Germania e o tară mare şi frumoasă. Ea are circa 80 de milioane de locuitori răsfiraţi sau înghesuiţi pe 357.000 km pătraţi.
Dintre ăştia, circa 4 milioane, se estimează, ar fi analfabeţi. Bine, nu analfabeţi de nu-l deosebesc pe l de I sau 1, ci analfabeţi funcţional - de exemplu unul din testele folosite era să înţeleagă de pe prospectul de la aspirină câte zile se poate lua fără prescripţie. Aspirina nu prospectul !
Pentru patria noastră dragă am găsit în nişte rapoarte şi ziare numărul de 500.000.
Procentual stăm mult mai bine.
Eu mai am ceva dubii totuşi.
Ultimele teste PISA, trecute semeţ cu vederea de către presă, între sarcina Mihaelei Rădulescu şi o micşorare de sâni a Oanei Zăvoranu, ne plasează pe un onorabil loc 47 din 57. Trăiască Azerbaijanul şi Kirghistanul că fără ei stăteam şi mai prost. Ah, şi trăiască şi Muntengrul că fără ei eram ultimii din Europa.
Acum spre liniştea producătorilor de manele, din testele PIRLS (astea e cu cititul) rezultă clar că nu citim mai mult decât ambalajele la sămânţă şi burtierele de la TarafTV. Oricum e bine că din 2001 până în 2006 a scăzut semnificativ numărul de elevi care mai şi citesc între două veniri la şcoală, aşa cum spune Mircea Vasilescu - un meseriaş de altfel - într-un articol din Dilema.
Totuşi la matematică sau TIMSS cum îi mai spune lumea, nu mai suntem chiar coada cozii, au rămas după noi norvegienii. Poate pentru că îs cu un aproape un an mai mici decât ai noştri ca brazii.
Ah, nu încercaţi să vedeţi unde sunt proştii de americani în clasamentele astea - e vorba de americanii ăia despre care ştie orice copil că îs aşa de fraieri că nu ştiu nici unde e Europa pe hartă şi că noroc că s-au dus ai noştri verzi şi inteligenţi români la ei că altfel dădea Microsoftu faliment.
Şi nici măcar la prostanii de bulgari nu-i sănătos să vă uitaţi.
Cam atât despre educaţie şi mituri.
Toate bune şi voi să ştiţi să scri şi să citiţ
luni, 25 februarie 2008
luni, 18 februarie 2008
Duminica...
E pur şi simplu inefabilă senzaţia de a conduce duminica dimineaţa, cu pedala la fund, cu o muzică bună în fundal, sub soarele blând al Germaniei, pe o autostradă cu 3 benzi, aproape necirculată.
Nu poţi s-o prinzi în poză. Şi nici un videoclip nu prea ajută.
Ar fi o soluţie pentru cei care n-au făcut-o încă.
Veniţi să vedeţi.
Toate bune de pe A3.
P.S. Trebuia să fie un post lung şi descriptiv dar pur şi simplu nu reuşesc să-l compun, aşa că e unul scurt şi plat ca un truism spus cu gura mare şi plin de îngâmfare la un congres plin de doctori în filozofie. Ceva din ciclul mai bine bogat şi sănătos decât sărac şi bolnav.
P.P.S. Gurile rele şi prost informate ale străinilor vorbesc şi despre A3-ul ăsta.
Nu poţi s-o prinzi în poză. Şi nici un videoclip nu prea ajută.
Ar fi o soluţie pentru cei care n-au făcut-o încă.
Veniţi să vedeţi.
Toate bune de pe A3.
P.S. Trebuia să fie un post lung şi descriptiv dar pur şi simplu nu reuşesc să-l compun, aşa că e unul scurt şi plat ca un truism spus cu gura mare şi plin de îngâmfare la un congres plin de doctori în filozofie. Ceva din ciclul mai bine bogat şi sănătos decât sărac şi bolnav.
P.P.S. Gurile rele şi prost informate ale străinilor vorbesc şi despre A3-ul ăsta.
vineri, 15 februarie 2008
Starea vremii
Azi dimineaţă au fost -3 grade afară.
Jumătate din nemţii din zonă stau în casă amorţiţi precum peştii în balta semicongelată.
Cealaltă jumătate face deja coadă la spital pentru a-şi trata degerăturile.
