Sunt românofob dar mă tratez

Când am plecat din ţară cu ceva ani în urmă, îmi amintesc bine, naşii mei mi-au dat în bagaj, înafară de o sticlă de ţuică şi ajutor la împachetat, următoarea povaţă: “Finule, acolo pe meleaguri străine şi potrivnice, când ţi-o fi mai greu şi dorul de ţară mai mare, de un singur lucru să ştii să te fereşti, şi anume de români!”, “Păi care români naşule că doară eu mă duc în Germania nu în Bucureşti.”, “Las' c-o să vezi tu care. Tu atâta să ţii minte să te fereşti!”
Asta îmi aduce aminte acuma de o altă povaţă plină de înţelepciune de la instructorul meu de la şcoala de şoferi: “Fiule, camioanele şi tramvaiele au întotdeauna prioritate!”, “Chiar dacă vin din dreapta?”, “Întotdeauna!”, “Bine da' în carte scrie...”, “Bă, lasă cartea! Întotdeauna!”
De justeţea celei de-a doua reguli nu-i deloc greu să te convingi. Ajunge să faci mai mult de 100km la volan. Şi, apropo, se aplică în toată Europa. De exemplu în varianta germană pe autostradă un TIR care semnalizează că schimbă banda are întotdeauna prioritate. Şi credeţi-mă că-i mai sănătos să treci pe roşu prin faţa poliţistului scoţând în acelaşi timp mâna pe geam cu degetul ridicat decât s-o nesocoteşti pe asta.
De justeţea primei reguli o trebuit să mă conving pe propria-mi piele.

În vest sunt două tipuri de români. Unii pe care ai vrea să-i întâlneşti dar nu reuşeşti, şi alţii pe care n-ai vrea să-i întâlneşti dar nu reuşeşti.

Prima mea întâlnire cu un vajnic posesor de buletin de identitate o fost chiar în faţa primăriei unde şedeam la o palavră cu consoarta în maşină în timp ce fiu-meu dormea în spate. Moment în care se apropie de geam spre a cerşi o cetăţeană cu un bebeluş în braţe şi cu o hârtie scrisă în germană care descria necazurile dumisale, multe şi grele la număr. Iar eu ca să mă scot elegant, îi răspund în româneşte să mă lase în pace că nu vorbesc germană. “Haules, frateee, dă şhi tu un gologan la mandea barosanule!” îmi răspunde balabusta într-o română impecabilă. Eu şi ideile mele geniale să vorbesc româneşte!

Unul din momentele de subtil suspans în contact cu limba română în general şi românii în particular mi-l amintesc din metrou de la Roma, unde într-o îngrămădeală demnă de autobuzul 9, meseriaşul lipit de mine în partea din faţă îl întreabă, în româneşte desigur, pe un alt meseriaş împreună cu care tocmai făcea sandviş o tipă: ”Auzi bă, o fac pe asta acuma, sau aşteptăm până la prima?”.

Un alt moment în care îţi doreşti să uiţi subit limba română, sau măcar să nu-şi dea seama nimeni că o ştii, e când treci pe strada mare şi vezi doi indivizi ieşind dintr-un magazin şi unul îi spune celuilalt: “Vezi bă fraiere! Ţi-am spus că dac-aveam geaca groasă puteam să ciordim mai multe!”

Bine, dacă într-adevăr suferi, locurile cele mai indicate pentru a strânge legăturile umane cu patria mumă sunt fără doar şi poate aeroportul şi biserica.
La aeroport o aşteptam pe nevastă-mea într-o tăcere de aur urmărind cu încântare antropologică fauna care se perinda ţanţoşă prin zonă şi zbiera cu eleganţă în telefoanele dă fiţe mesaje subtile către mai puţin norocoşii rămaşi acasă. Când se trezeşte să mă sune un prieten din .ro să-mi transmită că tocmai o împachetase pe doamna la avion. Şi cum nu puteam să-i răspund în germană ca să nu cresc brusc cantitatea de înjurături din sistemul telefonic românesc, i-am răspuns în singura limbă pe care o ştiam amândoi mai bine (nu, nu în engleză!). Atâta i-o trebuit lu' meseriaşu' de lângă mine ca să dezlege frâiele întrebărilor nedorite. “Da de unde eşti? - De p'n zonă. - Da de unde exact? - Din Ruhrgebiet. - Da din ce oraş? - D'acolo. - Şi ce faci aici? - Bine. - Aştepţi pe cineva? - (Nu, doar îmi place să fac conversaţie) Nevasta. - Şi vii sâmbătă la concert? - Nu. - Cum nu vii la Costi Ioniţă, la Düsseldorf!? - Tre să mă duc neapărat la budă. (Dă Doamne să nu vină după mine!)” Nu-i aşa că am ocolit elegant răspunsul?

Da, vorbesc româneşte! Dar asta nu înseamnă că vreau să mi se vorbească oriunde aş fi! Mai vorbesc şi alte limbi, şi popoarele respective au decenţa să nu mi se adreseze oriunde m-aş afla şi oricând m-ar auzi. Iar dacă totuşi o fac, au decenţa să nu îmi pună întrebări pe care nici tata nu mi le-ar pune! Asta probabil se trage de la faptul că celelalte limbi pe care le vorbesc nu-s din Balcani.

