Jurnal de român într-un spital german

Am ajuns la 2 noaptea vineri, cu maşina, aici, singurel. Că mi-era teamă să nu fie şoferul de la salvare beat, şi să mă răstoarne în şanţ, cum s-o întâmplat anţărţ cu Maricica lu' Tolea la noi în sat.

Portarul e treaz. Şi nici măcar nu duhneşte discret a vodcă. Ăsta-i semn bun, are cine s-o scoale pe doamna asistentă. Poate dacă am noroc îmi face şi o injecţie să mă mai lase pârdalnicele iestea de dureri.

Hopa că vine un doctor. Un negru. Săracu, cred că şi-or bătut joc asistentele de el şi nu i-or spus că doctorii la ora asta dorm. Şi nu se scoală decât la cazuri urgente. Asta înseamnă: pacient >2bucăţi (gravidele nu se pune), necesar reasamblare. Condiţii suplimentare, aparţinător cu şpagă grasă prezent la spital.

Au trecut numai 10 minute şi am deja o ecografie, o radiografie şi un diagnostic. Negrul caută după o perfuzie. Culmea o şi găseşte. Şi pe deasupra reuşeşte să găsească vena din prima (=4 găuri mai puţin decât de obicei) şi fără să-şi umple de sânge halatul, patul şi blugii mei noi. Ăsta cred că nu şi-o luat diploma la Iaşi pe 100€.

Nu ştiu cât e şpaga pentru asistente aici. Oare merge cu bancnote de 5 şi de 10. Sper să nu trebuiască de 20 sau 50 că mă calicesc ăştia.

Colegul meu de cameră e ceva sârb. Noroc că una din asistente vorbeşte aceeaşi limbă cu el. Că în rest are cam aceleaşi competenţe lingvistice în germană ca fiică-mea. E drept că micuţa are un vocabular ceva mai dezvoltat dar la gramatică îs ambii la acelaşi nivel.

Tre să vorbesc cu şeful meu poate ştie pe cineva, care ştie pe cineva, care îl cunoaşte pe şeful de secţie de aici.

Da' mă întreb oare cât se dă pe-aci. Că ăştia cu câteva sute sigur nu se satură. Garantat sare-ntr-o mie tariful*. Da oare cum să-i dau? În plic? Sau poate direct în buzunar în două de 500. Da' oare să-i dau înainte sau după? Grea problemă.

Portarul e polonez, doctorul african, asistenta turcoaică şi pacientul român. Numai tehnica pare germană.

Trebuie să vorbesc cu nevastă-mea să-mi aducă mâncare, bandaje, perfuzii, cearceafuri curate, schimburi, apă, ceai, dezinfectant, pastile şi ce-or mai zice doctorii.

Cearceaful n-are găuri şi pete mari de pişat. Trebuie că le-o adus inventar nou de curând.
Mă întreb touşi cu ce dracu scot rugina de pe pat şi dulăpior.

Ciudat, asistentele se poartă civilizat cu mine deşi nu le-am dat nimic. Una mi-o luat chiar şi tensiunea fără bani. Dar nu cred eu că mai vine şi mâine. Problema e că nu ştiu cât şi cum să dau. Şi nici pe sârb nu-l pot întreba. La mine în ţară ştiam exact cât şi cum. Eh, aşa e când eşti emigrant ratat şi nu te ştii cum e obiceiul pe aicea.

Trebuie neapărat să sun la ceva colegi să întreb cum şi cât se dă. Asistenta mi-o adus prosoape, săpun şi o periuţă de dinţi cu pastă deja pe ea. Şi prosoapele n-au găuri, pete de rugină, sânge, bale sau rahat. Ba chiar mi-o spus că pot să fac şi duş. Unde naiba s-o mai pomenit să faci duş în spital! Ce dracu vrei să iau toate bolile transmisibile prin aer, apă şi contact ulterior.