Unii dintre ei dau telefon la asigurările contra calamitaţilor pentru a încerca să stoarcă ceva bani.
Pe străzi către muncă mai merg doar polonezii, ruşii şi câţiva români rebegiţi.
Asociaţia Emigranţilor Africani din Germania a început o amplă demonstraţie de protest în faţa primăriei. Din lipsă de cvorum dezgheţat, demonstraţia se va ţine online într-un chatsession pe YM.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr, aproape îngheţate.
Jumătate din nemţii din zonă stau în casă amorţiţi precum peştii în balta semicongelată.
Cealaltă jumătate face deja coadă la spital pentru a-şi trata degerăturile.
Unii dintre ei dau telefon la asigurările contra calamitaţilor pentru a încerca să stoarcă ceva bani.
Pe străzi către muncă mai merg doar polonezii, ruşii şi câţiva români rebegiţi.
Asociaţia Emigranţilor Africani din Germania a început o amplă demonstraţie de protest în faţa primăriei. Din lipsă de cvorum dezgheţat, demonstraţia se va ţine online într-un chatsession pe YM.
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr, aproape îngheţate.
sâmbătă, 9 februarie 2008
Oameni si locuri - o retrospectiva romaneasca - I
De curând, un foarte bun prieten îmi povestea cu vervă şi cu real talent umoristic ceva întâmplări de prin Bucale, de pe vremea zăpezilor celor mari din iarna asta. În timp ce savuram cu plăcerea nedisimulată a privitorului de pe margine, povestioarele respective, i-am spus că toate astea ar şade tare bine într-un blog, care probabil ar avea mult mai mult haz decât încercările mele, mai mult sau mai puţin timide. La care interlocutorul îmi replică, "Da, dar tre' să le las să se decanteze aşa vreo lună, că dacă le pun în blog atuncea proaspete, seară de seară, îl umplu de carne urgent."
Cam aşa am încercat şi eu, cred, să-mi aştern gândurile despre Romania pe editbox-ul imaculat al blogului, la ceva mai multă vreme de la revenirea pe apele albastru-cenuşii ale Rinului şi Ruhrului. Asta ca să nu risc să adun o lungă listă de înjurături, urmată de vreo 2 laude timide, pe post de jurnal de bună revedere cu ţara mumă şi locuitorii ei (între noi fie vorba, ăştia din urmă îs cei care mă enervează cel mai tare şi nu ţara în sine).
Şi cum îi şade bine unui român sadea (că verde nu prea sunt), când vorbeşte despre ţara lui, am să încep cu criticile. Şi dacă nu mă pierd în ele şi în propriile-mi fraze şi afirmaţii, atunci o să vorbesc şi despre lucrurile bune, undeva mai târziu.
Ca emigrant, există o frază pe care o să ai plăcerea să o asculţi repetată la nesfârşit (suspectez totuşi că după ce mori frecvenţa se mai atenuează) de la o multitudine de persoane, din cele mai diverse medii, cu variate nivele de pregătire şi/sau inteligenţă (nu am sesizat încă o legătură proporţională între acestea), aflate desigur în cele mai diverse relaţii de rudenie/amiciţie/animozitate cu tine, frază de multe ori rostită cu o grimasă de superioritate moralizatoare: "Ce bah, ai uitat de unde ai plecat ?" cu varianta moldo-exclamativ-fals-mâhnită: "Da şi răpidea ai mai uitat di undi ai pliecat , uăi baieti !"
Cu fraza asta ţi se vor îndesa pe gât, pe nemestecate şi fără vreun drept de apel (că deh, nimeni nu-şi imaginează că un obraz fin ca tine ar cuteza să mai cârtească după un asemenea apel la conştiinţa de neam şi patrie) toate belelele care te-au întâmpinat de la neinspirata-ţi revenire pe pământul natal (sau de la Burebista, după caz) şi până la momentul curent, acestea, belelele, variind de la incompetenţa la nesimţire, cu trecere prin oricare altele imaginabile (şi, credeţi-mă, Kafka era un scriitoraş amator cu o acută lipsă de talent în curs de cronicizare, în comparaţie cu realul savuros românesc).
