luni, 10 noiembrie 2008

noaptea de dinaintea plecării

La fel ca orice mândru fost viitor emigrant, îmi amintesc de lungile luni dinaintea plecării în care mi-am facut o mie de gânduri şi de planuri, şi totodată am încercat cu o febrilitate paranoică să anticipez o lungă serie de probleme, nevoi şi deziluzii.

Am eşuat zgomotos şi lamentabil.

Nici una dintre problemele, nevoile sau deziluziile mele majore, pe care mi le-am imaginat cu o fervoare demnă de o soartă mai bună, nu s-a adeverit în realitate. Pur şi simplu.
Desigur există şi un schepsis în toată povestea asta, şi anume acela că am întâmpinat cu totul alte provocări. Dar aproape întotdeauna nebănuite.

Explicaţia e atât de simplă încât e greu de acceptat. E o sumă de platitudini descrise aici mai jos pe care totuşi din varii motive nu putem, nu vrem sau nu reuşim să le interiorizăm.

Ideea de bază: e aproape imposibil să evaluezi ce înseamnă să trăieşti într-un loc atât de diferit de al tău într-un timp mai scurt de câteva luni.
Trebuie pur şi simplu să trăieşti într-un loc pentru a-l înţelege. Călătoriile n-ajută. Bine, uneori nici trăitul acolo n-ajută, vezi "ghetourile" din Ruhrgebiet sau cartierele Bucureştiului populate cu vestiţii "ţărani de oraş".
Şi când spun trăieşti nu mă refer să te duci câteva săptămâni şi să-ţi faci veacul printr-un hotel. Nu. Mă refer să locuieşti cu adevărat acolo, să-ţi dai ghionturi cu babele insomniace sâmbătă dimineaţă la piaţă, să încerci să-ţi deschizi un contract la curent electric, să hoinăreşti cu maşina pe străzi doar de dragul şofatului într-o zi de duminică, să faci jogging seara la ora nouă, să ai contact cu autorităţile, să te internezi într-un spital de stat, să iei o amendă de parcare, să încerci un restaurant nou, să încerci să-ţi parchezi maşina în faţa blocului, să stai de vorbă cu vecinii, să-ți plătești întreținerea, să pleci într-o scurtă vacanţă la mare/munte peste weekend, şi altele, şi altele - aviz cititorilor din Bucureşti, nu încercaţi asta acasă.
Şi peste toate astea trebuie să-ţi dai interesul în a înţelege locul respectiv. Căci, precum spuneam, se poate trăi vreme îndelungată într-o incredibilă lume paralelă, fără să pricepi nimic din ceea ce te înconjoară şi fără să te laşi impregnat în vreun fel de cele dimprejurul tău. Matei Vişniec are un articol aproape dus la extremă despre asta, dar exemple ceva mai puţin sumbre se pot găsi uşor la o privire atentă oriunde.

Societatea și sistemul de aici sunt tare departe de perfectiune și au problemele lor, unele din ele chiar serioase și care te vizează direct. Dar, de regulă nici una din problemele 'imaginate' de trăitorii pe meleaguri românești nu se regasesc aici. Reciproca e perfect valabilă. Și cu siguranță nu se regăsesc prea repede mult vehiculatele mituri - de fapt false generalizari - mi-o spus mie vărul, sau am vazut io la oteveu că ...
Referitor la asta, trebuie neapărat să adun o listă de mituri româno-germane deși proiectul mă intimidează prin amploare. Oricum, aștept sugestii și întrebări pe temă.

Se presupune că după o perioadă de dulce acomodare și plăcută exaltare dată de descoperirea înfrigurată a noului ar trebui să urmeze o perioadă de normalizare și eventual declin al stării de bine a noului imigrant. Eu încă n-am descoperit faza a doua. După doi ani şi ceva de învăţare a limbii şi a mecanismelor sistemului mă simt din ce în ce mai bine. Poate greşesc eu undeva.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr,

Un comentariu:

Mama Claudia spunea...

"Se presupune că după o perioadă de dulce acomodare și plăcută exaltare dată de descoperirea înfrigurată a noului ar trebui să urmeze o perioadă de normalizare și eventual declin al stării de bine a noului imigrant."

Vine si declinul nu-ti face probleme insa nu apare ca un declin propriu-zis si anume ca deodata o duci mai prost aici ci apare intr-o forma mascata a banalului. Incep sa apara mai putine lucruri noi in existenta ta, ai parte pe zi ce trece de tot mai putina provocare, si apare plictisul, moment in care incepi sa injuri minuscula crapatura din trotuar, incepi sa vezi "delasarea" celor care administreaza spatiile publice si care nu matura in fiecare zi in statia de autobuz si se aduna multe frunze toamna (desi initial ti se pare grozav ca matura saptamanal in lunile de toamna), incepi sa intrebi unde se duc banii din asigurarile de sanatate din moment ce de la ultima internare a ta in spital nu s-a schimbat nimic (n-au aparatura mai moderna iar dotarile sunt aceleasi) desi initial ai fost perplex de conditiile intalnite... etc. De fapt tu nu o duci mai rau ci doar incepi sa privesti ceea ce era minunat la inceput ca pe ceva banal, obisnuit, si incepi sa vrei mai mult. Atunci apare nemultumirea, declinul. Incepi sa te gandesti ca poate in Ro lucrurile au mai evoluat, ti-e tare dor de dulceata facuta de mama si incepe sa ti se para ca n-o mai duci la fel de bine ca la inceput. Ti-as mai zice eu vreo doua da' ma cheama datoria. Noi sa fim sanatosi!