Am uitat să spun că stau într-o rezervă de 2 cu lavoar propriu. Cred că li s-o terminat locurile la saloane şi m-or băgat din lipsă de spaţiu aici la rezervele de baştani. Să vedem când mă mută. Sper să fie înainte de tratament ca să pot să-mi mut aşternutul singur, şi nu după operaţie ca la nevastă-mea, că altfel dorm pe aşternutul cine ştie cărui TBCist.

Ciudat caut de 2 zile şi încă n-am găsit saloanele de 8 sau 12. Peste tot numai rezerve. Nemţii ăştia nu ştiu nimic despre împărţirea eficientă a spaţiului. Sau poate e de fapt pentru optimizarea eficienţei şpăgii. Să ştii c-aşa-i. Al dreacu nemţii, ne-au mai dat o lecţie!

WC-ul e comun. Pe hol. Asta e, o să mă abţin vreo câteva zile că n-o fi foc. S-o ţinut ea fiică-mea de 2 ani pe tren 6h**. N-oi reuşi eu 3-4 zile!
Au trecut 2 zile. Mă trece de nu vă pot spune. Trebuie să mă duc cu orice preţ.
N-am reuşit să găsesc WC-ul din prima după miros. Interesant. Te pomeneşti că tre să mă uit la plăcuţele de pe uşi. Să fiu atent să nu mă cac în vreo debara ceva.
Prima surpriză plăcută. Au săpun la WC. A doua, au şi becuri! Poate am nimerit în WC la doctori?
Doctori, nedoctori, eu mă cac că nu mai rezist.
Tocmai când reflectam dacă să o fac din picioare, agăţat cu mâinile de marginile de la cabine sau pe ciuci cocoţat cu picioarele pe bazin, observ că au şi colace! Şi că sunt şi curate!
Ce de bani au nemţii ăştia dacă-şi permit să schimbe aşa des colacele furate! Dar cum dracu fac să le ţină curate?!

Mi-au adus de mâncare de dimineaţă. Pâine proaspătă, salam, dulceaţă, unt şi cafea. Precis mi-au adus tava vreunui doctor din greşeală. Să fie sănătoşi, eu mănânc fuguţa, fuguţa, până nu-şi dau seama de confuzie.

De două zile n-o ţipat nici un doctor la asistente (cel puţin nu de faţă cu mine). Şi nici la mine nici unul! Ce-o fi luând ăştia de dimineaţă de-s aşa calmi? Cre'că jointuri că Olanda-i coleşica. Chiar n-o auzit nimeni de impunerea respectului şi simţul ierarhiei. Aici mai au de învăţat băieţii. Le-am putea face un transfer rapid de know-how.

Mi-au făcut şi radiografie cu substanţă de contrast de la ei, deşi eu am venit cu aia cumpărată de nevastă-mea la mine. Şi asta fără să le dau dreptul! Încep să nu mai înţeleg nimic.

Între timp m-am făcut şi eu mai nesimţit. Nu le-am băgat nimic în buzunar. Şi culmea e că-şi fac treaba impecabil fără să comenteze. Le-o fi dat nevastă-mea ceva, cred. Ea se ştie mai bine cu d-astea. Cred că o decartat oleacă până acum. Dar ce mai contează, sănătate să fie!
Sper să nu-mi pună ceva în perfuzie că nu le-am dat dreptul.

Asistentele se chinuie să mă convingă că nu trebuie să merg cu perfuzia în mână până la cabinetul lor ca să mi-o scoată, şi că pot să apăs butonul ăla roşu şi vin ele la pat. La pat! Eu credeam că ăla-i pentru pompieri. Că la noi la spital nu este nici măcar pentru lumină buton. O legat Dorel firele pe direct.

Azi am discutat cu şeful de secţie! Mi-o spus şi de tratament. Oare cât i-o fi dat nevastă-mea? Oricum e un meseriaş tipul. Culmea e că discută cu toţi pacienţii! Păi când mai are timp*** de cabinetul privat? Să mor eu dacă ăştia ştiu să facă bani! Neşte fraeri, cum ar spune o veche cunoştinţă.
În altă ordine de idei mai bine să nu mor.