Şi culmea e că într-adevăr au dreptate ! Nu în sensul dorit de mulţi dintre ei, conform căruia trebuie să accept fără crâcnire orice dovadă de cretinism românesc, doar pentru că m-am născut şi crescut acolo, ci în sensul cel mai pur al cuvântului - vezi pentru documentare, Valea Plângerii din "Tinereţe fără bătrâneţe...", Valea Ozanei din "Amintiri din Copilărie" şi altele de gen. Într-adevăr uiţi, şi din fericire de cele mai multe ori uiţi lucrurile negative, de ajungi ca în bancul cu moşul care spunea că cel mai frumos an din secolul trecut o fost 1917 (în ciuda războiului) pentru că atunci avea el 20 de ani şi alergau gagicile după el. La fel şi ţie biet emigrant, s-ar putea să ţi se pară, după periplul european, aproape romantică şederea în Militari, în ciuda proprietăresei care venea duminica la 7 dimineaţa să-ţi arate cum se dezgheaţă frigiderul. Asta pentru că, precum bine ştii, creierul uman, săracul, dintr-un reflex natural de autoconservare va estompa cu grijă amintirile negative, şlefuindu-le cu şi mai multă grijă pe cele pozitive, numai bune de scos de la naftalină şi relatat la nepoţi.
Apropo, pentru toţi cei care îşi propun să-mi demonstreze că am uitat de unde şi de ce am plecat, le doresc să se mute de 4 ori într-un an, să aibă proprietarii mei şi peste tot vecini cum am avut eu în Melineşti. (La naiba, sună ca un fel de blestem, sper să nu încalc vreo regulă de-a lui google/blogspot şi să mă pună ăştia la index).
Două lucruri le uitasem într-adevăr pe alte meleaguri: mizeria şi nesimţirea...
Dar despre astea în postul următor.
Cam aşa am încercat şi eu, cred, să-mi aştern gândurile despre Romania pe editbox-ul imaculat al blogului, la ceva mai multă vreme de la revenirea pe apele albastru-cenuşii ale Rinului şi Ruhrului. Asta ca să nu risc să adun o lungă listă de înjurături, urmată de vreo 2 laude timide, pe post de jurnal de bună revedere cu ţara mumă şi locuitorii ei (între noi fie vorba, ăştia din urmă îs cei care mă enervează cel mai tare şi nu ţara în sine).
Şi cum îi şade bine unui român sadea (că verde nu prea sunt), când vorbeşte despre ţara lui, am să încep cu criticile. Şi dacă nu mă pierd în ele şi în propriile-mi fraze şi afirmaţii, atunci o să vorbesc şi despre lucrurile bune, undeva mai târziu.
Ca emigrant, există o frază pe care o să ai plăcerea să o asculţi repetată la nesfârşit (suspectez totuşi că după ce mori frecvenţa se mai atenuează) de la o multitudine de persoane, din cele mai diverse medii, cu variate nivele de pregătire şi/sau inteligenţă (nu am sesizat încă o legătură proporţională între acestea), aflate desigur în cele mai diverse relaţii de rudenie/amiciţie/animozitate cu tine, frază de multe ori rostită cu o grimasă de superioritate moralizatoare: "Ce bah, ai uitat de unde ai plecat ?" cu varianta moldo-exclamativ-fals-mâhnită: "Da şi răpidea ai mai uitat di undi ai pliecat , uăi baieti !"
Cu fraza asta ţi se vor îndesa pe gât, pe nemestecate şi fără vreun drept de apel (că deh, nimeni nu-şi imaginează că un obraz fin ca tine ar cuteza să mai cârtească după un asemenea apel la conştiinţa de neam şi patrie) toate belelele care te-au întâmpinat de la neinspirata-ţi revenire pe pământul natal (sau de la Burebista, după caz) şi până la momentul curent, acestea, belelele, variind de la incompetenţa la nesimţire, cu trecere prin oricare altele imaginabile (şi, credeţi-mă, Kafka era un scriitoraş amator cu o acută lipsă de talent în curs de cronicizare, în comparaţie cu realul savuros românesc).
