jurnal de acomodare - continuare

Sa va povestesc cateva intamplari usor voalate intentionat pe alocuri.

Un bun prieten, roman sadea, imi istorisea cu putin timp in urma o intamplare caracteristica pentru mentalitatea candid isterizata romaneasca.
Incercase sa ia bilete pentru un grup la un eveniment, iar tanti de la telefon ii spusese ca nu mai are bilete decat pe 15-16 luna urmatoare. Asa ca omul nostru se intorsese cu fata-i metaforica(adica prin ym) spre grup si intrebase daca e ok asa. Raspunsul neaos nu s-a lasat mult asteptat si a venit, usor de intuit, pe caile bitilor: "Dar tu chiar te astepti ca eu sa stiu de pe acum ce o sa fac luna viitoare pe data de 15 sau 16!!x!@!&$%&$!!"

In aceeasi dezordine dintre idei. O prietena imi povestea cum o frantuzoaica(din Franta da!) o rugase daca ar putea sa stea o seara cu copiii ei pe 21 noiembrie pentru ca ea se duce la teatru unde joaca actorul ei favorit.
Si prietena a acceptat.
Am uitat sa va spun ca discutia asta se petrecea prin primavara.

Si ca sa ramanem in kernelu' Ioropii, pe 6 ianuarie, seful meu, neamt din tata in fiu, (mai mult fiu decat tata, ca are un nume polonez, dar Jermania dodoloatza sa traieasca) imi spunea radios ca si-a facut rezervarea pentru Costa Brava (asta-i in Spania, da!, spre deosebire de Coasta de Azur, Coasta de Fildes si Cuasta te...)
Si al naibii neamt plati numa' 600EUR/2sapt/hotel3*(apart. de 2 camere)/2adulti+2copii/demipensiune. Las' ca va spune mandea, face vreo 12.5EUR pe zi de persoana, cam cat chiria pentru presul de la usa intr-un hotel de 3 stele romanesc (cu stele romanesti desigur). La banii astia ar ajunge ceva mai ieftin decat acasa cred, daca ar sta cu chirie, da' are casa proprie.
Da' ca sa nu uit rezervase din ianuarie pt. sfarsitul lui septembrie.

Iar ultima intamplare care m-o determinat sa logorez aici vartos s-o petrecut cu putin timp in urma cand incercam impreuna cu acelasi sef si cu un alt amic cu radacini indiene, nevasta braziliana si crescut prin diverse locuri din lume de la Japonia(vb. japoneza fluent) pana la Madagascar, sa stabilim un pranz impreuna maine sau poimaine, iar la propunerea neamtului sa-l facem vineri a venit raspunsul prompt al indiano-japonezului da tu crezi ca eu stiu ce fac poimaine la pranz!!(si mai departe vezi semnele de la raspunsul romanesc) Raspuns care bineinteles l-a blocat usor pe mute pe neamtul nostru. Se pare ca i se taiase curentul de la modulul vocal de lb. engleza si nici cu germana nu statea mult mai bine de vreme ce baiguia niste aber, ich... aber (unde 'aber' inseamna 'dar' si nu vine de la aberatie asa cum ar crede unii)
Si atunci i-am explicat plin de verva inponezului ca exact asta facem si noi in Romania. N-avem nici cea mai vaga idee ce o sa facem peste o luna sau o zi. Si mai mult de atat ne cultivam cu indarjire starea asta de incertitudine.
Nuu, nu vine de la societatea noastra nepunctual balcanica sau de la agitatia mentala necreatoare a lui Gigi romanu neaos. Ci vine pur si simplu dintr-o perversa isterie nationala pe care ne-o cultivam cu o grija demna de scopuri mai bune.
Asta m-am intrebat si eu cand am venit aici, cum sa-ti planuiesti un lucru cu 1 luna inainte !! Dar cum sa-ti planuiesti unul cu 9 luni inainte (unii fac si copiii neplanuiti, de exemplu :P) !!!
E simplu. Vorba lui Stan: "Trebuie doar sa te pui in starea de a face"
(Nu, nu e vorba de Stan Patitul desi s-ar putea spune :P)
Daca o sa-ti planifici asta, ai sa vezi ca o sa se intample.
Tot universul o sa concure ca planurile tale sa se indeplineasca. Sau pur si simplu o sa te stradui sa-ti planifici toate celelalte treburi care se vor ivi intre timp in jurul reperelor deja stabilite.
Se mai intampla si la nemti sa mai rateze cate un item din asta din marele plan cincinal. Dar in 99% din cazuri chiar le iese.
Si-i asa comod sa poti lua bilete de avion Germania-Italia cu 45EUR dus intors spre ex. pt ca ai stiut sa-ti planifici cu 4 luni inainte...

Toate bune de pe Rhein si Ruhr.