Ba cred că o să mor! Tocmai am aflat că aparţinătorii(de fapt oricine) pot să intre în spital oricând vrea muşchii lor de dimineaţa până seara târziu! Şi portarul nu te-ntreabă nimic! Cu papucii de afară! În secţii! În rezerve!!! O să murim cu toţii!!! Vă daţi seama câţi stafilococi şi alţi balauri aduc ăştia de-afară înăuntru?! Sper să supravieţuim!
Şi stai să vezi dacă vine vreo inspecţie, că se închide spitalul de tot de la lipsa asta crasă de higienă.

Azi o venit la noi în rezervă bucătăreasa (modelu' standard 160/160/160 – înălţime/ circumferinţă/ greutate) cu un PDA şi o întrebat de mine. I-am spus că-s plecat de ieri dimineaţă. S-o uitat un pic câş la PDA şi o plecat. Las' că nu mă face pe mine nemţoaicele. Ştie mandea cum să răspunde la d-astea. Asta de ultima dată când am stat în spital la noi şi m-am trezit să întreb unde-s cartofii şi carnea din borşul cu carne. Aşa că o venit bucătăreasa şefă personal să-mi dea borşu'.

Colegul de cameră se tot chinuie să mă convingă că bucătăreasa vroia doar să mă întrebe ce meniu doresc mâine la prânz. Da' eu tot nu-l cred. Tre' să fie înţeles cu ea probabil. Îi mai dă şi lui o felie de pâine nu aşa veche sau vreun ceai. Îndulcit.

După 3 zile am reuşit să găsesc o asistentă nemţoaică. Marea majoritate a celorlalte îs venite de undeva de prin blocul estic, dacă nu-s turcoaice adică pardon, cetăţeni germani. Nu ştiu exact cum le-au spălat creierul dar par să se poarte cu totul altfel decât acasă. Probabil de la doctorii africani şi anesteziştii ruşi se trage. Sau poate din cauză că şeful clinicii e neamţ. Cine ştie.

Toate bune de pe Rhein şi Ruhr.


*Şi cum orice pădure are şi uscături. Tocmai l-au condamnat de curând pe un mare chirurg de la Essen pentru şpagă – 3 ani cu suspendare şi ceva despăgubiri. Sistemul de dat era pe faţă printr-o donaţie la una din fundaţiile lui. Acuma eu cred că judecătorii l-au condamnat de fapt pentru lăcomie sau din invidie, căci ăsta ridica la vreo 1 milion pe an în mod legal, fără donaţiile “spontane”.

**După care n-o mai rezistat şi i-o dat drumul plângând. Cred şi eu. Ia încercaţi şi voi să vă căcaţi din mersul trenului, suspendaţi în aer la o înălţime de 1,5m, învăluit de arome pestilenţiale, deasupra unei camere în care toţi îşi fac nevoile din uşă cu boltă. Vă vine?

***Din mărturia unui tânăr doctor român într-un spital din Ruhrgebiet: E drept că salariul mi se ridică la un număr frumuşel de mii de euro, dar muncesc de-mi sar capacele pentru ei. În Cluj după câţiva ani de rezidenţiat şi încă vreo câţiva de răcănie pe lângă vreun grangure, ajungeam tot la banii ăştia, dar cu muuult mai puţin efort. Şi conştiinţă rămasă.

P.S. Pentru toţi cei care au o altă experienţă cu sistemul sanitar românesc, ferice de voi. Eu cele de mai sus le-am experimentat cu avânt pioneresc. Direct sau indirect. Ştiu că există şi medici români(sau asistente) care ar face cinste oricărui spital din lume. Din păcate eu am cunoscut doar vreo câţiva din ăştia, şi nu în spital, ci de cele mai multe ori la o bere înainte de a emigra. Ei sau eu.