miercuri, 24 septembrie 2008

Estul Europei - sau unde s-a născut veşnicia

Zilele trecute un coleg polonez proaspăt poposit pe meleaguri teutone se opreşte cu admiraţie în faţa unei hărţi şi exclamă: "Să-mi bag, ce de autostrăzi au ăştia! Iar noi avem în Polonia numai una!", la care eu îi replic "Păi poate ei au început mai devreme cu construitul.", "Ei pe dracu, am început toţi odată, că la noi naziştii le-au făcut pe primele, da noi ne-am cam lenevit dup-aia timp de vreo 70 de ani !"

Acuma se merită câteva precizări.
1. Polonezii au ceva mai mult de 1 autostradă, aşa cam ca noi, adică vreo 3 care în construcţie, care aproape terminat. Ce-i drept o parte din ele au fost inaugurate de nemţi. Şi la fel de drept e că ei au totuşi 662km în total. Pentru noi asta e deja un vis frumos,

2. Prima autostradă din Germania o fost construită prin 1932 între Köln şi Bonn (A555) de către Konrad Adenauer cel care avea să pună osul serios la treabă în funcţia de cancelar la reconstrucţia Germaniei după nazişti. Ironic e că tocmai lui i-au confiscat naziştii meritele şi au fabricat mitul conform căruia ei au construit autostrăzile. E drept că o bună parte din munca forţată prestată de diverşi prizonieri a fost băgată şi în autostrăzi.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr

Niciun comentariu: