jurnal de limba germana

Trebuie sa recunosc uneori ca avea dreptate Claudia in lamentarile ei despre pierderea identitatii intelectuale si a limbii.
In principiu procesul de invatare a limbii merge mai repede decat ma asteptam (cu exceptia lui Stefan care are scuza ca trebuie sa invete si ce-i aia wasser/apa in paralel cu a invata cuvantul in cel putin 2 limbi deodata).
Chiar si Claudia care e complet nemultumita de ritmul si performantele ei o facut progrese uriase in lunile astea. Iar eu ma pot lauda ca incerc sa citesc carti (ce-i drept nu chiar Schiller in original), si nu pun mana mai des de trei ori pe pagina pe dictionar (asta pentru ca multe necunoscute le interpolez din context nu ca as un vocabular asa de vast). Si tot eu pot admite cu umilinta ca actele de la Finantele publice inca imi pun serioase probleme (dar asa cum am mai spus, nemtii admit ca oficial sunt acceptate 2 dialecte ale limbii germane contemporane: germana si germana administrativa - adica aia din actele cu pricina).
Si totusi problema rezida un pic mai adanc decat simpla citire a unui articol de ziar sau a unui raport despre impozite.
E in modul in care operationalizezi cunostintele de limba, in care te identifici cu ea, si nu mai putin important in care ii patrunzi subtilitatile sau in modul in care subtilitatile ei te patrund pe tine. Iar asta e neinchipuit de greu uneori.
E in voluptatea de a-ti exprima ideile si de a le pune intr-o fraza care sa patrunda auditoriul. Voluptate pe care nu mai ai cum s-o simti intr-o alta limba. Cel putin pentru o lunga vreme pana cand ii devii un adevarat cunoscator.
Sunt subtilitatile de limbaj, infloriturile si briz-briz-urile care dau o savoare aparte enuntului, cele pe care nu le vei putea stapani prea curand. E drept s-au vazut cazuri de vorbitori nativi de romana care au rupt gura targurilor frantuzesti spre exemplu, dar pe langa ca-i cam ajuta si circumvolutiunea oleaca mai mult decat pe mandea, am impresia ca au si cam imbatranit pe cele insorite maluri ale Senei. Asta ca sa nu spun ca, la naiba, dar germana e intr-adevar departe de romana. Am fost in Italia de curand si am redescoperit cu incantare ceea ce 1 milion de imigranti romani(in crestere - la numar ma refer) o redescopera in fiecare zi, adica apropierea fantastica intre limba lui Maldini si Del Piero(m-am gandit ca pe astia ii stie lumea mai bine decat pe Dante sau Da Vinci) si aia a lui Hagi si Bölöni (astia nu erau totusi machidoni sau unguri?). La naiba, in italiana, analfabet sa fii si tot ti se leaga silabele si sensurile de cuvintele ala asa faine cum ti le rostea mamuca ta in grai moldovinesc sau ardelenesc, n-are importanta. Martor la asta stau tot aia 1 milion de mai sus, ca doar n-or fi toti cercetatori gradul 1 in limbi romanice.
Vorba multor forumisti de pe Tineri Romani in Germania - as vrea sa traiesc in Italia, cu salariul si conditiile din Germania - ceea ce probabil ar face ca Italia sa arate exact ca Germania, deci n-ar mai fi de dorit sa traiesti acolo. Sau poate ca nu :)
Iar daca unele perle de umor sau de exprimare literara in germana iti mai leaga uneori 2 neuroni intre ei in incercarea disperata de a te face sa zambesti satisfacut, atunci, cu siguranta, biet muritor incepator intr-ale limbii lui Goethe, poti dormi linistit in ignoranta ta caci prea curand nu vei fi tu acela care le va asterne peste pixelii alb-imaculati ai editorului de texte.

Mdah, cred ca o sa mai treaca multa apa pe Ruhr (si nu pe Rohr ca aia inseamna 'teava', eventual de la wc, desi aici s-ar potrivi), pana cand voi scrie cu aceeasi usurinta un mail in germana.

Apropo de operationalizare, acum cateva zile, ascultam (pentru a cata oara oare) D'Allemagne al Patriciei Kaas (ca pont, tipa s-a nascut pe granita cu Germania si a vorbit pana la 8 ani numai germana, de aia-i asa admirata pentru cum canta in franceza) unde are cateva versuri:

D'Allemagne, je connais les sens interdits
Je sais où dorment les fusils
Je sais où s'arrête l'indulgence

ceea ce-ar veni cam asa

Din Germania, cunosc sensurile interzise
Stiu unde isi duc somnul armele
Stiu unde se sfarseste toleranta

(fie-mi iertata traducerea - nota mea)

Acuma stiu ca va intrebati unde e apropoul si operationalizarea. Vine el si operationalizarea mai tarziu (precum cainele, pentru cei ce stiu bancul).
Ma gandeam zilele trecute la cum comunic cu Stefan, in mare parte in romana desigur, dar cu incercari de a introduce cuvinte si comenzi simple in germana (scopul e usor de recunoscut aici).
Si totusi, remarcam ca majoritatea covarsitoare a interdictiilor i le transmit in germana. Astfel incat Stefan a invatat prima data sa spuna "nein" si nu l-am auzit inca niciodata pronuntand "nu" si tot el intelege mai repede "Lass das da!" decat "Lasa aia acolo!" sau "Das darfst du nicht!" decat "Asta n-ai voie!". Probabil peste ani o sa spuna si el la fel, din frageda-mi pruncie in Germania imi amintesc cum nu-mi dadea tata voie sa fac diverse lucruri :P

Desi ciudat cu nemtii, caci pentru un popor asa de ordonat au o limba tare neordonata. Probabil asta o fost debuseul lor de nesupunere si dezordine veacuri de-a randul. Stiu, au mai spus-o si altii inaintea mea, dar eu o redescoper acum pe propria-mi piele, sau, in fine limba.


Toate bune de pe Rhein si Ruhr.