Şi culmea e că într-adevăr au dreptate ! Nu în sensul dorit de mulţi dintre ei, conform căruia trebuie să accept fără crâcnire orice dovadă de cretinism românesc, doar pentru că m-am născut şi crescut acolo, ci în sensul cel mai pur al cuvântului - vezi pentru documentare, Valea Plângerii din "Tinereţe fără bătrâneţe...", Valea Ozanei din "Amintiri din Copilărie" şi altele de gen. Într-adevăr uiţi, şi din fericire de cele mai multe ori uiţi lucrurile negative, de ajungi ca în bancul cu moşul care spunea că cel mai frumos an din secolul trecut o fost 1917 (în ciuda războiului) pentru că atunci avea el 20 de ani şi alergau gagicile după el. La fel şi ţie biet emigrant, s-ar putea să ţi se pară, după periplul european, aproape romantică şederea în Militari, în ciuda proprietăresei care venea duminica la 7 dimineaţa să-ţi arate cum se dezgheaţă frigiderul. Asta pentru că, precum bine ştii, creierul uman, săracul, dintr-un reflex natural de autoconservare va estompa cu grijă amintirile negative, şlefuindu-le cu şi mai multă grijă pe cele pozitive, numai bune de scos de la naftalină şi relatat la nepoţi.
Apropo, pentru toţi cei care îşi propun să-mi demonstreze că am uitat de unde şi de ce am plecat, le doresc să se mute de 4 ori într-un an, să aibă proprietarii mei şi peste tot vecini cum am avut eu în Melineşti. (La naiba, sună ca un fel de blestem, sper să nu încalc vreo regulă de-a lui google/blogspot şi să mă pună ăştia la index).
Două lucruri le uitasem într-adevăr pe alte meleaguri: mizeria şi nesimţirea...
Dar despre astea în postul următor.
vineri, 1 februarie 2008
consecvenţă şi parcări
Ştiţi bancul cu zdrahonul care o luase de la un pitic ?
Un tovaraş de-al gorilei o întreabă siderat: "Cum bă, te-a bătut maimuţoiul ăla? Că-ţi ajungea numai până la coaie !" "Da, dar ştii ce des ajungea !!". Eh, cam asta e definiţia consecvenţei. Una din multele care se pot da, desigur.
Şi cam aşa îs şi amenzile pentru parcare în DE.
Mici, dar sigure.
Mici, pentru că variază între 5 şi 15EUR, adica între 15 şi 50 de ron. Ce naiba, burtosul de Bucureşti cu ghiul, unghie lungă la degetul mic şi lanţ mai gros decât degetul cu ghiulul, ar râde şi cu unghia sus-amintită dacă ar auzi cunantumul de mai sus. La fel şi corporatistul de multinaţională grăbit cu salariu mai mare decât salariu mediu din NRW.
Dar mai e un schepsis, vine sigur. Amenda, că despre ea vorbeam.
Bine acum să nu exagerăm, există şi aici şansa să parchezi aiurea şi să scapi fără probleme. Deşi, prima mea amendă am primit-o în fix 5 minute - atâta lipsisem - pentru că nu ştiam ce înseamnă "mit parkschein" scris nu foarte mic sub semnul mare de parcare. Înseamnă cu tichet de parcare, care tichet costă de la .25 la 1EUR în funcţie de oraş şi perioada. Eu nu-l aveam.
Cum spuneam, calitatea esenţială aici e consecvenţa. Parchezi aiurea - cu o probabilitate care creşte exponenţial cu frecvenţa greşelii, vei primi un tichet cu care îţi aduci aportul la bugetul local. După un număr oarecare de contribuţii la buget, (asta variază în funcţie de distribuţia în timp, respectiv veniturile şi grosimea obrazului şoferului) o să descoperi inevitabil că e mult mai ieftin să parchezi corect.
Obişnuiam să parchez undeva în spatele vechii primării, într-o parcare plină ochi la ora 9 dimineaţa. Aşa că pentru 5 minute cât aveam treabă lăsam maşina pe o suprafaţă din parcare nemarcată în scopul respectiv, asta în ciuda indicatorului care spunea să parcăm numai pe locurile marcate. Nu incomodam pe nimeni, bineînţeles.
După prima amendă am vrut să mă cert şi să protestez, mai ales că tanti cu tiparniţa de ţidule era la 10m mai încolo. M-a oprit privirea ei rece (aproape ca nemţii din prejudecăţile noastre) de Intercity care trece netulburat prin halta Vaideeni.
