Carpe diem - da' să fie slow

Recitindu-mi astăzi rândurile de ieri mi-am dat seama ca cel puţin primul link postat de mine poate fi implementat ca o pledoarie pentru emigraţie.
De fapt nu vroiam asta - cel puţin nu în cazul de faţă - căci în rest am eu suficiente antecedente şi ocazii de prozelitism vor mai fi.
Esenţa căutată era doar cum faci să trăieşti mai bine clipele date, indiferent dacă îţi faci veacul pe o străduţă cochetă din Paris, pe o uliţă înnoroiată din Bucureşti, pe malul ploios al canalelor olandeze, sau la umbra furnalelor din Ruhrgebiet.
Sun absolut sigur că poţi să trăieşti bine şi fericit sau teribil de prost şi nesatisfăcut în oricare din locurile astea.
Dar ăsta garantat e un alt subiect.

Şi ca să dau un sens titlului, o să spun că în căutările mele de acum şi de altă dată, am dat peste mişcarea slow. Nu săriţi direct la beregată ! Ştiu bine că orice young urban professional de Bucale, Frankfurt sau Amsterdam, căruia i se pare că vânzătorii de la McDonalds au numai melci şi broaşte ţestoase în arborele genealogic, ar râde şi cu fundul, cel bătătorit de scaunele de la birou, de mine când vin cu texte ca Slow Food. Asta dacă ar avea timp să-mi citească blogul.
Şi încă mai ştiu şi ce mi o spus tata, după ce am învăţat să citesc, şi anume, să nu cred tot ceea ce e scris (cred şi eu că doar mă găsise cu Scânteia în mână)
Dar parcă nu strică uneori să meditezi un pic (nu neapărat în slow thinking) la ce zic unii mai leneşi decât tine.

Şi ca să mă întorc la subiectul de la început apropo de graniţe fizice şi mentale, încă o provocare pentru yuppie-ul român (de acolo sau de aiurea), faceţi un efort de gândire şi imaginaţi-vă cum ar fi arătat viaţa voastră acum dar într-o altfel de Românie. Puteţi să luaţi asta ca material de plecare.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.