La biserica ortodoxă e mişto că acolo vin veteranii. D-ăia fugiţi pe vremea securităţii. Care bineînţeles îţi scuipă seminţe în cap, şi-ţi spun cu nedisimulată condescendenţă: “Ştiu cum e să fii aicea la început, fără să vorbeşti limba şi fără o leţcaie în buzunar! Da' o să treceţi voi şi peste asta!” Aşa că te duci şi tu liniştit mai departe că doar n-o să dai teste de limbă în faţa prostului acuma. Bine bă că-i mă-ta nemţoaică bogată!

Dacă apreciez ceva în Germania e răceala lor proverbială. Cel puţin cea din relaţiile profesionale. Dacă te duci la doctor eşti Herr Popescu şi rămâi Herr Popescu indiferent de unde vii şi ce eşti. Şi între voi e o distanţă ca de la prim-ministru rus la ministru de externe american. Şi e foarte bine aşa!

Dar bineînţeles orice novice ca mine trebuie să înveţe mersul lucrurilor în viaţă din propriile greşeli, că doar n-o s-asculte sfaturile lu' naşu. Şi se duce plăvanul la doctori români, că deh, vorbim aceeaşi limbă. Proastă idee!
Pe lângă familiarismele de prost gust, bătutele cordiale pe umăr, trasul neinvitat de şireturi, întrebările despre salariu, nepoţi şi toate cele detalii intime, o să mai ai de suportat că:
- pediatrul îi dă lui fiu-tu antibiotic preventiv!
- dentistul încearcă să-ţi schimbe cu forţa o lucrare din gură sub pretextul că “am făcut atâtea lucrări la nespălaţii ăştia de nemţi şi să nu facem la un român de-al nostru”
- pediatrul spală pe jos cu asistentele şi cu tine în aceeaşi sesiune
- ginecologul se poartă cu tine aşa cum se poartă orice ginecolog de căcat din .ro
- dentistul o pune cu nesimţire pe nevastă-ta gravidă în luna a 6-a să-i facă şi lui un cozonac de paşte şi să i-l aducă acasă! (şi nevasta buşbee consimte!)
- ginecologul te pune să plăteşti pentru tratamente neaplicate
- dentistul îţi face un tratament invaziv contra paradontozei pe motiv că să fie acolo, că doar casa plăteşte deşi nici tu nici familia mă-tii n-au avut vreodată probleme cu aşa ceva
- ginecologul îi spune nevestii gravide să mai vină la control peste 3 zile deşi în maxim 48 de ore urmează să se infecteze şi ea şi copilul

O adevărată mină de aur doctorii români în Germania. Fereşte-te de ei ca de ciumă.
Eu după experienţele de mai sus m-am reorientat către “nespălaţii de nemţi”, iranieni, ruşi, turci, polonezi sau ce-or mai fi ei, numai româneşte să nu vorbească - aici mint cu neruşinare, doctorul de familie vorbeşte româneşte, dar e de fapt o săsoaică, şi are scuza că vorbeşte cu un puternic accent încrucişare terifiantă între lentoarea ardelenească şi temeinicia săsească.

Ştiu, sunt o groază de români normali în vest. Studenţi, economişti, profesori, babysitteri, ingineri, doctori, asistente, şoferi, mecanici, etc. Oameni cu bun simţ, oameni faini, cu care probabil ţi-ar face plăcere să schimbi o vorbă în româneşte uneori. Ăştia-s ăia la care nu reuşeşti să ajungi. Pentru că pur şi simplu nu ies în evidenţă din mulţime, pentru că au altceva mai bun de făcut decât să te agaseze pe tine cu întrebări idioate.

Aşa că am ajuns la atitudinea ,perfect detestabilă privind dinafară, de a ocoli românii (de nu mi-ar fi spus naşii). Cel puţin pe cei care ies în evidenţă. Dacă se întâmplă să cunosc vreun om fain (şi slavă Domnului, am cunoscut vreo câţiva) atunci e de bine, şi uneori rămânem şi prieteni. Dacă nu atunci cu siguranţă n-o să mă agit să cunosc vreunul, şi nici n-o să port tricoul cu Monitorul Oficial pe care l-am primit de la standul de carte al României la Frankfurt, împreună cu alte câteva cărţi în limba mamii vândute cu emfază la preţuri de speculă neruşinată – că deh tre' să ne promovăm cultura în lume, doar n-o să le vindem pe 2€ ca fraerii de la celelalte standuri şi ţări.

Şi dacă aveţi de gând să începeţi o controversă cu mine pe tema asta, nu uitaţi că atunci când am plecat din .ro n-am făcut-o din cauză că mă entuziasmau peste poate românii. Nu văd de ce ar începe acum subit să-mi placă. Mare lucru nu s-o schimbat la nici una din părţi.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.

TODO: De adăugat statistica consumului de săpun şi cosmetice pe cap de locuitor pătrat în .de şi .ro la paragraful cu nemţii nespălaţi