La a doua amendă m-am crezut persecutat, eventual pentru ca sunt auslander.
La a treia amendă am înţeles cum funcţionează sistemul, prin urmare mi-am căutat o altă parcare, la vreo 500m mai încolo, unde sunt întotdeauna dimineaţa locuri libere.
Aşadar, pentru numai cca 50EUR am absolvit cursul de educaţie cetăţenească denumit "Cum şi unde ne parcăm maşina"
Nu-i aşa că-i simplu. Să-i trimită cineva asta şi primarului Bucureştiului, care o mai fi el. (sper totuşi să nu fi ieşit între timp Vanghelie)
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
P.S. La poştă tot mai parchez pentru 2 minuţele, cât pun un plic, fără să scot tichet de 25 de cenţi. Ce vrei, atâţia ani de educaţie în spirit latin nu se şterg cu buretele peste noapte !
Un tovaraş de-al gorilei o întreabă siderat: "Cum bă, te-a bătut maimuţoiul ăla? Că-ţi ajungea numai până la coaie !" "Da, dar ştii ce des ajungea !!". Eh, cam asta e definiţia consecvenţei. Una din multele care se pot da, desigur.
Şi cam aşa îs şi amenzile pentru parcare în DE.
Mici, dar sigure.
Mici, pentru că variază între 5 şi 15EUR, adica între 15 şi 50 de ron. Ce naiba, burtosul de Bucureşti cu ghiul, unghie lungă la degetul mic şi lanţ mai gros decât degetul cu ghiulul, ar râde şi cu unghia sus-amintită dacă ar auzi cunantumul de mai sus. La fel şi corporatistul de multinaţională grăbit cu salariu mai mare decât salariu mediu din NRW.
Dar mai e un schepsis, vine sigur. Amenda, că despre ea vorbeam.
Bine acum să nu exagerăm, există şi aici şansa să parchezi aiurea şi să scapi fără probleme. Deşi, prima mea amendă am primit-o în fix 5 minute - atâta lipsisem - pentru că nu ştiam ce înseamnă "mit parkschein" scris nu foarte mic sub semnul mare de parcare. Înseamnă cu tichet de parcare, care tichet costă de la .25 la 1EUR în funcţie de oraş şi perioada. Eu nu-l aveam.
Cum spuneam, calitatea esenţială aici e consecvenţa. Parchezi aiurea - cu o probabilitate care creşte exponenţial cu frecvenţa greşelii, vei primi un tichet cu care îţi aduci aportul la bugetul local. După un număr oarecare de contribuţii la buget, (asta variază în funcţie de distribuţia în timp, respectiv veniturile şi grosimea obrazului şoferului) o să descoperi inevitabil că e mult mai ieftin să parchezi corect.
Obişnuiam să parchez undeva în spatele vechii primării, într-o parcare plină ochi la ora 9 dimineaţa. Aşa că pentru 5 minute cât aveam treabă lăsam maşina pe o suprafaţă din parcare nemarcată în scopul respectiv, asta în ciuda indicatorului care spunea să parcăm numai pe locurile marcate. Nu incomodam pe nimeni, bineînţeles.
După prima amendă am vrut să mă cert şi să protestez, mai ales că tanti cu tiparniţa de ţidule era la 10m mai încolo. M-a oprit privirea ei rece (aproape ca nemţii din prejudecăţile noastre) de Intercity care trece netulburat prin halta Vaideeni.
La a doua amendă m-am crezut persecutat, eventual pentru ca sunt auslander.
La a treia amendă am înţeles cum funcţionează sistemul, prin urmare mi-am căutat o altă parcare, la vreo 500m mai încolo, unde sunt întotdeauna dimineaţa locuri libere.
Aşadar, pentru numai cca 50EUR am absolvit cursul de educaţie cetăţenească denumit "Cum şi unde ne parcăm maşina"
Nu-i aşa că-i simplu. Să-i trimită cineva asta şi primarului Bucureştiului, care o mai fi el. (sper totuşi să nu fi ieşit între timp Vanghelie)
Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.
P.S. La poştă tot mai parchez pentru 2 minuţele, cât pun un plic, fără să scot tichet de 25 de cenţi. Ce vrei, atâţia ani de educaţie în spirit latin nu se şterg cu buretele peste noapte !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
