți clientul nostru. Cu respect, xxxx”. Ceea ce, presupun, era perfect adevărat. Îmi pot lesne închipui că banii mei le puteau prilejui măcar o bucurie măruntă acolo, de moment.
Anul ăsta am făcut o rezervare în Franța prin intermediul unui operator francez. Același plic, aceleași documente (cu aproximație) și aceeași scrisoare rezumat, încheiată apoteotic de data asta cu (sper ca franceza mea ruginită să nu mă fi trădat mișelește în mijlocul traducerii) fraza următoare: ”În așteptarea plăcerii de a vă întâlni, vă rugăm să ne acordați permisiunea de a vă transmite expresia celor mai alese sentimente ale noastre.”
No kidding! Țapene plăceri mai aveți, mă băieți.
Cam atât despre ciocnirea dintre răceala germană și căldura latină de aici de pe frontul de vest.
Toate bune de pe Rhein și Ruhr.
P.S. Titlul, în traducere liberă, ar fi cam așa: ”Ah Franzujii !”
Anul ăsta am făcut o rezervare în Franța prin intermediul unui operator francez. Același plic, aceleași documente (cu aproximație) și aceeași scrisoare rezumat, încheiată apoteotic de data asta cu (sper ca franceza mea ruginită să nu mă fi trădat mișelește în mijlocul traducerii) fraza următoare: ”În așteptarea plăcerii de a vă întâlni, vă rugăm să ne acordați permisiunea de a vă transmite expresia celor mai alese sentimente ale noastre.”
No kidding! Țapene plăceri mai aveți, mă băieți.
Cam atât despre ciocnirea dintre răceala germană și căldura latină de aici de pe frontul de vest.
Toate bune de pe Rhein și Ruhr.
P.S. Titlul, în traducere liberă, ar fi cam așa: ”Ah Franzujii !”
marți, 6 ianuarie 2009
22 decembrie
Cred că nu greşesc cu mult dacă spun că în fiecare zi a săptămânii la una din televiziunile germane publice sau private (neplătite) există măcar un documentar de jumătate de oră despre nazism şi ororile pe care le-a adus el.
Iar asta e o chestie care a durat vreo 10-15 ani (dacă exceptăm faptul că se continuă discret şi astăzi) şi care s-a încheiat acum mai bine 60 de ani.
Nazismul şi holocaustul de la noi urmat de comunism şi încheiat dureros cu revoluţia din 1989 au durat circa 60 ani în total şi s-au sfârşit tragic şi cu vărsare inutilă de sânge numai acum vreo 20 de ani (dacă nu punem la socoteală regimul postcomunist).
Şi totuşi cred că nu greşesc prea mult dacă spun că 11 luni pe an temele astea sunt inexistente în programele televiziunilor noastre publice sau private (destul de plătite).
Aşa că dragi compatrioţi, bine aţi venit în programul naţional de uitare.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr
Iar asta e o chestie care a durat vreo 10-15 ani (dacă exceptăm faptul că se continuă discret şi astăzi) şi care s-a încheiat acum mai bine 60 de ani.
Nazismul şi holocaustul de la noi urmat de comunism şi încheiat dureros cu revoluţia din 1989 au durat circa 60 ani în total şi s-au sfârşit tragic şi cu vărsare inutilă de sânge numai acum vreo 20 de ani (dacă nu punem la socoteală regimul postcomunist).
Şi totuşi cred că nu greşesc prea mult dacă spun că 11 luni pe an temele astea sunt inexistente în programele televiziunilor noastre publice sau private (destul de plătite).
Aşa că dragi compatrioţi, bine aţi venit în programul naţional de uitare.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr
luni, 5 ianuarie 2009
Germania încă mai moţăie - sub zăpadă
Ca să aibă şi ai noştrii ca brazii primari o scuză "din UE" atunci când în fiecare an prin ianuarie îi "ia iarna pe neaşteptate" au făcut-o de oaie anul ăsta şi nemţii.
După 20-30cm de zăpadă într-o singură noapte faimosul trafic german şi-a dat duhul în chinuri azi dimineaţă: autostrăzi blocate, aeroporturi închise şi întărzieri de 30min-1h. Ştiu, pentru încercatul călător român 1h e un mizilic, dar totuşi monşer, vorbim de Deutsche Bahn sau Lufthansa, vorba aia, fasoane, blazon şi plastron, tot tacâmul.
Aşa ca azi dimineaţă, mai puţină cafeluţă şi mai multă lopată.
Ca să le găsesc şi oleacă de scuză, e drept că, prin Ruhrgebiet cel puţin, mai mult de 3cm de ninsoare care să ţină mai mult de 4h nu prea au văzut ăştia decât în concediile la munte, dar totuşi când serviciul meteo îşi face treaba cu precizie germană, reacţia serviciului de deszăpezire miroase a lipsă crasă de planificare, şi asta e păcat capital în spaţiul nord-european, recte germanic.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr (ambele înzăpezite)
După 20-30cm de zăpadă într-o singură noapte faimosul trafic german şi-a dat duhul în chinuri azi dimineaţă: autostrăzi blocate, aeroporturi închise şi întărzieri de 30min-1h. Ştiu, pentru încercatul călător român 1h e un mizilic, dar totuşi monşer, vorbim de Deutsche Bahn sau Lufthansa, vorba aia, fasoane, blazon şi plastron, tot tacâmul.
Aşa ca azi dimineaţă, mai puţină cafeluţă şi mai multă lopată.
Ca să le găsesc şi oleacă de scuză, e drept că, prin Ruhrgebiet cel puţin, mai mult de 3cm de ninsoare care să ţină mai mult de 4h nu prea au văzut ăştia decât în concediile la munte, dar totuşi când serviciul meteo îşi face treaba cu precizie germană, reacţia serviciului de deszăpezire miroase a lipsă crasă de planificare, şi asta e păcat capital în spaţiul nord-european, recte germanic.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr (ambele înzăpezite)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
